MotoRC by Rompetrol: Martin Choy dă ora exactă pe Motorpark România

MotoRC
Noi învingători la toate cele trei categorii Stock din MotoRC în cadrul etapei a treia, unde ritmul a fost dictat de către musafirii din Bulgaria - Martin Choy (Stock 1000) și Milen Georgiev (Stock 600).

Cea de-a treia reuniune a motociclismului autohton a avut loc la început de august pe Motorpark România, unde 91 de rideri s-au duelat la cele cinci categorii din MotoRC. Chiar dacă organizatorii s-au bucurat că și această rundă s-a putut ține (în pofida interdicției pentru spectatori), planul temerar de a-l avea drept musafir pe pilotul oficial Ducati Michele Pirro nu s-a putut concretiza.

Vlad Neaga (VN Motorsport) venea după două succese la rând la Stock 1000 și câteva elemente conjuncturale au fost în avantajul său la această rundă. În primul rând, era de notat absența lui Cătălin Cazacu (Racing Academy) de la cursă, înlocuit de un George Cațan ce se afla la primul contact cu cea mai recentă evoluție a modelului BMW S1000 RR.

MotoRC

Un alt BMW reprezenta însă marea amenințare: cel pilotat de titratul Martin Choy, multiplu campion european și est-european. Bulgarul s-a făcut remarcat inclusiv în campionatul mondial de anduranță moto, iar pe Motorpark mai concurase în seria est-europeană (BMU), unde purtase dueluri intense cu Robert Mureșan. O privire aruncată pe timpii din 2016-2018 era suficientă pentru a realiza că Choy va domina.

Antrenamentele au venit în sprijinul acestei ipoteze, însă Vlad Neaga nu avea cum să nu se declare mulțumit cu un deficit de doar trei zecimi. Românul s-a autodepășit apoi în sesiunea decisivă de calificări, reușind pentru prima oară să parcurgă turul de circuit în sens orar sub baremul de un minut și 41 de secunde. Pe bună dreptate, echipa tehnică a lui Neaga și-a exteriorizat bucuria în momentul în care Choy s-a recunoscut învins la finele ultimului tur lansat. Cât despre ceilalți din paddock, dacă mai aveau nevoie de o dovadă a curajului etalat de pilotul timișorean, riscurile evidente pe care acesta și le-a asumat pentru a lega turul-cheie sunt remarcabile.

MotoRC

Provocat de acel 1:40.9, Martin Choy a strâns din dinți și a ridicat mănușa: s-a instalat imediat la conducerea cursei și a sufocat concurența cu tururile 2, 3 și 4 în 1:40, apoi cu încă șapte bucle cu cadență metronomică în 1:41. Neaga s-a desprins cu ușurință de ceilalți 21 rivali, însă tot pierdea una-două secunde pe fiecare tur față de Choy. După consumarea celor 16 tururi, între primii doi era un ecart de 27 de secunde.

Atenția cursei s-a mutat imediat pe grupul de șase ce-și disputa ultima treaptă a podiumului. Startul i-a privilegiat pe piloții Michelin, Adrian Rus (Daf Corse) și Marian Pivniceru (Talladega Racing) urcând pe 3, respectiv 4, în timp ce Ionuț Mistode (Team IQRM) și-a complicat misiunea la stingerea semafoarelor, dar a revenit pas cu pas în compania celor cu ritm similar.

Chiar dacă această etapă a beneficiat de transmisiune directă, intensitatea bătăliilor din grup a fost redată mai degrabă în declarațiile ulterioare ale piloților. Depășiri, contacte, ieșiri largi și pilotaj de înaltă clasă au fost omise de regie, provocând o stare de iritare atât fanilor, cât și duetului de comentatori format din Alexandru Cocu și Marius Băcilă, care în anii precedenți relatau împreună duelurile din MotoGP. Un bemol surprinzător, date fiind producțiile reușite de aceeași echipă tehnică în sfera automobilismului.

În final, George Cațan a efectuat manevrele necesare pentru a sosi al treilea, la mai puțin de cinci secunde în urma lui Neaga. De altfel, făcând abstracție de Choy, ecarturile au fost onorabile: sub 20 de secunde între Neaga și Rus, clasat al optulea în urma lui Buleandră (Team BMR), Mistode, Pivniceru și Spendier (Titan Machinery). Înaintea etapei, al doilea în clasamentul general era Emil Drăghici (TASE Racing), însă aceasta a fost o cursă de uitat pentru pilotul Yamaha, care rula departe de potențialul său până când a fost constrâns la abandon.

Clasament piloți după 3/6 etape

1. Vlad Neaga Suzuki 70p
2. Bogdan Buleandră BMW 34p
3. Emil Drăghici Yamaha 33p
4. Manfred Spendier Ducati 33p
5. Ionuț Mistode Yamaha 27p

Dacă la Stock 1000 era un singur reprezentant al Bulgariei care să dea tonul, la Stock 600 au fost doi piloți din țara vecină care au sufocat concurența pe Motorpark România. Milen Georgiev și Plamen Petrov și-au purtat lupta lor, reușind timpi de 1:42 în contextul în care adversarii erau la aproape două secunde/tur. Petrov a trecut în frunte la jumătatea manșei de 14 tururi, însă Georgiev a replicat și a învins cu doar două zecimi de secundă avans. De altfel, nu a existat nici măcar un tur în care diferența dintre ei să fie mai mare de cinci zecimi!

Duelul autohton s-a dat pentru poziția a treia, unde Ionel Pascotă venea după o accidentare și a strâns din dinți pentru a rezista în șa timp de 25 de minute. Veteranul s-a plasat în siajul rivalului la titlu, Florin Bîrlădeanu, și l-a depășit cu trei tururi înainte de final. În această bătălie era așteptat cu noua motocicletă și Adrian Petrovici, care a fost însă constrâns la abandon.

Categoria Stock 300 s-a înscris în aceeași notă a unui nou învingător, de această dată fiind chiar un pilot român: la doar 12 ani, Răzvan Teodorescu a reușit să câștige o manșă scurtată, în care liderul clasamentului, Alin Grădinaru, a căzut în antepenultimul viraj. Cătălin Ciolan și Cristina Udrescu au completat astfel podiumul, iar totalul de puncte al protagoniștilor ne indică o bătălie foarte strânsă la clasa mezină. Grădinaru și Teodorescu au totalizat câte 57 de puncte, iar Udrescu e doar la un punct în urma celor doi.

Cele două categorii rezervate debutanților au continuat în aceeași notă de dominație pentru Radu Balaș (Rookies 1000) și Georgian Radu (Rookies 600). Următoarea etapă a MotoRC va avea loc pe 4-6 septembrie, ocazie cu care am putea avea deja primii campioni asigurați din punct de vedere matematic, în persoana lui Neaga și Balaș la cele două clase cu motociclete de 1000cmc.

Fondator și manager al echipei campioane din ultimele 4 sezoane ale Romanian Endurance Series. Jurnalist de motorsport de mai bine de un deceniu, antreprenor în domeniul sporturilor cu motor și promotor al sim racingului.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.