La doar o săptămână după Daytona, plutonul de nivel înalt reunit la Antipozi a pus în scenă un scenariu cu susul în jos. Unica mare cursă ce începe noaptea și se încheie ziua a fost haotică și intensă la început, apoi tot mai convențională înspre un final cum rareori ne este dat să vedem: exact conform calculelor băieților inteligenți ce socotesc strategiile.
O privire pe entry list ar fi creat falsa impresie că urmează un weekend soporific. Doar 22 de mașini, podium garantat la unele clase și subclase doar ajungând la sosire… și totuși un aflux considerabil de piloți de elită, gata să ne arate că pentru o întrecere epocală ajung uneori și două mașini, d-apoi 6-7 care visau la glorie.
Lucas Auer (Mercedes) a înghețat cronometrul în 2:01.276 pentru pole position, cu Ricardo Feller (Audi) la doar o zecime. A fost o sesiune de mare calitate, abia pe poziția a zecea fiind primul pilot care nu a intrat în 2:01 pe tur în Q3.
Nebunia a început chiar la stingerea semafoarelor, când Augusto Farfus (BMW) și Chaz Mostert (Ferrari) au înțeles imediat că motoarele supraalimentate se bucură de un avantaj la temperaturi scăzute. Trei în paralel pe linia dreaptă dintre virajele 1 și 2, cu Audi-ul lui Ricardo Feller prins la mijloc între Mercedes-urile lui Maro Engel și Maxi Goetz era o rețetă a dezastrului, însă nimeni n-a vrut să-și încheie evoluția atât de devreme și proba de lane assist manual a arătat că toți pot să meargă drept… când vor.
Asta vedem în fiecare an, nu știu de ce. Lumea e agresivă în dueluri chiar de la început, când nu ar trebui să fie. Prea mult testosteron, iar eu nu voiam decât să evit toată nebunia, când nimic nu contează din primele 11 ore.
Kenny Habul
Mostert a ieșit apoi la rampă și i-a luat unul câte unul până când a preluat conducerea în turul al șaptelea, depărtându-se cu mare ușurință de Goetz, Farfus și compania. Apoi, Chaz i-a predat mașina campionului en-titre al turismelor australiene, Will Brown, care a indus prima neutralizare în momentul în care l-a trimis în decor pe Goetz în ultimul viraj. Însă eroarea celui mai recent erou australian a pălit prin comparație cu ceea ce a făcut legendarul Craig Lowndes în ora a doua. A driver error, a admis apoi, însă una ce scotea complet din joc Mercedes-ul #222 în care nici nu apucaseră să evolueze Thomas Randle și Cam Waters.
Dacă n-ai văzut nimic din cursa asta, cel mai probabil e să te fi intersectat cu o imagine a unei mașini zburând în Skyline. Zidul a fost testat mai întâi de Ryan Sorensen, care a scăpat de sub control McLaren-ul Artura de categorie GT4 și de Marcel Zalloua (Audi), dornic să-l evite. Apoi, Kenny Habul și-a dat din nou măsura proastei aprecieri a lățimii mașinii în dueluri, provocând teamă, furie și, până la urmă, accidentul dramatic al lui Stephen Grove. Cu urmări la spate pentru pilot.
Broc Feeney (Audi) a fost următorul pilot care a strălucit pe Munte, la restart fiind autorul unor depășiri creative și curajoase contra modelelor Ferrari și Mercedes. Porsche a condus prin echipajul-fanion, rând pe rând petrecând timp în frunte Alessio Picariello și Ayhancan Guven. Însă pas cu pas, 911 GT3 R s-a dovedit că nu e arma absolută în 2025 și a regresat. BMW-ul #32 a preluat conducerea, iar atenția s-a mutat pe șicana The Chase, capăt de drum și pentru Audi-ul lui Feeney și Feller, iar mai apoi pentru Mercedes-ul #888 din pricina erorii noului recrut, Maxime Martin.
Cu cerneala încă udă pe contractul cu BMW, Kelvin van der Linde a fost antrenat timp de trei tururi într-un duel cu Mostert, în care era să plătească scump ambiția de a se lupta cu o mașină care nu conta, de vreme ce mai avea nevoie de o trecere pe la boxe pentru realimentare. Totuși, sudafricanul a putut să ajungă la sosire cu ultimii vapori de benzină, câștigând la al doilea start ca pilot de uzină BMW alături de fratele său Sheldon și de Augusto Farfus, cel ce a mai înfipt un steag al succeselor acestui constructor în curse legendare după Nordschleife (2010), Macau (2018), Daytona (2019, 2020) și Kyalami (2020).
Brazilianul a dat totodată răspunsul pe pistă pentru criticile adresate plastic de Tommy Milner la Daytona, singura cursă din acest debut de an ce le-a scăpat celor de la BMW. De altfel, a fost singura la care mașinile n-au fost pregătite de WRT, gruparea belgiană fiind neînvinsă în Dubai, Abu Dhabi și acum Australia. Dacă în Orient au înscris o mașină și au câștigat, aici au avut două, iar dubla a fost confirmată de Raffaele Marciello printr-o depășire clinică la Jules Gounon în ultima oră.
Au fost ani în care am avut o mașină cu ritm mai bun pentru victorie. Acum, când toți forțam, nu eram nici pe departe primii. Însă toate antrenamentele noastre au fost țintite pe economia de carburant și maximizarea lungimii fiecărei secvențe. Cursa a mers exact în direcția intuită de noi și la acest capitol am fost cei mai buni. Dacă venea o neutralizare în ultimele 30 de minute, ne-ar fi risipit tot efortul la ambele mașini.
Augusto Farfus
BMW fusese aproape, mai ales cu M6 GT3, însă nu reușise să se impună în această cursă din 2011 încoace, de când trebuie să ai un GT3 pentru a câștiga. Succesele acestui constructor datau din 2007 și 2010, când turismele erau la putere și un E92 335i pilotat de Paul Morris și Garry Holt putea dicta ritmul. WRT, în schimb, mai triumfase în memoria recentă cu Audi în 2018.
Ce-ar mai fi de reținut din actuala ediție? Faptul că dubla a fost înregistrată cu mașina veche, non-Evo, acestea fiind exemplarele folosite anul trecut în FIA WEC de către echipa lui Vincent Vosse. Și nu (doar) din motive logistice, ci și pentru că SRO a început un nou sezon de IGTC… dar n-a făcut socotelile de BoP pentru noul BMW!
