Test Drive Alfa Romeo Giulia 2.2 JTDM

Sunt șanse, ca uneori, filtrul obiectivității să fie zgâriat de subiectivism. Alfa Romeo Giulia are puterea de a îndoi rigla de măsurare.

Trei ani a durat geneza platformei pe care este construită Alfa Romeo Giulia, una care vine cu tracțiune spate sau integrală. Dar a meritat! Când iubești mașinile, când iubești condusul… nu ai nevoie de mult pentru a te lămuri cum stau lucrurile.

Alfa Romeo Giulia este o mașină vie, care comunică cu cel de la volan, care se adresează celor care iubesc condusul… și poate de aici unul din minusuri. Dar să mă organizez și să livrez impresiile structurat.

Avem un șasiu senzațional, mâna celor de la Ferrari se simte din plin. O suspensie corect setată pentru ceea ce se dorește a fi Alfa Romeo Giulia – un model care să joace în liga premium alături de Seria 3, C Class sau Jaguar XE.

Probabil singurul reproș ar fi faptul că este ceva mai vocală la interior, zgomotele de lucru ale suspensiei sunt mai prezente în habitaclu decât la rivali. Se prea poate să fie o calibrare intenționată, pentru a oferi feedback, o conexiune mai puternică cu mediul pe care se rulează… dar ne-am obișnuit cu altceva de la ceilalți.

Un sistem de frânare care dă încredere, extrem de andurant, care aduce ca noutate lipsa clasicei lovituri în pedală la intervenția ABS-ului. Un sistem de frânare, Integrated Brake System (IBS), dezvoltat de Continental și care este utilizat în premieră de Alfa Romeo Giulia.

Direcția este precisă, extrem de directă, asta și datorită demultiplicării scurte, dar poate o idee cam ușoară ca asistare. Aș fi apreciat un volan mai ”tare„. Un propulsor diesel care nu este nou, agregatul 2.2 JTDM în versiunea de 180 CP și 450 Nm are tot ce-i trebuie pentru a întregi imagina dinamică a lui Alfa Romeo Giulia.

Marea surpriză este mariajul dintre acest propulsor și cutia automată ZF cu 8 trepte. Pot spune că se apropie extrem de mult de etalonul BMW. Cutia schimbă extrem de repede, în modul manual poți retrograda extrem de repede 4-5 rapoarte.

Una dintre marile surprize plăcute ale acestui nou model. Unii vor găsi propulsorul o idee cam zgomotos, cel puțin în cazul unui condus mai sportiv. Consum? În mediu urban, cu o bună doză de exuberanță… am gravitat în jurul valorii de 11 litri.

Interiorul este și el un punct de cotitură pentru Alfa Romeo. Materiale mai bune, o asamblare mai atentă, mai îngrijită. Tușe sobre dar pline de emoție, elemente care au fost preluate din grup, dar din zona elitistă… Maserati – joystick-ul cutiei de viteze, Ferrari – padelele din spatele volanului.

În echipările inferioare sistemul infotainment vine cu un display cu o rezoluție care nu prea are ce căuta în segment. Un post de conducere ergonomic, cu un control și o navigare intuitivă în meniurile computerului de bord sau sistemului infotainment.

Alfa Romeo Giulia este un pas uriaș făcut de italieni spre bine. Evident mai sunt detalii care mai pot fi șlefuite, vorbim de chestii de finețe… dar trebuie să vină și feedback-ul de la clienți.

Fișă tehnică – Alfa Romeo Giulia 2.2 JTDM Super             

Motor – turbo diesel, L4, 2.143 cmc, 180 CP@3.750 rpm, 450 Nm@1.750 rpm. Transmisie – cutie automată 8 trepte, tracțiune spate Performanțe – 230 km/h v. max, 0-100 km/h în 7,1 secunde Portbagaj – 480 litri Rezervor – 52 litri Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.643/ 1.860/ 1.436, ampatament – 2.820 Consum urban declarat – 5,3 litri/ 100 km Consum urban în test – 11 litri/ 100 km Preț de bază – 47.990 euro Preț model testat – 27.900 euro / ofertă specială

Imortalizat de Mihai Dăscălescu
Redactor șef Adevărul Auto Debut în presă în 2001 la MotoLife. Din 2003 au urmat 9 ani și jumătate de presă auto la ProMotor. Contribuții editoriale: Autobis, Cavaleria.ro, România Liberă, Viteze.ro, 4×4 Adventure, Anuarul Auto Ziarul Financiar, Catalogul Racing Wheels, Adevărul Weekend.

Anduranță în România, anul nou(ă)

O nouă ediție de campionat a demarat la final de martie, cu atât de multe aspecte de rezolvat, încât povestea pe care mi-am promis și v-am promis că o aștern a tot fost amânată, ca la ghișeu, până în ultima zi posibilă. Cu un asemenea termen de valabilitate, măcar vine cu discount de 30% din timpul istorisirii.

Citește articol »

Take a break: Cele mai interesante wagon-uri din motorsport

Cursele de turisme reprezintă, adesea, refugiul celor ce caută să se identifice ușor cu modelele care aleargă pe circuite. Cum în traficul de zi cu zi nu avem doar berline și hatchback-uri, era normal ca, uneori, în istoria motorsportului să consemnăm și câteva estate-uri, combi-uri sau break-uri – în funcție de cum vreți să le numiți. Am încercat, măcar parțial, să trec în revistă unele dintre cele mai interesante și, totodată, marcante break-uri din competiții și, ca o excepție de la regulă, nu m-am oprit la limita asfaltului.

Citește articol »

Mai bun ca un prim-ministru: Hugh Chamberlain

Recent, urmărind momentul festiv ce a urmat primei etape din Mondialul de Anduranță am observat că podiumul privaților din categoria supremă Hypercar aproape că nu este băgat în seamă, camera reținând doar pentru câteva secunde figurile celor ce ajunseseră în top 3 după aproape 10 ore de cursă. Astfel, nu este de mirare că unul ca Hugh Chamberlain, șef de echipă cu două titluri mondiale și o victorie de clasă la Le Mans, este, astăzi, aproape uitat. Mulți rețin, poate, mașinile înscrise de el, dar doar cei care au bătut paddock-urile de-a lungul și de-a latul lor în ultimele decenii pot vorbi și despre omul din spatele Chamberlain Motorsport.

Citește articol »

Ce experiență profesională aveți? Pilot Ferrari, pilot McLaren…

Ferrari și McLaren sunt echipele care au dat cei mai mulți campioni în istoria Formulei 1. Însă numărătoarea s-a oprit pentru aceste echipe în 2007, respectiv 2008. Ultimul campion Ferrari a venit de la McLaren, iar ultimul campion McLaren tocmai a anunțat că se mută la Ferrari. Cine a mai activat pentru ambii granzi și cu ce rezultate? Mihai și Alex deschid cartea de istorie.

Citește articol »

Ferrari, o istorie în galben cu aromă de frites belges

AF Corse a dezvăluit, recent, combinația de culori cu care va intra în luptă cel de-al treilea prototip 499P care va alerga în sezonul 2024 al FIA WEC. La scurt timp după ce ACO a publicat lista provizorie cu echipajele înscrise în următoarea ediție a cursei de 24 de ore de la Le Mans, am putut să lăsăm bălți de salivă în dreptul imaginilor cu primul Ferrari pe care-l va pilota, într-un campionat mondial, polonezul Robert Kubica. Mașina va fi galbenă – foarte galbenă – iar asta m-a pus pe gânduri.

Citește articol »

Cel mai rapid magazin de lux din lume

Ediția din 1995 a cursei de 24 de ore de la Le Mans este faimoasă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, toți își amintesc victoria McLaren, o reușită imposibil de repetat ce a fost facilitată de ploaia torențială care a marcat ostilitățile mai bine de 12 ore. Memorabilă a fost, de asemenea, deziluzia legendarului Mario Andretti, care a ratat la mustață un succes ce i-ar fi întregit cariera ilustră. Mai rar se menționează, însă, povestea echipajului de pe ultima treaptă a podiumului.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.