Renault Captur E-Tech Plug-In Hybrid – La puterea curentului

Renault Captur E-Tech Plug-In Hybrid
Trendul de electrificare nu mai este deloc o noutate, indiferent că vorbim despre mașini electrice, hibrid sau, așa cum este cazul acestui test, plug-in hybrid. Renault se află în avangarda acestui curent și ne demonstrează prin Captur E-Tech PHEV că tehnologia este pregătită pentru a fi implementată și pe modele de clasă mică, la prețuri competitive. Test cu Renault Captur E-Tech PHEV.

 

Încă de la primele teste cu versiunile convenționale ale noului Captur am fost impresionat, în primul rând datorită designului exterior sofisticat, dar și a ambianței rafinate de la interior, unde Renault a mizat pe materiale foarte bune din punct de vedere calitativ pentru aceste segment, dar și pe un sistem multimedia modern, implementat alături de un superb instrumentar de bord digital.

Acum, după ce am condus și versiunea PHEV, mult așteptată de astfel, pot spune că noul Captur este o cu totul altă mașină, din mai multe puncte de vedere, schimbările pentru această versiune fiind majore.

În primul rând este clar că avem un nou sistem de propulsie, cu un motor termic de 1,6 litri (91 CP), ajutat de două motoare electrice. Primul are rol de starter și generator (25 CP), iar cel de-al doilea este mai puternic, cu o putere maximă de 49 CP. Toate cele trei motoare antrenează puntea față pentru o putere maximă a sistemului de 160 CP. Acest sistem este completat de un acumulator litiu-ion cu o capacitate de 9,8 kW pentru a permite o autonomie complet electrică de 50 km în regim mixt și de până la 65 km în traficul urban.

Pentru că întregul sistem electric plus acumulatorii aduc o greutate suplimentară de 105 kg, iar mare parte din aceasta este alocată bateriei plasate sub bancheta spate, Renault a recurs la o schimbare extrem de importantă pentru ca nivelul de confort să nu fie afectat. Astfel, vechea punte spate semi-independentă a fost înlocuită de una mult-link, care aduce nu doar că poate compensa noua greutate în ceea ce privește confortul, dar face din Captur PHEV o mașină și mai confortabilă. Este chiar impresionant cum micul crossover pare că plutește peste imperfecțiunile din asfalt și se înscrie la poziția de etalon în segment când vine vorba de confort la rulare.

Trebuie remarcat și faptul că poziția rezervorului a trebuit schimbată, iar bancheta spate care culisează pe o șină de 16 cm a rămas neschimbată, fiind unul dintre atuurile importante pe care Captur le propune chiar și în versiunea E-Tech PHEV.

Renault Captur E-Tech Plug-In Hybrid

O altă noutate absolută a lui Captur PHEV este cutia de viteze automată, denumită de Renault – multimod fără ambreiaj. Aceasta are 15 moduri distincte de funcționare, complet automate, activate în funcție de situația de drum, fiind împărțite între trei moduri pentru rularea electrică și cinci pentru cea cu motorul pe benzină. Este interesant că plecarea de pe loc este făcută întotdeauna cu motoarele electrice, chiar dacă toată capacitatea netă a bateriei a fost consumată, acestea fiind mult mai eficiente pentru această fază comparat direct cu motorul termic.

Din punct de vedere dinamic, Renault Captur E-Tech Plug-in Hybrid este un model rapid, atât în ceea ce privește accelerațiile, cât și reprizele, cei 160 CP fiind mulți pentru acest segment. La bază, sistemul de propulsie PHEV funcționează grație a patru moduri diferite – roțile sunt antrenate doar electric, roțile sunt antrenate de motoarele electrice și cel termic, roțile sunt antrenate de motorul termic, motoarele electrice recuperează energia cinetică sau cea de la frânare.

În testul pe care l-am făcut în mediul urban, prin Sofia, am putut rula electric 47 km, dar în condiții normale de trafic, fără să merg la consum, cu AC pornit. În plus, o parte din traseu a impus urcarea unei zone destul de abrupte, ceea e mă face să cred că se pot rula fără probleme peste 55 km complet electric în mediul urban. Apoi, după ce acumulatorii s-au consumat și motorul termic a pornit am rulat până la pragul de 100 km pentru a obține un consum de 2,6 l/100 km, în condițiile unui traseu sinuos de munte, cu multe depășiri și trafic intens. Valorile sunt bune, dar cred că este mai importantă secțiunea de trafic urban, acolo unde Captur se simte cel mai bine și impresionează prin felul în care rulează electric, atât ca rafinament, cât și ca dinamică.

Despre alte detalii importante ale modului de funcționare hibrid, dar și despre preț am vorbit pe larg în review video de mai jos, în care puteți vedea testul cu Renault Captur E-Tech PHEV la care am participat în Bulgaria.

VIDEO review Renault Captur E-Tech PHEV

Fișă tehnică Renault Captur E-Tech Plug-in Hybrid

Motor – benzină, L4, 1598 cmc, 91 CP@5600 rpm, 144 Nm@3200 rpm + motor electric 49 CP + motor electric 25 CP / Putere maximă sistem 160 CP / Transmisie – cutie multimod fără ambreiaj, tracțiune față / Performanțe – 173 km/h v. max, 0-100 km/h în 10,1 secunde / Portbagaj – 379-557 litri / Rezervor – 39 litri / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4227/1797/1576, ampatament – 2639 / Consum mediu declarat – 1,4 l/100 km / Preț de bază – 28.800 (vezi configurator oficial)

Iubesc mașinile de mic, îmi place tot ceea ce ține de industria auto și am o experiență în jurnalismul auto de peste 14 ani, fiind fost Redactor-Șef la revista Auto Bild România și Director Editorial la revistele AUTO pro și 4×4. În acest moment, fac parte din echipa editorială Adevarul Auto și am propriul meu canal de YouTube unde testez cele mai noi masini.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Raël vous dit ce qui est réel : J’aurais pu être en F1

Cum ar fi fost dacă sinistrul Gregorian Bivolaru, cunoscut pentru cultul său cu influențe yoga care s-a transformat într-o rețea de proxenetism, ar fi iubit nu doar minorele, ci și cursele de mașini și, peste toate, OZN-urile și civilizațiile extraterestre? Ei bine, atunci am fi avut și noi, românii, un Claude Vorilhon autohton. Să explic.

Citește articol »

Anduranță în România, anul nou(ă)

O nouă ediție de campionat a demarat la final de martie, cu atât de multe aspecte de rezolvat, încât povestea pe care mi-am promis și v-am promis că o aștern a tot fost amânată, ca la ghișeu, până în ultima zi posibilă. Cu un asemenea termen de valabilitate, măcar vine cu discount de 30% din timpul istorisirii.

Citește articol »

Take a break: Cele mai interesante wagon-uri din motorsport

Cursele de turisme reprezintă, adesea, refugiul celor ce caută să se identifice ușor cu modelele care aleargă pe circuite. Cum în traficul de zi cu zi nu avem doar berline și hatchback-uri, era normal ca, uneori, în istoria motorsportului să consemnăm și câteva estate-uri, combi-uri sau break-uri – în funcție de cum vreți să le numiți. Am încercat, măcar parțial, să trec în revistă unele dintre cele mai interesante și, totodată, marcante break-uri din competiții și, ca o excepție de la regulă, nu m-am oprit la limita asfaltului.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.