Mercedes-Benz Clasa E a primit un facelift destul de amplu. Un facelift generos, care la exterior aduce faruri cu tehnologie LED integrate în carcase mai plane, în timp ce interiorul stopurilor LED a fost redesenat. Un Clasa E mai simplu estetic, mai cursiv, mai aproape de eleganța atemporală afișată de modelele Mercedes-Benz în trecut.
Odată cu acest upgrade, echiparea de bază devine linia Avantgarde, astfel Clasa E are pentru prima dată steaua Mercedes poziționată central în partea frontală. Linia de echipare Exclusive afișează steaua Mercedes în poziția clasică pe capotă.
Liniile Avantgarde, AMG și All-Terrain dispun de o capotă cu proeminențele powerdome. Clasa E are ca dotare standard farurile LED, iar farurile LED Multibeam, inclusiv cele Ultra Range, sunt disponibile ca opțiune suplimentară.
De asemenea, designerii au actualizat partea din spate a modelului Clasa E Limuzină cu o nouă bară de protecție, stopuri în două secțiuni și un nou capac al portbagajului. Design-ul interior al stopurilor a fost regândit pentru toate modelele.
La interior sunt disponibile culori și materiale noi, acestea includ noile combinații de culori gri magma / gri neva (Avantgarde), negru / maro nuanțat (Exclusive) și gri magmă / bej macchiato (Exclusive) și elemente decorative din lemn de frasin gri cu pori deschişi, lemn de nuc, aluminiu „brushed” și aluminiu cu granulație uşoară din fibră de carbon.
Noul model Clasa E este echipat cu un volan complet reproiectat, inteligent, ca parte a facelift-ului. Suprafețele de control prezintă un finisaj negru lucios, în timp ce elementele decorative și cele care înconjoară volanul au un finisaj Silver Shadow. Funcțiile panoului de instrumente și afișajul media sunt operate cu ajutorul unor comenzi tactile, al căror principiu fizic a fost schimbat de la optic la capacitiv.
Noul Mercedes-Benz Clasa E este echipată cu cea mai recentă generație a sistemului multimedia MBUX (Mercedes-Benz User Experience). Cele două ecrane mari de 10,25 inchi / 26 cm formează un ecran lat, iar ecranele de 12,3 inci / 31,2 cm sunt disponibile opțional. Informațiile pentru panoul de instrumente și display-ul media sunt ușor lizibile pe ecranele de înaltă rezoluție.
Mercedes-Benz Clasa E 200
Vorbim despre motorizarea entry-level. Un 2 litri benzină supraalimentat sub capotă, care dezvoltă 197 CP între 5.500 și 6.100 rpm și un cuplu motor de 320 Nm între 1.650 și 4.000 rpm. Un propulsor corect ale cărui performațe sunt optimizate de electrificare. Un starter/generator 48V aduce un aport de 14 CP și 150 Nm.
Suportul electric probabil nu va fi resimțit de mulți șoferi, în schimb aceștia vor remarca faptul că mașina va avea un consum surprinzător de mic pentru o berlină de 1.700 kg. Un alt plus, Mercedes-Benz a reușit într-un final să ofere un pachet motor-cutie de viteze extrem de omogen și fluid în răspuns. Lucru valabil pentru toate motorizările.
Mercedes-Benz Clasa E 220d
Categoric un clasic, o motorizare care probabil va fi extrem de populară. Un 2 litri diesel care dezvoltă 194 CP la 3.800 rpm și 400 Nm între 1.600 și 2.800 rpm. Cine știe că este colecționar de kilometri, are în acest E220d un partener de încredere. Pentru reprize ceva mai virile în schimb trebuie să te gândești la un propulsor mai mare. Și propulsorul nu oferă o coloană sonoră plăcută când este urcat în ture.
Mercedes-Benz Clasa E 300e
Într-un clasament informal al acestui prim contact cu noul Mercedes-Benz Clasa E, această versiune am găsit-o ca fiind cea mai rafinată. Chiar dacă sub capotă avem același 2 litri benzină supraalimentat, în această configurație dezvoltă 211 CP la 5.500 rpm și un cuplu motor de 350 Nm între 1.600 și 4.000 rpm.
Să nu vă imaginați că acest propulsor este forțat pentru că din același propulsor, Mercedes-AMG oferă pe A45 S doar 421 CP și 500 Nm. Dar acest E300e oferă și un motor electric de 122 CP și 400 Nm alimentat de o baterie litiu-ion de 13,5 kWh. De la o priză domestică bateria putând fi încărcată în 5 ore. Puterea combinată a acestui plug-in hybrid este de 320 CP și 700 Nm.
O berlină de 1.990 kg care ajunge la 100 km/h în 5,7 secunde, oferă reprize impresionante și într-un regim sportiv nu am reușit să depășim un consum mediu de 8 litri.
Mercedes-Benz Clasa E 400d Coupe
Un propulsor diesel cu șase cilindri în linie care pe hârtie oferă aceleași resurse cu cele regăsite la versiunea electrificată E300e. O putere de 330 CP între 3.600 și 4.200 rpm și un cuplu motor de 700 Nm între 1.200 și 3.200 rpm. 6 în linie este o configurație extrem de rafinată chiar și pentru un diesel.
Nu vei fi deranjat de ronțăitul clasic de motor cu aprindere prin compresie. Mult mai rafinat decât propulsoarele V6 diesel oferite de Mercedes-Benz în trecut. Extrem de mult temperament ascunde acest coupe care la prima vedere pare ceva creat pentru a traversa continente. Un elegant GT, dar nu trebuie uitat că are o masă de 1.965 kg.
Mercedes-Benz Clasa E 450 4Matic All-Terrain
Segmentul break-urilor de clasă mare dotate cu un set de aptitudini care să le permită aventurarea pe un drum forestier sau într-un off-road ușor este extrem de elitistă. Cred că poți număra modelele pe degetele de la o mână. E450 4Matic All-Terrain este superlativul Mercedes-Benz oferit în acest segment.
Nu vă lăsați păcăliți de grila specifică SUV-urilor, de aerul mai robust… cu această motorizare, acest break uriaș de aproape 5 metri lungime și 2.065 kg poate ajunge la 100 km/h în 5,4 secunde. Sub capotă un 6 cilindri în linie supraalimentat care dezvoltă 367 CP între 5.500 – 6.100 rpm și un cuplu motor de 500 Nm între 1.600 și 4.500 rpm.
Vorbim despre un model care beneficiază de aportul electrificării. Este echipat cu un starter/ generator 48V de 22 CP și 250 Nm. Mercedes-Benz creditează modelul cu performanțele oferite de propulsorul termic, nu adaugă și resursele electrice. Un model care îți poate oferi o ambianță de limuzină de lux din perspectiva confortului la drum lung, sau se poate transforma într-o nălucă care se contopește cu orizontul extrem de repede.
Un prim contact cu noul Mercedes-Benz Clasa E, vom reveni online sau în Adevărul Auto cu teste detaliate pentru motorizările din gamă.