Spark, compania de car-sharing, își lărgește flota cu 400 modele Renault Zoe

Renault România va livra 400 de Renault ZOE, mașini care vor face parte din flota companiei de car sharing SPARK.

Achiziția unui număr record de vehicule electrice stabilește un precedent pentru piața locală. Primele 100 de mașini sunt în curs de a fi incluse în flota disponibilă pentru închiriere și permit clienților SPARK din București să se bucure de noua generație a modelului Renault ZOE, cel mai vândut vehicul 100% electric din România.

„În contextul provocărilor majore de mediu, suntem cu toții convinși de importanța propunerii unei soluții de mobilitate complementare care răspunde nevoilor orașelor de a reduce emisiile de CO2 și de a combate poluarea.

Suntem încântați să continuăm colaborarea noastră cu SPARK, extinderea flotei cu 400 de Renault ZOE este un semn al interesului orașului și al bucureștenilor pentru o mobilitate electrică, durabilă și mai competitivă, a cărei flexibilitate le permite să se deplaseze foarte ușor și confortabil” declară Istvan LORINCZI – Director Vânzări Speciale Renault Commercial Roumanie

Flota Renault Zoe Spark

Noile mașini incluse în aplicația SPARK vor crește semnificativ disponibilitatea serviciului în București. Renault ZOE este o mașină 100% electrică potrivită pentru mobilitatea urbană şi suburbană. Versiunea de echipare a mașinilor din flotă dispune de o baterie de 40 kWh și o autonomie de până la 300 km (WLTP). Prețul actual de închiriere este de 0,86 lei / min şi 120 lei pentru o perioadă de 24 de ore.

 „În exact un an de la debutul pe piața din România am ajuns la o creștere impresionantă. Am început cu mai puțin de 50 de mașini în București și curând vom avea peste 550 de autovehicule complet electrice pregătite pentru curse plăcute. Suntem foarte încântați de colaborarea cu Renault și așteptăm cu nerăbdare o relație de business de succes pe termen lung.

Serviciul nostru devine deja o soluție populară pe măsură ce clienții SPARK au acces facil la o alternativă de mobilitate urbană accesibilă, cu emisii zero și fără complicații, care aduce și beneficiul unor călătorii sigure, într-un mediu izolat” declară Dimitar Stoyanov, Country Manager SPARK Romania.

Flota de mașini a fost pregătită de livrare de Agentul Renault autorizat AutoCobalcescu din București.

Flota Renault Zoe Spark

Redactor șef Adevărul Auto Debut în presă în 2001 la MotoLife. Din 2003 au urmat 9 ani și jumătate de presă auto la ProMotor. Contribuții editoriale: Autobis, Cavaleria.ro, România Liberă, Viteze.ro, 4×4 Adventure, Anuarul Auto Ziarul Financiar, Catalogul Racing Wheels, Adevărul Weekend.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.