Hyundai Kona de la lansare până în prezent a convins peste 228.000 clienți. Câștigător al premiilor „iF Design 2018”, „Red Dot 2018”, „IDEA 2018”, designul autovehiculului a fost apreciat de-a lungul timpului atât de clienți, cât și de specialiștii în domeniu.
Kona are un rol foarte important în strategia de electrificare a producătorului, fiind primul model Hyundai de clasa SUV disponibil cu o gama de propulsoare electrificate (hybrid, electric). Acum, gama va fi extinsă odată cu introducerea tehnologiei mild hybrid de 48 V la motoarele diesel și pe benzină.
„Clienții sunt din ce în ce mai interesați de autovehiculele de clasa SUV, cât și de soluțiile de electrificare – Hyundai răspunde acestor cerințe oferind o combinație între cele două.
Fiind unul dintre cele mai populare modele ale gamei, Kona a contribuit la succesul înregistrat de către Hyundai în ultimii ani în Europa”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, Vice President Marketing & Product – Hyundai Motor Europe. „De aceea este important să aducem în mod constant îmbunătățiri modelului – pentru a continuă să livrăm clienților noștri cel mai bun produs posibil.”
Hyundai Kona N Line
Kona va fi disponibil, în premieră, în versiunea N Line, care pune accent pe plăcerea de a conduce și pe impactul emoțional asupra conducătorului auto.
În comparație cu versiunea standard, aspectul dinamic al modelului este amplificat de o bară frontală, care se conectează armonios cu pasajele roților disponibile în culoarea caroseriei. Elementele decorative, prezente pe prizele de aer laterale, contribuie la îmbunătățirea performanțelor aerodinamice.
Alură atletică este completată de bară spate – care încorporează un difuzor aerodinamic de mari dimensiuni disponibil într-o culoare contrastantă – precum și de tobă de eșapament cu dublă evacuare. În plus, Kona N Line beneficiază de praguri și bandouri laterale în culoarea caroseriei, dar și de jante de 18 inchi cu design dedicat.
Interiorul este disponibil cu un pachet dedicat echipării N Line, cu scaune din material textil, din piele sau din piele de căprioară, în negru monocrom. În plus, accentele de culoare roșie, pedalele cu inserții metalice, schimbătorul de viteze și scaunele personalizate cu logo-ul “N” contribuie la aspectul sportiv.
Noul Hyundai Kona
Noul Kona dispune de dimensiuni generoase (cu 40 mm mai lung decât varianta anterioară), dar și de o silueta cu linii ascuțite care conferă modelului un aspect mai elegant. Partea frontală se remarcă prin alură sportivă, care este amplificată de designul remarcabil al bandourilor. Luminile de zi (DRL) cu LED adaugă un aer high-tech, în timp ce caracterul impunător este reliefat de bară frontală redesenata.
Designul actualizat al părții din spate este evidențiat de grafică orizontală a stopurilor, dar și de bară spate. Toate acestea sunt completate de jantele de 16 inchi preluate de la predecesor, dar și de cele de 17 inchi și de 18 inchi, care au fost actualizate.
Clienții pot alege între 10 culori de caroserie, dintre care cinci nou introduse – Surfy Blue, Dive în Jeju, Ignite Flame, Cyber Grey și Misty Jungle, care pot fi combinate cu plafonul, dar și cu oglinzile disponibile în aceeași nuanță – Phantom Black.
Habitaclul robust, dar rafinat completează designul exterior, pentru a atrage clienții cu un stil de viață activ. Consola centrală este individualizată în designul general al bordului, pentru a sublinia dispunerea în plan orizontal. Senzația de spațialitate este amplificată de instrumentarul de bord cu dimensiuni generoase. Pentru sporirea confortului, Kona dispune acum de frână de parcare acționată electric.
Opțiunile de tapițerie pentru scaune includ:material textil – un nou design pentru țesătură – disponibil în culorile negru și gri; piele – perforată – disponibilă în nuanțe de negru, bej deschis – două tonuri sau kaki.
Tehnologie și conectivitate
Noul Kona este echipat cu sisteme actualizate de tehnologie și de conectivitate. Pentru mai multă elegantă, instrumentarul de bord și display-ul central au fost integrate în două ecrane de 10,25 inchi (display-ul central este disponibil opțional în versiunea de 10.25 inchi). De asemenea, ecranul central include funcția de divizare, pentru a permite efectuarea mai multor comenzi în același timp, inclusiv conexiuni Bluetooth.
Cea mai recentă versiune a aplicației Bluelink include funcții precum Last Mile Navigation, Connected Routing, Live Parking Information, dar și multe altele. De asemenea, clienții pot avea un profil de utilizator personalizat, cu posibilitatea de a fi transferat către alte vehicule ale gamei Hyundai, care sunt dotate cu aceleași caracteristici.
Funcția Last Mile Navigation oferă informații despre traseul complet până la destinație, chiar și după ce autovehiculul a fost parcat, folosind tehnologia AR sau Google Maps.
Connected Routing este sistemul de navigație Hyundai bazat pe mediul cloud. Live Parking Information oferă utilizatorilor informații în timp real despre disponibilitatea locurilor de parcare din apropiere, dar și despre prețurile acestora. În plus, funcția Free Text Search permite introducerea adreselor sau a punctelor de interes.
Noul Kona este dotat și cu sistem de recunoaștere vocală, care permite conducătorului auto să controleze vocal funcții utilizate frecvent atunci când se află la volan – pornirea climatizarii, încălzirea lunetelor, a oglinzilor laterale, a volanului etc.
Cu ajutorul Apple CarPlay și Android Auto, disponibile acum wireless, funcțiile smartphone-urilor cu sistem de operare iOS sau Android pot fi afișate pe ecranul central al autovehiculului, care a fost mărit de la 7 la 8 inchi, în comparație cu predecesorul.
Setări avansate de siguranță și de asistență la condus
Pachetul Hyundai SmartSense integrează cele mai recente tehnologii pentru siguranță. Smart Cruise Control (SCC) a fost actualizat pentru a include funcția Stop and Go. Sistemul de monitorizare a unghiului mort (BCA), disponibil în combinație cu transmisia cu dublu ambreiaj, utilizează senzorii radar pentru a monitoriza zonele laterale spate ale autovehiculului, iar în cazul în care este detectat un alt vehicul, un semnal de alertă este afișat în retrovizoarele exterioare și, în plus, este activată frână.
Modelul este echipat în premieră cu sistemul de avertizare la deplasarea autovehiculului din față (LDVA), care atenționează conducătorul auto atunci când vehiculul din față începe să se deplaseze, în cazul în care conducătorul auto reacționează cu întârziere. O altă funcție nouă, sistemul de asistență la menținerea benzii de rulare (LFA) corectează automat direcția autovehiculului.
O altă caracteristică actualizată este sistemul de asistență la coliziune frontală (FCA) cu detectarea pietonilor și mai nou, opțional, și a cicliștilor. Pentru a detecta mai bine potențialele coliziuni, FCA utilizează un senzor în plus față de camera. Acest lucru mărește intervalul de detectare și tipurile de ținte care pot fi detectate, asigurând funcționarea sistemului chiar și în condiții meteorologice nefavorabile.
În cazul în care este detectată o potențială coliziune, iar conducătorul auto nu reacționează la timp, sistemul acționează automat frână. În plus, FCA este disponibil acum în echiparea standard (versiunea care folosește doar camera), inclusiv cu detectarea pietonilor.
În premieră pentru Kona este disponibil și sistemul de avertizare pentru evitarea unei coliziuni la deplasarea în marșarier (RCCA), care avertizează sonor – în cazul în care există un risc de coliziune în timpul deplasării în marșarier – și acționează frânele.
Sistemul de alertă pentru ocupare locurilor din spate (RSA) monitorizează locurile din spate și avertizează conducătorul auto la plecare dacă sunt ocupate. Sistemul de asistență pentru ieșirea în siguranță (SEW) este destinat în principal protecției copiilor.
Cu ajutorul funcției inteligente de avertizare asupra vitezei limita (ISLW), semnele de circulație sunt recunoscute imediat, iar informațiile sunt afișate atât pe ecranul sistemului de navigație, cât și pe instrumentarul de bord. În plus, noul Kona este acum disponibil cu e-Call, o caracteristică care alertează automat serviciile de urgență, dacă airbagurile sunt activate sau atunci când butonul e-Call este acționat.
Confort și spațialitate
O serie de noi caracteristici sunt disponibile pentru o călătorie mai confortabilă. Atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta pot ajusta înălțimea scaunelor, pentru o poziție optimă în timpul deplasării. În plus, pasagerii din spate beneficiază de scaune încălzite și de conectivitate USB.
Motorizări
Vârful de gama este motorul „Smartstream” T-GDi de 1.6 l cu transmise cu dublu ambreiaj în 7 trepte și 198 CP, fiind disponibil cu tracțiune 4×2 sau 4×4.
În premieră, Hyundai Kona este disponibil cu tehnologia mild hybrid de 48 V. Motorul diesel „Smartstream” de 1,6 litri, 136 CP dispune, în echiparea standard, de sistemul mild hybrid de 48 V. Acesta poate fi cuplat la transmisia manuală inteligență cu șase trepte sau cu dublu ambreiaj cu șapte trepte și este disponibil opțional cu tracțiune integrală. În plus, pentru eficientă consumului, versiunea T-GDi de 1,0 litri și 120 CP poate fi echipată opțional cu sistemul mild hybrid de 48 V, cuplat la o transmisie manuală inteligență (iMT) cu șase trepte.
iMT decuplează motorul de la transmisie după ce conducătorul auto eliberează pedala de accelerație și permite autovehiculului să ruleze liber, pentru eficientă consumului de combustibil. Mild Hybrid Starter Generator asista motorul termic la plecare, compensând cu necesarul de cuplu motor și de putere.
Atunci când nu este echipată cu sistemul mild hybrid de 48 V, versiunea „Smartstream” de 1,0 litri T-GDi poate fi asociată unei transmisii cu dublu ambreiaj cu 7 trepte sau transmisiei manuale cu 6 trepte.
Noul Hyundai Kona Hybrid
Versiunea hybrid – care este echipată cu un motor pe benzină de 1,6 litri GDi combinat cu un propulsor electric de 32 kW, alimentat cu o baterie litiu-ion polimer de 1,56 kWh – oferă 141 CP, fiind disponibilă cu tracțiune 4×2, dar și cu transmisie cu dublu ambreiaj în 6 trepte.