Montoya de la Williams la McLaren
Juan Pablo Montoya a strălucit în Formula 3000 în sezonul 1998, însă nicio ofertă din Formula 1 nu a fost mai tentantă decât ceea ce i-a propus Chip Ganassi. Columbianul a trecut Oceanul și a dinamitat concurența într-o promoție plină de vedete. Franchitti, Tracy, Andretti, de Ferran, Vasser, Kanaan, Herta, Castroneves sau Unser Jr. au fost printre învinșii debutantului din CART, într-un an în care cel pe care-l înlocuia (Zanardi) se chinuia în F1. 2000 i-a adus lui Montoya și Indy 500 în palmares, iar Frank Williams a fost convins că Juan va fi ca Jacques, nu ca Alex.
Istoria ne-a arătat că n-a fost nici ca unul, nici ca altul. Fără îndoială înzestrat, dar adesea lipsit de răbdare și de rafinament în a ghida dezvoltarea unui monopost, Montoya a fost redutabil în calificări și în războiul cuvintelor. De-a lungul a patru sezoane în care n-a fost la ani lumină de un coechipier fără strălucire, divorțul s-a consumat. Simbolic, ultima cursă din 2004 i-a revenit chiar lui Juan, care a vrut parcă să-i arate lui Frank ce pierde. Din păcate, regretele lui Frank au fost efemere, căci a putut vedea și continuarea.
Ron Dennis știa că binomul Raikkonen-Montoya strânsese șase victorii în era Schumacher, față de două pentru perechea Renault. Și totuși, dincolo de fiabilitatea precară a monopostului MP4/20, columbianul s-a ridicat rareori la înălțimea lui Kimi în 2005. Ambele titluri au fost pierdute de McLaren, iar 2006 a fost și mai rău, Montoya fiind dat afară în mijlocul sezonului. Dacă ”accidentarea de la tenis” care a fost de fapt motocross i s-a scuzat, să-l scoți din cursă la start tocmai pe coechipierul tău a umplut paharul.
Raikkonen de la McLaren la Ferrari
Ca o continuare a poveștii precedente, nici Kimi nu avea să mai stea multă vreme sub conducerea autocratului Ron Dennis. La doar câteva luni după episodul Indianapolis, lacrimile lui Schumacher de la Monza au încercat să fie șterse de anunțul contractării lui Raikkonen. Legătura a început cum nu se putea mai bine, cu victorie la Melbourne, însă pas cu pas s-a văzut cum McLaren avea cuțitele mai bine ascuțite. Un monopost superior, dar o mare problemă cu Hamilton foarte bătăios de la debut și deloc dornic să joace rolul de secund al campionului en-titre Fernando Alonso. Spygate a distrus orice urmă de încredere în echipa britanică, iar Kimi a câștigat trei din ultimele patru curse și le-a suflat titlul de sub nas certăreților. Mai mult, a făcut-o cu largul concurs al unui coleg obedient, Felipe Massa fiind galant în cursa de casă pentru a ceda victoria fără de care campionatul nu ajungea la Maranello.
Cea de-a doua descindere a lui Kimi la Ferrari a fost una de pilot secund asumat, popular în rândul fanilor și încântat de vizitele la casierie. Șederea sa a fost prelungită de lipsa de ambiție în fața unui prim-pilot (Vettel) care a aplicat rețeta Schumacher, dar care a ajuns să plătească prețul lipsei coechipierului în momentul în care mașina i-a permis să se lupte pentru victorii. Totuși, Raikkonen rămâne asociat cu o amintire dureroasă, fiind în continuare numele rostit ca ultim campion dat de cea mai iubită echipă a plutonului. Dacă de la Jody Scheckter până la Michael Schumacher au trecut 21 de ani, actuala secetă a ajuns la cota 16.
Alonso de la Renault la McLaren
Situația lui Alonso de atunci seamănă cu cea a lui Hamilton de astăzi, anunțul mutării venind tot cu un sezon rămas de disputat. În decembrie 2005, cu primul titlu acontat, Fernando l-a lăsat mască pe amicul Flavio și a semnat cu McLaren. Asta nu l-a demotivat în 2006, când a câștigat disputa cu Schumacher și a avut grijă să ducă numărul 1 pe săgeata argintie. Poate că nici Ron Dennis nu se aștepta să nu-i poată pune totul pe tavă lui Alonso, însă meritul a fost doar al lui Hamilton să fie atât de puternic de la primele apariții. În doar câteva luni, situația a devenit imposibil de gestionat, iar contractul ”de lungă durată” al spaniolului a fost rupt în mii de bucăți. Cu doar un sezon, avem cea mai scurtă colaborare de pe această listă.
Peste ani, când Ron Dennis era deja istorie, Alonso avea să se întoarcă la McLaren pentru alte patru sezoane agonizante, lipsite de prezențe pe podium.
Alonso de la Renault la Ferrari
Dar între aceste două perioade ca angajat al uzinei din Woking, Fernando a mai fost aproape de titlu în două rânduri, ca pilot al Scuderiei Ferrari. Kimi Raikkonen declarase la începutul carierei că unicul său scop este să devină campion mondial, nicidecum să domine sportul pe termen lung. Iar motivația sa a început să scadă în 2008, tranziția la monoposturile de generație 2009 fiind apoi un dezastru pentru Ferrari. Finlandezul și-a văzut de distracție și a plecat în WRC, bucuros că a fost plătit să nu concureze în sezonul următor. În locul său a fost adus Alonso, care după ce a distrus din interior echipa McLaren cu chestiunea Spygate și-a răpus apoi și casa părintească – Renault – în cazul Crashgate. El a căzut în picioare, fiind adoptat de legiunea roșie pentru determinarea cu care s-a luptat împotriva Red Bull. În 2010 i-a lipsit o depășire la Vitali Petrov, iar în 2012 a dus pe culmi un șasiu care n-avea niciun drept să fie acolo, dar nu a putut evita contactele cu monoposturile din Enstone (karma?) la starturile de la Spa și Suzuka.
Alonso a mai stat la Ferrari în primul an al noii ere turbo (2014), plecând cu capul sus după o campanie în care a avut aproape triplul punctelor noului său coechipier, Raikkonen.
Hamilton de la McLaren la Mercedes
De-a lungul erei Schumacher au existat mai multe momente în care Ron Dennis a refuzat ofertele Mercedes de a prelua echipa. După atâtea tentative, germanii s-au săturat de negocieri și au ales să cumpere Brawn GP la finele lui 2009, construindu-și pas cu pas o megastructură pe măsura ambițiilor. Aceasta s-a format cu Brawn și Schumacher, în ani în care Hamilton a văzut cum McLaren tot pierde teren. Insistența cu care i s-a transmis că în noua eră turbo va fi vital să fii într-o echipă de uzină, care-și construiește propriul pachet propulsor, l-a făcut să accepte mutarea. Inspirat ar fi un eufemism, căci dacă Schumacher trecând la Ferrari a strâns 5 titluri, Hamilton ”went one better”, cu 6. După un prim sezon de acomodare, în care oricum atenția era pe ceea ce va urma, Lewis a fost în cea mai bună poziție pentru a-și cimenta legenda. Iar McLaren, de când a plecat Hamilton, a mai câștigat o singură cursă.
Vettel de la Red Bull la Ferrari
Orice s-ar spune, de la apariția Red Bull în Formula 1, mereu a fost un singur pilot în grațiile echipei: Coulthard, apoi Webber, apoi Vettel. Și chiar dacă Seb a cucerit patru titluri la rând, a simțit imediat că venirea lui Daniel Ricciardo îi subminează poziția în echipă. La acea vreme și zgârcenia echipei în a-și plăti campionul la un nivel acceptabil a contat, dar și ratarea startului la noul regulament din 2014. Seb nu s-a înțeles deloc cu sistemul brake-by-wire, în timp ce Daniel câștiga ocazional curse. Adăugând și elementele roșii – pe de o parte visul lui Vettel de a merge pe drumul lui Schumi, dar și dorința echipei de a divorța de Alonso – s-a creat contextul potrivit mutării.
De-a lungul a șase sezoane (2015-2020), Vettel a strâns doar 14 victorii și nu a reprezentat o amenințare pentru Hamilton decât în 2017 și 2018, de fiecare dată ieșind destul de șifonat din comparația cu britanicul. Cert e că Seb nu s-a descurcat rău cu un monopost inferior, dar nici nu a arătat tăria mentală din registrul Schumacher. Spre finalul carierei, am asistat la o transformare a sa, fiind tot mai dornic să-și arate personalitatea după ce nu ieșise din tiparele de PR prestabilite în perioada Red Bull. Inclusiv retragerea a fost o chestiune de motivație, îndoielile sale fiind uneori împărtășite și de Hamilton post-Abu Dhabi.
Hamilton de la Mercedes la Ferrari
Și totuși, nu doar că Sir Lewis nu-și încheie povestea în Formula 1, ci face o mutare incredibilă. Pilotul cu cele mai multe victorii din istorie semnează cu echipa cea mai titrată. Parcă ne-am dori să vină mâine sezonul 2025, să vedem cât de mult îl poate întineri pe Hamilton această nouă provocare, ce vine aproape de împlinirea vârstei de 40 de ani. Multă vreme asta părea să fie o problemă, dar nu și după ultimele zeci de curse ale lui Alonso. Abia după 15 campanii a văzut și Hamilton ce înseamnă să treacă un an întreg fără victorie. Și apoi a mai venit unul la fel de secetos, iar semnele pentru 2024 probabil că le știa deja înaintea deciziei radicale.
Așadar, nu sunt printre cei care consideră că vine prea târziu această mutare. Hamilton continuă să evolueze la un nivel înalt, așa că dacă mașina va avea potențial e greu de crezut că el va fi veriga slabă. Charles Leclerc fie va pierde în comparația cu un septuplu campion (ceea ce nu e nicio rușine), fie va pensiona încă o legendă a sportului, dacă-i aplică același tratament precum lui Vettel. În momentul în care, până la urmă, și cariera lui Hamilton se va încheia, vom putea spune dacă acesta este transferul începutului de secol. Dar până atunci, sau până face și Max Verstappen vreun anunț-bombă, acest premiu neoficial merge către…
Adrian Newey de la McLaren la Red Bull
Ca moment stand-alone, poate că auto-transferul echipei Honda pe persoană fizică de către Ross Brawn ar putea fi cea mai strălucitoare licărire. Însă, ca impact global asupra recordurilor disciplinei, faptul că Adrian Newey a trecut de la echipe campioane precum Williams și McLaren la noul proiect al lui Dietrich Mateschitz este categoric mutarea cea mai de impact. De la zero absolut, gruparea austriacă a ajuns să numere 7 titluri la piloți (egalând Williams) și 6 la constructori. Este foarte posibil ca, până la următoarea revoluție tehnologică, în 2026, Red Bull să mai câștige din inerție încă două titluri, ceea ce i-ar aduce la totalul McLaren.
Cât de redutabil este Newey? Dat fiind că n-a fost niciodată angajat Ferrari, am putea spune că în cartea de istorie, la titluri Ferrari este pe primul loc cu 16, iar pe doi, cu 13 campionate câștigate, ar fi mașinile desenate de Newey – Williams (6), McLaren (1) și Red Bull (6). Iar cum în aceste zile se repetă din nou obsesiv refrenul ”cu toții suntem de fapt fani Ferrari, dar unii nu recunoaștem”, cât de mare ar fi mirarea dacă de-a lungul lui 2024 mai vine un tsunami mediatic prin asocierea Newey-Ferrari?
