Toată lumea știe că Veyron oferă 1001 CP și că a trecut de bariera celor 400 km/h. Dar puțină lume știe că mașina poate dezvolta peste 2G pe frânare, ceea ce în cazul unei frânări de la 320 km/h este sinonim cu un sistem de frânare cu o putere de 7.600 CP. Iar o parte importantă a acestui sistem de frânare vine de la TMD Friction. Cum au ajuns ei să producă plăcuțe de frână pentru Bugatti? Să vedem…
Înainte de 1900, conceptul de frână era destul de rudimentar, în general era vorba despre niște bucăți de lemn care cu ajutorul unui sistem simplu de pârghii se propteau în roți. Lucru care în continuare poate fi admirat la unele căruțe de pe la noi.
Povestea TMD Friction începe, evident, cu fondatorii companiei: Walter Willson Cobbett și William Fenton. Dezvoltarea frânării vehiculelor, așa cum o cunoaștem astăzi, a început când Walter Willson Cobbett Ltd a realizat că centurile țesute produse de ei ar putea fi ușor adaptate și folosesc ca material de fricțiune pentru a opri autovehiculele.
Prima frână cu disc de tip etrier a fost brevetată în 1902 de Frederick Lanchester și utilizată pe Lanchester de 18 CP. Designul, deși a avut succes, nu a fost complet lipsit de greșeală, deoarece discurile au fost bazate pe cupru și s-au uzat rapid.
În 1903, legea care reglementa circulația autovehiculelor pe drumurile din Regatul Britanic stipula că un autovehicul trebuie să fie echipat cu două sisteme independente de frânare. Apoi începutul secolului XX, cu saltul de la manufactură la producția de serie introdusă de Ford cu Model T a impus evoluții majore în industria auto.
Înainte de a intra pe noi piețe internaționale, Willson Cobbett Ltd și-a schimbat în 1913 numele în Scandinavia Belting Ltd. Dorind să devină un furnizor pentru industriile înfloritoarea din bazinul Rhein-Rhur, Willson Cobbett a înființat o companie de distribuție în Koln, Germania.
1915 – Ford Model T
Malcolm Lockheed (fost Loughead) a dezvoltat și ulterior a brevetat sistemul original de frânare hidraulică al lui Fred Duesenberg. În proiectare, fluidul împinge un piston care forțează saboți să intre în contact cu interiorul tamburului de frână.
Furnizarea de componente pentru Ford Model T a fost un mare succes pentru Scandinavia Belting. În același timp, Textar a început să se mute în Europa și Mintex a fost înregistrată ca marcă oficială. Mintex a continuat să crească într-un renumit brand britanic de produse de frânare, iar Textar s-a stabilit în Europa continentală.
1929 – Alfa Romeo 6C SS Zagato
1931 – Bugatti Type 51 Grand Prix
1938 – Peugeot 308 Special Roadster
1934 – Textar începe producția tamburilor de frâna
În 1946, distanțele de oprire și-au făcut prima apariție în cea de-a treia ediție a The Highway Code și au rămas aceleași de atunci. Sute de mii de exemplare ale The Highway Code sunt încă vândute în fiecare an și este una dintre puținele cărți tipărite care ar putea pretinde salvarea a mii de vieți.
Anii ‘50
Sub numele de marcă Pagid, compania PAG a început să comercializeze propriile produse de fricțiune pentru vehicule comerciale și aplicații pentru remorci. În anii următori, Pagid a devenit un nume de marcă renumit pentru expertiza sa în vehicule de înaltă performanță și curse.
În 1953 Dunlop construiește primul disc de frână, iar Jaguar C-Type va utiliza noul sistem de frânare, plăcuțele fiind furnizate de Mintex. Textar este alături de Mercedes-Benz și Stirling Moss în Formula 1.
Adoptând marca Cosid, Kirschbach’schen Werke a continuat să dezvolte soluții de frecare pentru aplicații industriale și transport feroviar, devenind unul dintre cele mai de încredere produse montate trenurilor de călători.
În 1956, Triumph TR3 a fost prima mașină sport produsă în serie care a inclus frâne cu disc standard. În 1957, Jaguar XK150 a fost echipată cu frâne cu disc Dunlop și plăcuțe Mintex. La teste, mașina a fost supusă la 100 de opriri de la 100 mph la intervale de 60 de secunde. Presiunile pedalei au fost aceleași la sfârșitul testului ca la început.
Din 1950 și până în 2018, pista aeroportului Sherburn din Anglia a fost casa Textar. Pe pista cu o lungime de 1,9 km au fost parcurși anual 1,6 milioane km în teste.
1950 – VW T1 Bulli/ VW Kafer, 1955 – Alfa Romeo Giulietta Spider, 1956 – BMW Isetta, 1959 – Aston Martin DB3, 1957 – BMW 507
Anii ‘60
Small and Parkes este achiziționat de Cape Industry, iar resursele financiare au permis investiții suplimentare care au permis dezvoltarea companiei.
În 1964, parteneriatul dintre Small și Parkes și compania japoneză Nisshin Spinning Co Ltd a permis accesul tehnologiei britanice pe piața globală. Această relație a fost începutul unui parteneriat est și vest, care continuă astăzi.
Metroul din Londra a ales Transport Brakes Ltd pentru soluții de frânare în 1967 – o relație care continuă să fie puternică și astăzi. Devenind parte a grupului BBA, au comercializat ulterior sub numele de marcă Cosid. Împreună cu multe alte rețele de transport, milioane de utilizatori ai metroului londonez se bazează pe Cosid în timpul navetei zilnice.
1960 – Morris Minor 1000, 1961 – jaguar E-Type 4.2, 1962 – Mercedes-Benz 300 SE, 1963 – Abarth 595 Giallo, 1965 – Maserati Mistral Spyder, 1967 – Toyota 2000 GT, 1968 – BMW E10, 1969 – Porsche 911
Anii ‘70
S-a făcut un pas suplimentar pentru îmbunătățirea frânării la începutul anilor 1970, când constructorii au început să treacă de la frâna cu tambur la frâna cu disc. Deoarece cea mai mare parte a puterii de oprire a unui vehicul este furnizată de roțile din față, prioritatea a fost acordată mai întâi modernizării frânelor față. Aceasta a urmat tendința inițiată de Dunlop și Mintex în anii 1950.
Înainte de 1975, plăcuțele de frână conțineau de obicei azbest care era folosit ca material de fricțiune conceput pentru a încetini un vehicul. Această dată a marcat era interzicerii produselor care conțin materialul cancerigen și, ca urmare, au început să fie dezvoltate noi materiale fără azbest și plăcuțe de frână.
În ciuda dificultăților de a înlocui proprietățile termice și de frecare bune ale azbestului, Abex-Pagid a fost în fruntea dezvoltării formulărilor de fricțiune fără azbest. Pe baza expertizei lor cu materiale de fricțiune performante, au reușit, în 1979, să producă prima plăcuță de frână semi-metalică fără azbest pentru Volkswagen.
1970 – Citroen DS 21, 1972 – Mercedes-Benz S Class, 1973 – Corvette Stingray, 1974 – Audi 100, 1976 – VW Golf GTI, 1977 – BMW M1, 1979 – Mercedes-Benz G Class
Anii ‘80
Înainte de interzicerea completă, azbestul a început să fie îndepărtat din materialele de frânare. Trebuiau găsite înlocuiri care să poată produce un material de frecare pentru a oferi performanțe de frânare și pentru a îndeplini cerințele clienților, eliminând în același timp riscurile pentru sănătate ale azbestului.
Printre cele utilizate s-au numărat oțelul, lâna și mineralele, cum ar fi grafitul. TDM Friction prin divizia Pagid se alătură Audi în aventura americană numită Trans-AM. Hans Joachim Stuck și Walter Röhrl domină campionatul.
Odată cu achiziționarea lui Don de la Cape Industries, BBA Friction și-a sporit expertiza și domeniul de aplicare în industria fricțiunilor. Unindu-și forțele, nou-înființata Mintex Don Limited a oferit soluții de fricțiune de clasă mondială industriei auto globale.
Ford Scorpio a fost prima mașină produsă în serie care a beneficiat de un sistem de frânare antiblocare (ABS) care a fost montat standard.
Ca parte a BBA Friction, Textar a început să lucreze cu Nisshinbo Industries Inc. Cimentând relațiile existente între Small și Parkes (Don) și Nisshinbo Industries Inc, schimbul tehnologic cu Textar a îmbunătățit și mai mult poziția companiilor.
1980 – VW Passat, 1981 – Toyota Land Cruiser, 1985 – Ferrari 288 GTO, 1986 – Renault 21, 1988 – BMW M5, 1989 – Nissan Skyline GT-R
Anii ‘90
TMD Friction a devenit furnizorul de componente pentru mulți constructori și furnizori de frâne, odată cu explozia sporturilor cu motor. TDM Friction furnizând componente pentru: Brembo, AMG, AP Racing, Aston Martin, Audi, BMW, Bugatti, Ferrari, Lamborghini, Lotus, McLaren, Prodrive, Porsche și VW.
990 – Saab 900, 1991 – Volvo 850, 1992 – Maserati Quattroporte, 1993 – Porsche 911(993), 1994 – Mazda MX-5, 1995 – Opel Vectra B, 1996 – Mercedes-Benz SLK, 1997 – Toyota Avensis, 1998 – Skoda Fabia, 1999 – Audi A8
Anii 2000
După vânzarea activității de fricțiune auto a BBA Group, s-a născut TMD Friction. TMD Friction a devenit unul dintre cei mai importanți producători de fricțiune din lume și a oferit o casă pentru Textar, Mintex și Don, precum și pentru Pagid, Cobreq și Cosid.
Utilizând experiența acumulată în motorsport, TMD Friction a dezvoltat prima plăcuță de frână pentru frâna cu disc ceramic patentată pentru mașinile de producție performante. Astăzi, aproape toate vehiculele rutiere echipate cu frâne pe disc din ceramică-carbon se bazează pe plăcuțele de frână ale TMD.
2000 – BMW M3 E46, 2001 – Fiat Doblo, 2002 – Porsche Cayenne, 2003 – Rolls-Royce Phantom, 2004 – Mazda6, 2005 – Bugatti Veyron, 2006 – Mercedes-Benz Sprinter, 2007, Honda Civic, 2008 – Opel Insignia, 2009 – Dacia Logan.
Anii 2010
Cosid, parte a TMD Friction a sărbătorit în 2010 un secol de la înființare. O companie care dezvoltă formule de fricțiune pentru transportul pe cale ferată. În 2011, specialistul din Africa de Sud în fricțiuni, Dynotherm, a devenit parte a TMD Friction Group, permițând companiei să își extindă domeniul tehnologic pentru a include produse de fricțiune sinterizate care se găsesc în vehicule grele, cum ar fi cele utilizate în minerit.
La împlinirea a 100 de ani, TMD Friction a devenit primul specialist în fricțiuni care a primit aprobarea pentru o formulare de frecare de înaltă performanță fără cupru. Întreaga industrie auto va trece la plăcuțele de frână fără cupru până la sfârșitul anului 2021.
2010 – Ford Otosan, 2011 – BMW 1 M Coupe, 2012 – Dacia Duster, 2012 – Fiat 500, 2013 – Fiat 500, 2014 – Skoda Octavia, 2016 – VW Crafter, 2017 – Mercedes-Benz G Class, 2018 – Volvo Polestar P1
