Voit sau nu, importurile culturale din Statele Unite au pătruns în societatea noastră. Mai întâi cu țârâita, în perioada antedecembristă, apoi fără vreo opreliște în ultimii 30 de ani. Procesul de „americanizare” este evident, dar noi individualizăm un element de tradiție de peste ocean al cărui transfer încă nu s-a produs, poticnindu-se, parcă, pe drum. Este vorba de cultura auto și, mai precis, despre pasiunea americanilor pentru întrecerile motorizate.
Ce a fost odată
Deși totul pare că a început, acolo în State, cu cursele pe care astăzi le identificăm ca făcând parte din NASCAR, motorsportul s-a dezvoltat pe mai multe direcții în America în epoca de pionierat a automobilului, iar aerodromul de la Sebring a fost prima gazdă a unei discipline ce exista în Europa încă din anii ’20. Este vorba de întrecerile lungi, așa-numite „de anduranță”, care durează undeva între trei și 24/25 de ore în epoca modernă.
La Sebring a avut loc prima cursă profesionistă de anduranță din America de Nord, iar asta s-a petrecut în 1950 când un micuț Arnolt Bolide termina primul după 12 ore în care șerpuise de câteva zeci de ori pe un traseu cu jaloane. Acestea erau meticulos amplasate pentru a defini viraje pe pistele de pe care, cu nici 10 ani în urmă, decolaul diverse avioane militare. Pe atunci, însă, locul era cunoscut ca ”Baza Aeriană Hendricks” și întrecerile nu făceau parte din programul de zi cu zi. Mutatis mutandis, la noi poți vedea asta în parcările centrelor comerciale unde se organizează competiții entry-level în weekenduri, iar la finele zilei totul este strâns.
Perioada de pace a făcut însă ca întrecerile motorizate să devină o parte importantă din viața locuitorilor din Sebring, cursa de 12 ore devenind atât de faimoasă încât a fost inclusă încă de la a treia sa ediție în calendarul Campionatului Mondial pentru Mașini Sport (actualul FIA WEC). Între timp, întrecerea a rămas exclusiv apanjul seriei-regină de sub egida IMSA, excepțiile notabile fiind în 2011 și 2012 când mai întâi Intercontinental Le Mans Cup și, apoi, chiar Mondialul de Anduranță s-au alăturat formațiilor americane pentru a rula la maximum timp de 12 ore.
În prezent, IMSA își organizează cursa sa în martie, care durează cât un tur complet al acului mic al ceasului, și tot atunci vine și gașca din Mondial pentru a rula pe aceași pistă, dar separat, într-o altă cursă ceva mai scurtă. Noi încă sperăm la o reunificare, ca-n vremurile când și Daytona și Sebring erau în calendarul Campionatului Mondial – pe lângă Monza, Nurburgring, Spa-Francorchamps, Buenos Aires, Watkins Glen, Le Mans și, nu în ultimul rând, Silverstone și Fuji.
Ce se întâmplă astăzi
Ediția cu numărul 68 a bătrânei curse (Bill France Sr. a organizat o cursă de anduranță la Daytona, luându-se după ce se petrecea la Sebring, abia în 1962) floridiene are loc pentru prima dată în istorie în luna noiembrie. Din fericire, asta nu înseamnă că va fi prea frig. Deși vorbim de Sunshine State, vremea tot se anunță instabilă. Cu circa 28-29 de grade Celsius în aer și șanse de ploaie de 50% pentru ziua de sâmbătă când cele 37 de mașini vor fi dezlănțuite, la 17:10 ora României, putem paria pe multe suișuri și coborâșuri. La fel ca la Le Mans, reprogramarea în toamnă aduce mai multe ore de întuneric și la Sebring.
Să începem, cum este și normal, cu „episodul” anterior al acestei povești numite sezonul 2020 al IMSA Weathertech Sportscar Championship, poveste care se aseamănă mai degrabă cu un roman deoarece primul steag în carouri a fost fluturat la finele cursei de la Daytona în ianurie, adică acum aproape 10 luni. Dar ne bucurăm, oricum, că vom avea parte de această cursă, chiar și cu o întârziere de 238 de zile (și cu contrapartida din WEC anulată pe parcurs). În urmă cu nici două săptămâni am avut parte de cursa de două ore și 40 de minute de la Laguna Seca ce a fost lipsită de neutralizări. Sosirea a consemnat o nouă dublă Acura la DPi, triumf pentru același constructor la GTD și a doua victorie Porsche la rând la GTLM.
Astfel, situația în clasamentul clasei-regină DPi este următoarea: Helio Castroneves și Ricky Taylor (Acura #7, Team Penske) au 242 de puncte, cu două mai multe decât cuplul Renger van der Zande/Ryan Briscoe (Cadillac #10, Wayne Taylor Racing). Piloții „Căpitanului” s-au impus în patru din ultimele cinci curse, victoria cea mai recentă de la Laguna Seca fiindu-le oferită pe tavă în urma unei rocade dictate de la boxe între cele două echipaje Penske. Briscoe și van der Zande știu deja că nu vor mai reveni în 2021 în sânul echipei lui Wayne Taylor și speră să pună mâna pe titlu, deși vor trebui să fie cu un ochi și pe Pipo Derani. Componentul Action Express Racing a strâns până acum 233 de puncte la bordul Cadillac-ului #31, cel în culorile Whelen Engineering.
Cum învingătorilor le revin 35 de puncte, mai păstrează șanse matematice și cuplul Harry Tincknell/Jonathan Bomarito (Mazda #55) și, în fine, Sebastien Bourdais (Cadillac #5, JDC Miller Motorports). Acesta din urmă are 223 de puncte în dreptul său față de 225 pentru cei mai avuți piloți Mazda. Ierarhia în Michelin Endurance Cup (acel campionat-în-campionat ce reunește doar cele mai lungi patru curse ale anului) arată oarecum similar, cu piloții cu normă întreagă ai Wayne Taylor Racing în frunte (33 de puncte) și apoi Pipo Derani și Felipe Nasr pe trei cu 28 de puncte. Scott Dixon, care tot pentru WTR a rulat în acest an, este pe doi cu 29 de puncte. În MEC, punctele se acordă la borna celor patru, opt și, respectiv, 12 ore după formula 5-4-3-2.
La GTLM, treaba este deja tranșată. Cele două Corvette-uri de uzină au dominat ostilitățile de la reînceperea acțiunii pe circuite, împărțindu-și șase victorii (din nouă curse) între ele. Antonio Garcia și Jordan Taylor (Corvette #3), care s-au impus de cinci ori, sunt deja campioni, căci au o zestre inatacabilă de 325 de puncte. Titlul neoficial de vicecampion se joacă încă la Sebring, Oliver Gavin și Tommy Milner (Corvette #4) fiind pe picior de egalitate cu John Edwards și Jesse Krohn (BMW #24, ambele echipaje cu 290 de puncte). Între timp, Porsche mai trage speranțe doare la o victorie de moral în clasamentul MEC, unde Fred Makowiecki și Nick Tandy din echipajul #911 învingător la Petit Le Mans ocupă poziția a treia cu 31 de puncte. Krohn și Edwards sunt în frunte cu un avans de doar șase puncte.
Notabil este faptul că Porsche îl aduce acum la Sebring pe Neel Jani, elvețianul făcând echipă în mașina #912 cu Earl Bamber și Laurens Vanthoor. Jani, învingător la Le Mans în 2016 și campion mondial cu Porsche în același an, va debuta pe un model de categorie GTLM și se pare că Porsche a făcut această mutare pentru a-l căli pe Jani înainte de a-l aduce, la anul, într-unul dintre modelele 911 RSR-19 pe care Porsche le vaînscrie la GTE-Pro în WEC. Să fie acesta semnul că Gimmi Bruni este pe picior de plecare? Sau poate Richard Lietz?
Dacă la LMP2 Patrick Kelly a fost deja încoronat campion, la categoria GTD situația este la fel de strânsă ca și la DPi. În frunte se află Mario Farnbacher și Matt McMurry (Acura #86, Meyer-Shank Racing) care au strâns 258 de puncte, cu 10 mai multe decât Aaron Telitz (Lexus #14, AIM-Vasser Sullivan). Telitz și coechipierul sau Jack Hawksworth s-au impus deja în seria de sprint destinată modelelor de la GTD, iar Telitz este pe trei în clasamentul MEC. Totodată, chiar Hawksworth este cel care se află pe trei în clasamentul care include toate etapele din actuala stagiune. Situația încurcată a fost provocată de decizia echipei americane de a-i pune pe Telitz și Hawksworth în mașini diferite la începutul anului la Daytona.
Cum Hawksworth nu se poate lupta la titlu, trecem la Patrick Long și Ryan Hardwick (Porsche #16, Wright Motorsport) care sunt pe patru în clasament cu 249 de puncte. În fine, șanse matematice minime mai au și Robby Foley și Bill Auberlen (BMW #96, Turner Motorsports). Cei doi au obținut poziția a doua în seria de sprint deja. Auberlen va absenta de la Sebring, fiind înlocuit de învingătorul de la Indianapolis 8h și Nurburgring 24h, Nick Yelloly. Liderii actuali ai MEC sunt mult mai jos căci este vorba de Madison Snow și Bryan Sellers, piloții Paul Miller Racing care au ratat multiple etape în acest an. Totuși, ei au cu nouă puncte mai mult decât urmăritorii, așa că pleacă favoriți (au învins la Daytona).
Bursa zvonurilor
Ultimele săptămâni au fost o sursă de știri foarte productivă, cel puțin în ceea ce privește IMSA Weathertech Sportscar Championship. Aflăm, deja, cum vor arăta câteva dintre echipajele-cheie la anul și, în plus, sunt discuții avansate ce vizează revenirea unor nume de top în campionat.
Action Express Racing i-a reconfirmat pe Pipo Derani și Felipe Nasr la bordul Cadillac-ului #31. Wayne Taylor Racing, însă, lasă anunțul pe mai târziu, asta și pentru că echipa trece de la Cadillac la Acura. Cu toate acestea, se pare că piloții ce vor face tot sezonul 2021 sunt Ricky Taylor, care își păstrează titulatura de pilot de uzină Acura, și Filipe Albuquerque, starul incontestabil al categoriei LMP2 în acest an (Alexander Rossi ar putea să fie pilotul numărul 3). Mai rămâne de văzut și cine va umple locurile la Meyer-Shank Racing, cealaltă echipă care va rula o Acura de clasă DPi în 2021. Știm deja numele pilotului al treilea, anume A.J. Allmendinger, și a unuia dintre cei doi titulari, Olivier Pla. Cum Helio Castroneves a fost deja confirmat în Indycar alături de Shank, sursele din State dau ca foarte probabilă venirea alături de Pla a lui Dane Cameron. Astfel, singurul pilot din actuala formulă Penske ce nu pare că va reveni în IMSA la anul este Juan Pablo Montoya.
Ar fi, însă, devreme să ne pronunțăm asupra soartei columbianului mai ales că Chip Ganassi, cel care a fost în spatele programului Ford GT de la GTLM între 2016 și 2019, pare a fi gata de o revenire, înlocuind pe Wayne Taylor Racing în tabăra Cadillac. Cu toții ne așteptam, cumva, ca Chip să revină cu un prototip motorizat de Ford în cadrul noului regulament LMDh, dar iată că CGR are resursele să revină în IMSA mult mai devreme și asta deși va aduce patru monoposturi pe grilă în Indycar anul viitor.
Legăturile echipei lui Ganassi cu Chevrolet nu sunt noi, formația americană rulând alături de „Bowtie” în NASCAR de 11 ani – deși în anduranță s-au remarcat cu Ford și BMW (în epoca Daytona Prototype din Grand-Am). Cum Mazda își va reduce efortul la doar un exempla RT24-P de categorie DPi, revenirea CGR va ajuta plutonul categoriei supreme să rămână cât de cât prezentabil.
Nu vom putea spune asta, însă, despre peisajul clasei GTLM, căci Porsche nu va mai reveni (echipa a dus la Sebring două mașini cu o schemă de culori patriotică în semn de adio) și nu prea sunt formații private care să le ia locul. Scuderia Corsa pare a fi singura ce evaluează o trecere de la GTD la GTLM, dar nimic nu e sigur, cum nu e sigură nici revenirea oamenilor lui Giuseppe Risi. În aceste condiții, BMW Motorsport ar putea retrage sprijinul pe care-l oferă echipei Rahal-Letterman Lanigan Racing, cele mai recente vești indicând către un program redus pentru BMW-urile M8 la anul, limitat doar la cursele din MEC.
Ne-am putea, deci, trezi cu doar două mașini, adică cele două Corvette-uri, confirmate pentru întreg sezonul – la fel ca în 2007 și 2008. În tabăra ”galbenă”, Oliver Gavin și-a anunțat retragerea după 19 sezoane, fiind posibil ca britanicul să mai vină doar în etapele de anduranță unde e nevoie de trei oameni. Cel mai consistent zvon îl indică pe conaționalul Nick Tandy drept înlocuitor, însă mai sunt destui care speră. Gavin și-a trecut în revistă cariera alături de Corvette într-o conversație interesantă cu Marshall Pruett.
Retragerea echipei Porsche de uzină nu înseamnă și dispariția unor nume sonore precum Earl Bamber sau Laurens Vanthoor din peisajul curselor nord-americane. Se pare că ambii și-au găsit deja locuri călduțe la GTD. Este probabil ca pe Bamber să-l vedem în mașina echipei sale, Earl Bamber Motorsport, care tocmai a semnat un parteneriat cu Team Hardpoint pentru a concura în IMSA alături de brand-ul Porsche. Se poate, deci, ca Bamber și Rob Ferriol să fie unul dintre echipajele Porsche de la GTD, alături de mașinile Wright Motorsports și Pfaff, deși sunt și alte echipe care și-ar dori să concureze cu modele ale producătorului din Stuttgart în IMSA.
Dacă adăugăm acestor zvonuri cele legate de numărul foarte însemnat de echipe care vor să vină să alerge la LMP3 de la anul, putem concluziona că IMSA Weathertech Sportscar Championship încă este pe linia de plutire. În fond, dacă într-adevăr vom avea o duzină de LMP3-uri și șapte DPi-uri pe lângă alte 15-18 GT-uri ar rezulta un pluton de 38-40 de mașini, ceea ce este mai mult decât satisfăcător în această perioadă dificilă.
Etapa finală a campionatului, Sebring 12h, va fi în direct pe SportExtra sâmbătă de la ora 17:00.
