Începutul de octombrie a risipit orice temeri cu privire la capriciile vremii, cele trei zile de acțiune pe Motorpark România fiind chiar mai ferite de intemperii decât etapele din miezul verii. Vlad Neaga (Suzuki/VN Motorsport) se prezenta la start la adăpostul unui avans de 41 de puncte în fața revelației din cursa anterioară, Bogdan Buleandră (BMW/Team BMR), din care nu trebuia să piardă 16.
Emoțiile liderului s-au manifestat în ziua de vineri și au ținut de mici ”sughițuri” tehnice ulterioare etapei de campionat balcanic. În etapa precedentă a MotoRC, Neaga rulase cu rezerve și (doar) astfel Buleandră reușea să vină în aceeași secundă cu el la consumarea distanței programate de 16 tururi. Acum era la fel de evident pentru plutonul clasei-regină că lupta pentru victorie e deschisă într-o singură conjunctură – cea în care nu doar aspiranții se autodepășesc, ci și Neaga slăbește întrucâtva ritmul.
Ziua antrenamentelor libere s-a încheiat doar cu Ionuț Mistode (Yamaha/Team IQRM) în timpi de 1m42s, aflat la prima competiție cu materialul tehnic de ultimă generație. Acesta a fost urmat de un Cătălin Cazacu (BMW/Racing Academy) revenit în formă și de Marian Pivniceru (BMW/Talladega Racing), care a stabilit timpul-reper în primele două sesiuni.
În calificări, adesea îi vedeam ieșind la rampă Cazacu și Adrian Rus (Yamaha/DAF Corse), însă de această dată Vlad Neaga a coborât la 1:41.0 și i-a devansat cu opt zecimi atât pe Cazacu, cât și pe Mistode. Interesant e faptul că noua generație i-a făcut să tragă tare pe veterani și să coboare sub reperele lor din carieră, căci abia în sezonul 2019 vedeam pentru prima oară timpi de 1m41s în etapele de MotoRC (Bogdan Vrăjitoru, apoi George Cațan). Măsura progresului rapid al lui Neaga este dată de comparația dintre efortul deosebit cu care reușea în august să-l învingă pe Martin Choy în calificările etapei a treia, raportat la modul mai natural cu care a cărat viteza pe viraje acum, când s-a apropiat la 0.036s de acel etalon.
Parcursul sinusoidal al liderului în această etapă a continuat cu un start mai puțin inspirat. Cazacu s-a instalat la conducerea manșei, urmat de Pivniceru, care a devansat trei rivali la stingerea semafoarelor. Neaga a încheiat primul tur pe poziția a cincea, apoi a trecut în tururi succesive de Mistode, Dimitrov și Pivniceru, plecând în urmărirea evadatului Cazacu. La finele turului al patrulea, între cei doi timișoreni era un ecart de 5 secunde, însă liderul a tot scăzut ritmul și n-a mai putut coborî sub 1m42s în cea de–a doua jumătate a cursei.
La fel cum s-a văzut încă de la prima etapă din 2020, Vlad Neaga a fost capabil să forțeze, fiind mai rapid decât Cătălin Cazacu în tururile 5-15 fără nicio excepție. În cea de-a 11-a buclă s-a produs și depășirea, după care o facilă desprindere i-a asigurat lui Neaga cea de-a patra victorie din cinci curse de anul acesta și titlul MotoRC cu o etapă înaintea finalului de sezon.
Schimbarea gărzii se profila încă de anul trecut, când George Cațan reușea două succese în fața reperelor naționale (Cazacu, Mistode și Bogdan Vrăjitoru). Neaga a dus și mai sus nivelul în 2020, podiumul în care a fost flancat tocmai de Cazacu și Mistode fiind o ilustrare elegantă a ”predării puterii”, mai ales că ambii veterani s-a văzut cât de dornici sunt să dea totul în continuare pe circuite.
Bogdan Buleandră și-a păstrat poziția a doua la general după ce a luat sosirea pe 4, la mare luptă cu Manfred Spendier (Ducati/Titan Machinery), în timp ce campionul en-titre al categoriei Rookies 1000, Marian Pivniceru, a încheiat cursa pe locul al șaselea. Marele absent al cursei a fost Adrian Rus, cel care reușea două plecări din prima linie în 2020 și anima runda precedentă prin bătălia sa cu Cazacu, însă de această dată a tras ponoasele unei căzături în antrenamente și nu a putut remedia problemele tehnice în timp util.
Dincolo de rezultate, s-a văzut încă o dată cum, pe aceeași grilă populată cu 20 de concurenți și cu valori tot mai echilibrate de la an la an, se duelează nu doar piloți, ci și echipe cu potențial financiar diferit. Dacă în unele boxe se odihneau strălucitoare motociclete de rezervă, altora le lipseau piese de schimb vitale pentru o evoluție susținută. De asemenea, la final de cursă erau evidente eforturile fizice dincolo de limită ale unor participanți (Drăghici, Pivniceru) sau gestiunea neinspirată a anvelopelor în mediul tensionat al întrecerii.
Fiecare pilot a învins în MotoRC în stilul său, înconjurat de o echipă care aplică o metodă de management pe care o consideră potrivită. Un tur al garajelor relevă cu ușurință aceste diferențe de viziune, iar 2020 este anul în care succesul nu aparține doar rapidului tânăr pe nume Vlad, ci unei structuri ce poartă amprenta întregii familii Neaga. Abilitățile tehnice și de pilotaj s-au împletit pentru un sezon de poveste, care aduce primul mare triumf pentru Suzuki într-o piață tradițională a rivalității Yamaha-BMW.
Pentru VN Motorsport, provocarea este de a continua dezvoltarea cu luxul de a nu depinde de orice posibil partener ce apare adesea doar atunci când succesul este garantat. Doar evitând numeroasele capcane din motorsportul românesc și demagogia experților autoproclamați vom putea asista, în anii următori, la dezghețarea motorsportului. Căci semne bune sunt, precum emoțiile puternice ale celui mai bun an din MotoRC, în care Vlad Neaga a fost etalonul și ceilalți s-au autodepășit.
Clasament piloți după 5/6 etape
1. | Vlad Neaga (campion) | Suzuki | 120p |
2. | Bogdan Buleandră | BMW | 67p |
3. | Ionuț Mistode | Yamaha | 59p |
4. | Manfred Spendier | Ducati | 57p |
5. | Cătălin Cazacu | BMW | 41p |
Categoria Stock 600 a fost încă o dată la discreția lui Ionel Pascotă, învingător după 14 tururi cu un avans notabil în fața lui Florin Bîrlădeanu și Adrian Petrovici. Animatorul cursei a fost Dragoș Dobre, aflat la cea mai bună evoluție din 2020. Pascotă s-a distanțat astfel la 14 puncte de Bîrlădeanu, singurul care-l mai poate împiedica să devină campion.
Cristina Udrescu a legat două succese la rând la Stock 300 și se îndreaptă către titlu, de vreme ce Răzvan Teodorescu a fost învins la photo finish și nu a prins un loc pe podium pentru prima oară în acest sezon. Între cei doi este un ecart de 16 puncte înaintea finalei, ceea ce înseamnă că Udrescu are nevoie doar de un loc 7 pentru a se impune în campionat.
Cu o nouă victorie, a patra în cinci starturi, Radu Balaș a încheiat socotelile pentru titlul categoriei Rookies 1000 și ar putea debuta la clasa-regină în etapa de final a anului. După trei victorii la rând la Rookies 600, Georgian Radu a absentat din nou în acest weekend și cedează astfel șefia în clasamentul general celui care s-a impus în cursă, Sasha Tolocenco. Acesta are un avans de 5 puncte în fața celui mai apropiat urmăritor, Florin Iliescu.
Rezultate finale – MotoRC – etapa a cincea
Sub rezerva informărilor venite din partea autorităților și a vremii favorabile, organizatorii MotoRC au în plan să tragă cortina în 2020 cu etapa a șasea, programată pentru 23-25 octombrie. Cursele celor trei categorii Stock din weekendul precedent pot fi urmărite aici.