Finala Romanian Endurance Series: Care sunt mizele pe Motorpark?

În 2022 și 2023 am fi fost deja cu lista de campioni încheiată după cinci etape de anduranță. Însă acest sezon a programat și o a șasea rundă, în care atenția se mută pe obiective secundare. Iar asta nu doar pentru că unii lideri detașați au pus capăt calculelor încă de la Târgu Mureș, ci și din pricina absențelor de pe lista de înscrieri (de altfel, respectabilă) a acestei finale din octombrie.

39 de echipaje își vor da întâlnire pe Motorpark România, la cea de-a treia vizită pe acest traseu în 2024, de fiecare dată fiind folosită o altă configurație. În martie s-a rulat în sens orar, pe varianta lungă de 4,1km și ulterior pe cea scurtă de 3,3km, iar acum circuitul complet va fi parcurs în sens antiorar. Tot cu 39 de mașini începuse sezonul la Adâncata, urmând etapele II-V cu 39, 34, 34, respectiv 35 de echipaje. Împărțind pe cele două circuite, avem astfel o medie de 39 de înscriși pe Motorpark și de 34,3 pe Transilvania Motor Ring, fapt ce ilustrează o apropiere între cei doi poli ai motorsportului de circuit, de vreme ce în sezoanele precedente ponderea concurenților din Capitală față de cei din Transilvania era mai mare. Justificat, dacă e să comparăm cei 10 ani de curse pe Motorpark cu doar 6 la Târgu Mureș.

Și totuși, unele dintre absențele de la această ultimă rundă nu au un temei geografic, dar impactează clasamentele. Cel mai important e modul în care se va decide, fără luptă decisivă, titlul diviziei turismelor, de vreme ce actualul lider, Dani Oțil, este constrâns să privească de la distanță cum Denis Mihai strânge cel puțin 5 puncticele din 58 posibile. Pilotul Rosenau Racing n-a plecat de la vreo etapă din 2024 fără minimum 36 de puncte, așa că e aproape imposibil să aibă ghinion în toate cele trei curse ale weekendului. Matematic, nu e clar nici cine va lua bronzul turismelor în acest sezon, însă Emil Nestor și Mihnea Baltă au de partea lor și avantajul de puncte față de Ovidiu Zaberca și Teodor Naftan, dar și cel tehnologic. Chiar dacă au ratat prima etapă și tot au ajuns să devanseze Honda Civic cu al lor Renault Clio Cup gen. IV.

Divizia GT-urilor are campionul deja știut, în persoana lui Adrian Grigore cu al său Mitjet 2L. Adrian Zelca și Eric Cioroianu se bucură de un avans de 17 puncte în raport cu Marius Sava, într-o bătălie pentru locurile 2-3 în care și plusul de performanță este tot al celor mai bine clasați. Totuși, Sava trebuie să încheie cel puțin una dintre cele două curse de o oră (GT-urile nu au parte și de cursa-sprint de sâmbătă) pentru a trece de totalul lui Cristian Mangri și Mihai Tomescu, echipaj văzut în acest an doar în cursa de 500km din luna mai.

Cea mai populată categorie a fost, pentru al treilea an la rând, Dacia Logan Cup. Tudor Tudurachi nu a avut emoții și a înșirat victoriile: 3 din 4 la sprint și 8 din 9 în cursele principale. Mai mult, și cele două curse în care nu s-a impus au fost marcate de probleme de ordin tehnic. Matei Ghețu a rămas cât de cât aproape de Tudurachi până la jumătatea sezonului, însă nu a mai încheiat nicio cursă în Top 3 în ultimele două vizite pe Transilvania Motor Ring. Cu două manșe terminat pe poziția a treia în iulie și august, Zoe Florescu Potolea s-a apropiat în clasamentul general de Ghețu la doar 16 puncte. Cei doi nu mai au nicio amenințare din spate, de vreme ce Dan Vonica și Dorin Balea nu se prezintă la runda finală.

Trecând înspre clasele de turisme, la A3 Denis Mihai e foarte probabil să treacă de totalul lui Dani Oțil pentru titlu, iar Stefanos Ladopoulos și Ștefan Niculae speră să nu le joace feste fiabilitatea în apărarea locului al treilea. Baltă și Nestor sunt la 10 puncte în urma lor. Vom avea așadar un BMW printre Clio-uri?

La clasa A2, alegerea lui Andrei Vidu de a nu se prezenta la această etapă certifică titlul pentru rivalii direcți – Zaberca și Naftan. Teoretic, Liviu Udrescu are și avantaj de puncte și o mașină mai potentă pentru a-și păstra locul al treilea până la final în fața lui Nikita Gaburici.

O situație interesantă este la A1+, o clasă depopulată după retragerea lui Iulian Bontea și a perechii formate din Alin Moldovan și Rareș Tomiță. Aceștia din urmă nu au avut rival în primele patru curse principale ale sezonului, după care au suferit un abandon mecanic la RES500. Au rămas în luptă echipajele Junior Motorsport, cu Ama Chruscielewski și Mara Savu având 14 puncte avans în fața lui Alex Rotaru și Alex Panait. Pe de o parte, băieții știu că sunt destule puncte pe masă pentru a recupera, însă echipa caută să vâneze doi sau chiar trei iepuri dintr-un foc, de vreme ce Ama conduce și în clasamentul ”Junior 2” și vizează poziția de lider a Patriciei Sîrbu-Mărculeț în ierarhia feminină. Așadar, ordine de echipă la orizont sau ce va fi va fi?

În fine, la clasa A1 am asistat la un parcurs aproape de perfecțiune pentru Alin Cristea și Vlad Tătăreanu în primele patru etape. Astfel, ei și-au permis să lipsească în august și tot au un avans însemnat. Rivalii cu care vor da piept acum nu i-au învins niciodată în 2024, singurele victorii pe care le-au ratat fiind în martie, contra unui echipaj ce nu a mai revenit în campionat. Totuși, aceasta este clasa-excepție, cea care s-a întărit pe parcursul sezonului prin venirea lui Luca Savu (câștigător al unei manșe în august) și a Giuliei Rugină (3 podiumuri din ultimele 4 curse principale).

Sunt deosebit de interesante și luptele ”la distanță” din clasamentele rezervate juniorilor și echipelor, unde fiecare contribuie cu punctele de la clasa sa. Dacă la Juniori 2 (13-14 ani) Ama Chruscielewski este cu o mână pe trofeu, la Juniori 3 este doar jumătate de punct între Denis Mihai și Tudor Tudurachi. Altfel spus, chiar și cu o nouă etapă perfectă, Tudurachi trebuie să aștepte un pas greșit al adversarului de la A3, acolo unde lupta a devenit tot mai simplă prin retragerile lui Dan Florea și Augustin Drăghiceanu.

În ierarhia echipelor, Racing League Romania și MAR Racing vin cu câte trei echipaje în finală, iar ecartul este de numai 36 de puncte. Într-o etapă cu formatul ce va fi la RES6 (sprint și două curse de o oră), recordul de puncte al unei echipe în 2024 a fost stabilit de Willi Motorsport în aprilie – 146. Totuși, această grupare îl are doar pe Tudurachi și va tremura serios pentru a ține de locul al treilea, în ultimele două etape fiind tot mai aproape Zabi Racing (2 mașini înscrise la RES6) și Junior Motorsport (3 mașini prezente în finală, printre care și perechea Rotaru/Panait).

Așadar, deși e clar cine s-a impus la GT, Logan Cup și A2, iar la turisme și A3 va fi o simplă formalitate, mai sunt atâtea alte cupe ce n-au putut fi încă gravate înainte de ultimul start. Iar acolo unde aceleași echipaje luptă pe mai multe fronturi sunt deosebit de curios ce vor prioritiza, când realitatea îi va pune în fața unor alegeri niciodată simple. E posibil ca și vremea să mai contribuie la imprevizibilul finalei, nu atât prin precipitații, cât prin cele mai joase temperaturi ale sezonului în prima cursă de duminică a categoriei Logan Cup.

Foto: Mihnea Tatu, Cristina Udrescu, Sorin Mirea

Fondator și manager al echipei campioane din ultimele 4 sezoane ale Romanian Endurance Series. Jurnalist de motorsport de mai bine de un deceniu, antreprenor în domeniul sporturilor cu motor și promotor al sim racingului.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.