Unul dintre cele mai spectaculoase campionate de turisme din lume ajunge iarăși la punctul culminant în etapa decisivă de la Brands Hatch. Circuitul din comitatul Kent a servit de ani buni ca extremități ale unui sezon, de o manieră similară cu Hockenheim în DTM. Însă 2020 este un an atipic, iar schimbarea în BTCC a echivalat cu rocada între cele două configurații ale pistei: dacă în mod tradițional aveam finala pe varianta de Grand Prix, de această dată vom decide campionul pe configurația Indy.
”Bobul de fasole” are o lungime de 1,929 km și se parcurge în doar 48 de secunde, astfel încât traficul va fi un factor decisiv în lupta pentru cele trei victorii de manșă. BTCC a reușit să ducă la bun sfârșit un sezon comprimat în doar trei luni și jumătate, care a cuprins nouă etape triple. Emoții pentru disputarea acestei finale au fost până în ultimul moment din pricina valului al doilea al pandemiei, seriile-suport fiind sacrificate pentru a duce lupta la vârf în pofida lipsei spectatorilor.
2020 a început sub auspicii sumbre, de vreme ce foști campioni precum Jason Plato sau Andrew Jordan s-au regăsit fără bugetul necesar pentru a fi pe grilă. Nici revenirea lui Gordon Shedden după o aventură în WTCR nu s-a concretizat, iar Rob Collard s-a reorientat către British GT (unde a câștigat titlul pentru Barwell Lamborghini weekendul trecut).
Astfel, într-o serie stabilă din punct de vedere al regulamentului tehnic, favoriții pe hârtie erau campionul en-titre Colin Turkington (BMW 330i M Sport), Dan Cammish (Honda Civic Type R FK8) și Tom Ingram (Toyota Corolla), toți cei trei fiind la comenzile unor modele deja familiare echipelor. Subaru s-a retras, iar tehnicienii BMR s-au aliat cu gruparea Laser Tools Racing pentru a pregăti de la zero șasiurile Infiniti Q50. Spectaculosul Ash Sutton a exprimat imediat potențialul mașinii, improvizând pe ploaie și pe uscat, în fruntea curselor și în pluton. De o manieră similară, Rory Butcher a arătat că noul Ford Focus ST Mark IV construit de Motorbase Performance poate fi redutabil.
O victorie în BTCC se recompensează cu 20 de puncte, iar pole-ul, un tur la conducerea manșei și cel mai rapid tur în cursă conferă fiecare câte un punct. Așadar, la Brands Hatch miza este de maximum 67 de puncte, un interval în care sunt cuprinși cei cinci piloți deja menționați, reprezentând cinci constructori diferiți. Doar Turkington (2009, 2014, 2018, 2019) și Sutton (2017) au deja titluri naționale în palmares, însă Ingram ajunge ca outsider în finală pentru al patrulea sezon consecutiv.
Trei ani consecutivi de dominație nu s-au mai văzut de la Andy Rouse (1983-85), singurul care a mai reușit patru titluri în istoria unei serii începute în 1958. De remarcat faptul că Rouse, de facto, are șase titluri la categoria A, rezervată celor mai rapide turisme din BTCC. Însă, înainte de 1991, titlul la general era conferit campionului ce a totalizat cele mai multe puncte la categoria sa (A, B, C sau D), adesea lipsa concurenței la mașini inferioare garantând trofeul suprem…
Multă vreme s-a considerat că Turkington nu poate pierde acest titlu în 2020, însă BTCC a reușit mereu să fie o arenă imprevizibilă, precum s-a văzut în ultimele două etape. Croft era circuitul cel mai favorabil propulsiei, însă tocmai acolo a abandonat de două ori campionul en-titre, iar tracțiunea față a dat opt ocupanți ai podiumurilor din nouă. Apoi, la Snetterton, s-a întors roata în sens invers și rivalii lui Turkington au pierdut puncte mari. Cammish a declarat că ”la finele zilei nu mai avea niciun element de caroserie drept pe mașină”, în timp ce Sutton a cedat șefia la general chiar înaintea finalei și acum are de recuperat 9 puncte.
Anul trecut, Cammish a venit de la un deficit mult mai mare și aproape i-a suflat titlul lui Turkington (două puncte i-au despărțit), liderul fiind încă o dată prejudiciat în calificări și de balastul maxim pe care-l va purta (60kg). Plutonul e ceva mai puțin numeros în acest an (27 față de 32), iar neutralizările vor fi la ordinea zilei. Nouă piloți au obținut victorii în cele 24 de manșe disputate până acum, Turkington reușind să se impună de 5 ori, față de 4 succese ale lui Sutton, 3 pentru Cammish și Ingram, respectiv 2 înregistrate de Butcher.
Piloții secunzi vor fi un element important duminică. Și la acest aspect, avantajul ar fi de partea lui Turkington, de vreme ce Tom Oliphant este al șaselea în clasament, cu performanțe mai bune decât locotentul lui Sutton, Aiden Moffat. Ollie Jackson (Ford) a câștigat deja două curse, însă speranțele lui Butcher la titlu atârnă de un fir de ață.
Ingram este singur la Toyota, însă Cammish ar putea beneficia de aportul veteranului Matt Neal, renumit pentru agresivitatea sa. E posibil ca aceasta să fie ultima apariție a lui Neal în BTCC, înainte să-i cedeze locul fiului său Henry în echipa de familie. Nu este exclus un ajutor din partea piloților Honda ai altor echipe (Cook, Smiley, Hill). Totodată, Adam Morgan și echipa sa au anunțat că vor pensiona modelul Mercedes A-Class după șapte ani.
Cele trei manșe BTCC de la Brands Hatch vor avea loc duminică, 15 noiembrie.
1 | Colin Turkington | BMW | West Surrey Racing | 309p |
2 | Ashley Sutton | Infiniti | Laser Tools Racing | 300p |
3 | Dan Cammish | Honda | Halfords Yuasa Racing | 284p |
4 | Tom Ingram | Toyota | Gazoo Racing UK with Ginsters | 275p |
5 | Rory Butcher | Ford | Motorbase Performance | 246p |