MotoRC: Rezultat de vis pentru Milen Georgiev, coșmar pentru Vlad Neaga

Primul weekend de octombrie a tras cortina asupra unui sezon MotoRC fascinant, în care protagoniștii au trecut prin toate emoțiile - victorii, căzături, recorduri și accidentări. Lumina s-a stins însă înainte de ultimul start, căci punctul culminant a fost trăit doar la fața locului, într-o șocantă lipsă a transmisiunii directe.

După o pauză de două luni și jumătate, ultimele două gloanțe din 2021 au fost trase la un interval foarte scurt, de doar două săptămâni. La jumătatea lunii septembrie, ce-a de-a cincea rundă din MotoRC a fost memorabilă din toate perspectivele: o efervescență de spectatori, curse dramatice, un prim campion foarte popular în persoana lui Florin Bîrlădeanu (Stock 600) și niscaiva controverse, căci altfel nu se poate când miza crește.

Finala s-a desfășurat însă într-o ambianță diferită: fără activități conexe, fără un aflux însemnat de spectatori și cu grile ceva mai puțin populate la categoriile debutanților. Față de runda precedentă, la Rookies 600 efectivele au scăzut de la 30 la 24 de piloți, iar Marius Iliescu trebuia doar să-l urmeze pe Vlad Chivu pentru a-și adjudeca titlul. Asta a și făcut, evitând capcanele unui duel direct care ne ținuse în tensiune în septembrie. Bulgarul Mihail Boychev a completat podiumul și a urcat până pe poziția a cincea în clasamentul general, deși participase doar la jumătate din curse. Nu i-a lipsit însă mult pentru a-i prinde pe Gabriel Dan și Marius Băcilă. Merită salutat efortul ”integraliștilor” de la această categorie: Iliescu, Dan, Octavian Stanimir, Teodor Corcheș și Horia Beldiman. Așadar, 5 din 48 au luat startul în toate cele șase etape.

Același scenariu s-a repetat și la Rookies 1000: Sasha Tolocenco n-a mai avut parte de un duel roată la roată cu Daniel Tsaninski și a rulat solitar către a cincea victorie din sezon din tot atâtea posibile pe Motorpark. Tsaninski și Andrei Guță au sosit pe podium atât în ultima cursă a sezonului, cât și-n clasamentul general. Privind ritmul lui Tolocenco (reper în 1:44.3 și constant în 1:46), acesta poate face pasul către Stock 1000 anul viitor cu convingerea luptei pentru puncte. Spre exemplu, aceleași referințe le-a stabilit Bogdan Ungheanu, clasat al 13-lea la clasa-regină în aceeași zi. Și la Rookies 1000 trebuie remarcat faptul că grila s-a redus de la 24 la doar 14 piloți în decurs de două săptămâni. Să fie oare prea multe etapele pentru puterea financiară a concurenților? Explicația unei lipse a mizei în clasament nu stă în picioare, de vreme ce și la această categorie, sezon complet au făcut doar 5 din 54: primii trei, Laurențiu Stoiculescu și Ionuț Ursachi.

Stock 300 a trecut în două săptămâni de la o avalansă de parti-pris-uri pe Facebook la climatul pozitiv determinat de venirea lui Jacopo Hoșciuc, reprezentant al României în Northern Talent Cup, la etapa finală. Nimeni n-a fost surprins de rapida sa adaptare la monocilindrul BMW care i-a asigurat pole, victorie și un record corectat al categoriei. Jacopo n-a avut nicio intenție de a fi arogant în momentul în care a declarat că a venit pentru a vedea care este nivelul în România, însă diferența în calificări a fost de peste o secundă, iar manșa de nouă tururi a fost apoi dominată cu lejeritate. Recalibrat mental să-și asigure titlul, Răzvan Teodorescu a plecat de pe poziția a patra și tot acolo a încheiat cursa, în urma lui Alex Pahome și Eric Stanciu, care completează podiumul sezonului 2021.

Este impresionant cât de mult au evoluat timpii la această clasă: în urmă cu 366 de zile, în condiții similare, Cristina Udrescu era cea mai rapidă în 2:07. Acum, Jacopo Hoșciuc a rulat cu 7 secunde mai rapid, iar alți cinci piloți n-au avut probleme să coboare sub baremul de 2:05, pe motociclete de construcție 2020 sau 2021. Surprinzător a fost să-l vedem pe Alex Pahome în cursă, de vreme ce echipa acestuia anunțase retragerea sa din campionat la etapa precedentă. La fel ca în alte campionate autohtone, adstratul bulgărelui de zăpadă ce se rostogolește la vale pe Facebook în bulele de autovalidare ale fiecăruia reprezintă un pericol pentru imaginea sportivului. Cine ar dori să se asocieze cu un vector de imagine al cărui cuvânt este volatil?

Ionel Pascotă a dominat cursa categoriei Stock 600, singura la care titlul fusese deja acontat din penultima etapă. Bîrlădeanu a încheiat al doilea la ultima sa cursă în garajul Team BMR, nefiind tulburat de cei din urma sa. Absența lui Adrian Petrovici a încheiat și socotelile pentru titlul de vicecampion care a mers către Pascotă. Dragoș Dobre și Bogdan Neagoe au căzut, lăsându-l pe Cristian Angeloni să se bucure de un loc 3 facil, în timp ce punctul de atracție al cursei a fost disputa dintre Georgian Radu, Robertino Dumitru, Adrian Negru și Silviu Kovacs. Oricum, e mult prea puțin ceea ce a oferit această categorie în ultimii ani. Milen Georgiev și conaționalul Plamen Petrov reprezentau în 2020 o concurență serioasă pentru Ionel Pascotă, însă niciunul dintre aceștia n-a fost văzut pe grilele de anul acesta de la Stock 600.

Au fost însă bulgarii la clasa-regină. Milen Georgiev, singurul care avea motive sportive să se bucure de acea pauză de vară interminabilă, își recăpătase destul din forțele sale pentru a strânge puncte importante pe final de an. În bătălia pentru titlu, nesperat a fost ajutorul primit acum două săptămâni de la George Cațan, care l-a percutat pe Vlad Neaga. Într-o clipă, locul al patrulea și ”limitarea daunelor” pentru Georgiev au devenit un loc secund și fotoliul de lider al campionatului. Totodată, Cațan era aproape scos din calcule, iar asta nu doar pentru că era la peste 20 de puncte de Milen, ci și din pricina deciziei Racing Academy de a privilegia obținerea titlului la echipe.

Absența lui Cătălin Cazacu a fost suplinită de Martin Choy, referință a Europei de Est și concurent în mondialul de anduranță FIA EWC. Acesta a venit la antrenamentele de vineri și a preluat motocicleta lui Cațan, reușind să stabilească un timp ce-i asigura prezența în Q2. Apoi, Choy ne-a salutat în fugă și a anunțat că sâmbătă trebuie să fie în Bulgaria la un eveniment al unui partener, ceea ce-l făcea să rateze calificările și să-și asume o plecare de pe poziția a 12-a. Vineri și sâmbătă, ritmul a fost dictat de Vlad Neaga, unicul confortabil să ruleze în 1:40. Abia în Q2 a venit și Georgiev pentru prima oară sub 1:41, insuficient pentru a-l detrona pe campionul en-titre din pole. Prima linie a fost completată de Bogdan Vrăjitoru, mult mai relaxat și mai rapid ca niciodată. Deținătorul titlului din 2019 a stabilit un personal best cu o soluție hibridă (Pirelli față și Michelin spate!) ce a fost validată apoi și pentru folosirea în cursă.

Dacă alte campionate au ajuns să se decidă în ultimul viraj al ultimului tur, de această dată a fost nevoie doar de 30 de secunde pentru ca tensiunea să se risipească subit, într-o rebeliune a forțelor mecanice împotriva comenzilor date de Vlad Neaga. La fel ca la etapa precedentă, startul era un punct nevralgic pentru pilotul Suzuki. Acesta a fost devansat pe primii metri ai cursei, apoi a încercat să revină rapid în roata lui Milen, dar a fost aruncat într-un highside deosebit de periculos la ieșirea din acul de păr de dreapta. Motocicleta și pilotul au căzut în mijlocul pistei, iar plutonul urmăritor a reușit, din fericire, să execute manevrele de evitare. Cum Cațan se chinuia să extragă tot posibilul dintr-un material de concurs inferior și Ionuț Mistode era prins într-un pluton secund din care nu reușea să se extragă, Georgiev avea titlul garantat.

Martin Choy a avut convingerea că poate câștiga facil această cursă, la fel cum o făcea și la unica sa prezență în MotoRC în 2020. Așa s-a și întâmplat, ecartul față de Georgiev la finele celor 16 tururi fiind de peste 18 secunde. Singurul pilot român care a emis pretenții a fost Marian Pivniceru, care a trecut de Milen în turul al patrulea și a rezistat timp de trei tururi în fața acestuia. După aceea, a fost depășit și a rulat liniștit către primul său podium din carieră și totodată primul pentru Michelin Motorsport în cadrul misiunii de implicare în MotoRC. Pivniceru și-a atins și obiectivul de a termina al cincilea în clasamentul general, devansându-i prin această solidă prestație pe campionul din 2017 și 2018 Cătălin Cazacu, dar și pe vicecampionul de anul trecut, Bogdan Buleandră. Mai mult, pilotul Talladega Racing și-a corectat recordul personal pe Motorpark și a fost singurul capabil să coboare în 1:40, în afara învingătorului Choy.

Nr.PilotMotocicletăTimp
1Milen Georgiev (BG)Yamaha1:40.404
2Martin Choy (BG)BMW1:40.644
3Vlad Neaga (RO)Suzuki1:40.786
4Marian Pivniceru (RO)BMW1:40.944
Cele mai rapide tururi pe sensul orar al Motorpark România în cursele MotoRC

Într-un sezon cu atâtea răsturnări de situație, în care Milen Georgiev a venit să domine plutonul, dar a fost tras înapoi de două căzături, faptul că Manfred Spendier a strâns 45 de puncte participând doar la jumătate dintre curse ne face să ne întrebăm unde ar fi fost în clasamentul final (și care era campioana echipelor, implicit) dacă făcea program complet. Austriacul a purtat un duel prelung cu Bogdan Vrăjitoru pentru poziția a patra, fiind evidentă pofta ambilor pentru competiție. În urma lor, eroica rezistență a lui George Cațan în fața lui Ionuț Mistode a decis lupta pentru locul al treilea la general, cei doi combatanți având același număr de puncte, de victorii și de locurl secunde! Departajarea s-a făcut, așadar, la clasările pe 3.

Sezonul 2021 la categoria Stock 1000 ne-a trecut prin toate stările. Am început cu primele calificări din aprilie, când murmurul paddock-ului la timpul de pole al lui Milen Georgiev aproape că-i punea titlul de campion în brațe înainte să se fi parcurs vreun tur în cursă, Apoi, bulgarul a căzut și a recuperat furibund până pe 4, însă Vlad Neaga a triumfat și se bucura de un avans de 12 puncte. Etapa a doua a fost la discreția lui Milen, care a învins cu 14 secunde avans față de Neaga, care s-a duelat cu Cațan până când pilotul din Motru a căzut. Contabilitatea lui Neaga a fost dată peste cap de prestația nefastă de la Serres, unde Georgiev a preluat conducerea în clasamentul general, însă a pierdut-o prin prisma absenței din motive medicale în etapa a patra. O mână de ajutor i-a dat Cațan, care l-a învins pe Neaga în iulie, apoi l-a percutat în septembrie. Neaga a egalat scorul și la recuperări furibunde prin pluton, dar tot a pierdut șefia la general pentru un punct. Apoi, totul s-a încheiat într-o finală decisă încă din primul tur, iar Milen Georgiev devine al patrulea campion al MotoRC după Cazacu, Vrăjitoru și Neaga.

Clasament piloți după 6/6 etape

1Milen Georgiev (BG)Yamaha103
2Vlad Neaga (RO)Suzuki82
3George Cațan (RO)BMW70
4Ionuț Mistode (RO)Yamaha70
5Marian Pivniceru (RO)BMW56

De-a lungul întregului sezon, am tot vorbit despre ”cât de mult a crescut nivelul în MotoRC”. Nu sunt vorbe goale sau artificii de promovare, de vreme ce Neaga se impunea anul trecut cu lejeritate, iar de atunci George Cațan a fost contractat de echipa campioană, iar Milen Georgiev reușește să devină și el campion din sezonul de debut. Cât de mult a progresat întregul pluton ne poate spune orice pilot, sau ne-o arată orice privire răzleață pe timpi. Argumentul național pare desuet, de vreme ce o grupare ce arborează un design foarte patriotic a recurs la un mare talent al țării vecine pentru a învinge în MotoRC, iar alta ce se anunța favorită în clasamentul echipelor tot de un bulgar a avut nevoie pentru a-și securiza titlul. Până la urmă, dacă această competiție a ajuns să fie atractivă dincolo de granițe, fapt ilustrat nu doar de cei de la Sud de Dunăre, ci și de piloții din Ucraina, nu putem decât să ne bucurăm și să sperăm ca și alte discipline să ajungă să aibă etalonul fixat atât de sus. Căci dacă doar ”ne dăm între noi, ca între prieteni” putem ajunge doar până într-un punct pe scara evoluției sportive.

Nr.PilotMotocicletăTimp
1Vlad Neaga (RO)Suzuki1:40.165
2Milen Georgiev (BG)Yamaha1:40.551
3George Cațan (RO)BMW1:41.297
4Marian Pivniceru (RO)BMW1:41.403
Cele mai rapide tururi pe sensul antiorar al Motorpark România în cursele MotoRC
Jurnalist și antreprenor în domeniul sporturilor cu motor, promotor al campionatului virtual Racing League Romania și fondator al echipei West Competition Racing.
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on email

BMW SIM Fan Cup: Delegația României strălucește la Salzburg

Componenții echipei României au reușit prestații remarcabile în Austria, unde s-a desfășurat prima ediție a BMW SIM Fan Cup. Țara noastră a reprezentat cel de-al treilea pol de putere din cele nouă state implicate în concurs, iar Cristian Berindea a urcat pe podiumul marii finale în urma a doi sim raceri deosebit de experimentați în mediul rFactor 2. Finala din Austria a venit ca o încheirere a caravanei europene BMW VIRTUAL vs. REALITY TOUR care a ajuns şi în Bucureşti la început de septembrie.

Citește articol »

Caravana internaţională BMW SIM Racing aduce o nouă competiție virtuală la Bucureşti

Implicarea BMW Group în sim racing a luat amploare în ultimii ani cu un program competiţional de amploare, devenit o parte importantă din programul oficial de motorsport al mărcii. Şi în România, BMW este deja partener de tradiţie al principalului campionat de sim racing – Racing League Romania. Acum, Bucureşti va fi o oprire în caravana internaţională COME CLOSER. WE DON`T BYTE, cu finala programată pentru 23-24 octombrie la Salzburg.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.