Test Drive Subaru Forester e-Boxer 2.0ie – Întâlnire cu un prieten vechi
Brusc, m-am trezit la volanul unui Subaru Forester e-Boxer Hybrid. Actuala generație Forester a fost prezentată în 2018 la salonul de la New York ca model 2019.
Brusc, m-am trezit la volanul unui Subaru Forester e-Boxer Hybrid. Actuala generație Forester a fost prezentată în 2018 la salonul de la New York ca model 2019.
Despre vehicule comerciale ușoare am mai scris și vom mai scrie… și totuși, modelul din acest test este puțin mai special, din mai multe motive. Să descoperim Iveco Daily 35-NP HI-Matic.
Vânzările Mazda în România au totalizat 2.267 de unități în primele 10 luni ale anului curent, în creștere cu 31% față de aceeași perioadă din 2020.
Ford Transit este una dintre instituțiile din segmentul vehiculelor comerciale ușoare. Este acel partener tăcut, pe care te poți baza de prin 1965, deși numele Transit a apărut în gama Ford din 1953.
Qashqai, Nissan Qashqai… 14 ani mai târziu și la peste 5 milioane de clienți înrolați în club la nivel mondial.
Îmi era dor de 500, de Fiat 500, dar de unul nou, de unul după care copii să se întoarcă zâmbind. Au trecut câțiva ani din 2007, moment în care m-am întâlnit cu noul Fiat 500e. Dar este și adevăr în vorba…” Lucruri bune se întâmplă doar celor care au răbdare.”
Astăzi vă dăm întâlnire cu Opel Mokka atât online cât și în print, în paginile Weekend Adevărul. Pe hârtie puteți citi impresiile despre versiunea GS Line cu propulsor 1.2 Turbo, iar aici vrem să vorbim despre versiunea electrică Opel Mokka-e.
Zi, noapte, gravitație, fiecare nouă generație S Class a redefinit standardele luxului… oare așa stau lucrurile și cu noua generație? Are Mercedes-Benz S 500 4Matic puterea de a fi Observatorul astronomic de la Greenwich în clasa de lux?
Pentru cei care doresc ceva mai multă atitudine de la Hyundai Tucson, din primăvara acestui an vor putea opta pentru linia de echipare N Line.
Mașina cu numărul 80.000, un Bentley Continental GT V8 cu volan pe dreapta, în culoarea Orange Flame – a fost finalizată în prima fabrică din lume pentru producția de mașini de lux, neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.