Porsche Panamera semnează un nou record pe Nurburgring

Porsche Panamera Record
Cum poți anunța o evoluție a unui model decât prin stabilirea unui record pe Nürburgring Nordschleife. Porsche Panamera stabilește un nou record pe celebrul circuit.

Porsche Panamera se pregătește să se laude cu un facelift, dar pentru a fi sigură că lumea îi va acorda atenția cuvenită, a ieșit pe Nürburgring Nordschleife și a semnat cel mai rapid tur în categoria ei. Porsche Panamera a parcurs cei 20.832 metri ai turului de circuit în 7:29,81 minute.

Noul model este mai rapid cu aproximativ 13 secunde decât versiunea care a stabilit recordul în 2016. Lars Kern, pilot de teste Porsche, același pilot care a parcurs turul de circuit în 7:38,46 minute în 2016 la volanul unui model Porche Panamera Turbo, s-a aflat la volanul noului model.

Vechiul timp a fost realizat pe distanța de 20,6 km, lungimea recunoscută la acea dată pentru circuit. Între timp, lungimea circuitului a fost certificată la 20.832 metri. Noul Porsche Panamera Turbo va oferi un plus de 80 CP, adică vorbim despre o putere totala de 630 CP.

Modificări importante au fost aduse șasiului pentru a permite mașinii să suporte accelerații laterale mai mari. În plus, constructorul german a dezvoltat împreună cu Michelin un pneu cu o compoziție specială pentru acest model, este vorba despre Michelin Pilot Sport Cup 2. Pneul folosit pentru stabilirea recordului va fi lansat pe piață odată cu debutul modelului și va fi disponibil opțional.

  • Porsche Panamera record Nurburgring

Vechiul record a aparținut modelului Mercedes-AMG GT 63 S și a fost realizat în 2018. Timpul obținut de modelul celor de la Mercedes-Benz a fost de 7:30,11.

Pentru că vorbim despre un model de pre-serie, nu trebuie să mire faptul că mașina era echipată cu un scaun de curse și roll-cage.

Redactor șef Adevărul Auto Debut în presă în 2001 la MotoLife. Din 2003 au urmat 9 ani și jumătate de presă auto la ProMotor. Contribuții editoriale: Autobis, Cavaleria.ro, România Liberă, Viteze.ro, 4×4 Adventure, Anuarul Auto Ziarul Financiar, Catalogul Racing Wheels, Adevărul Weekend.

Radical Cup: George Cațan, învingător de la primul start

Dacă la MotoRC grila clasei regină arată mai bine decât anul trecut iar în Romanian Endurance Series asistăm la o creștere continuă a efectivelor de turisme, Radical Cup și-a început al treilea an cu tot atâtea mașini precum debuta conceptul, în 2021. În schimb, a punctat la capitolul competitivitate, cu manșe strânse la categoriile PRO 1500 și SR1 Cup.

Citește articol »

MotoRC: Ceasul al 12-lea, vremea primei victorii pentru Marian Pivniceru

Numărul 12 era considerat de mulți un viitor învingător în cursele MotoRC. Al șaptelea sezon al competiției a adus și confirmarea pentru Marian Pivniceru, cel mai recent nume care se adaugă pe lista câștigătorilor de la clasa regină. Înaintea sa, 33 de curse au fost împărțite de doar 7 piloți: Cătălin Cazacu, Bogdan Vrăjitoru, George Cațan, Martin Choy, Vlad Neaga, Ionuț Mistode și Milen Georgiev.

Citește articol »

Sim Racing: Sebastian Apostol și West Competition Racing primesc nominalizarea BMW Motorsport în cadrul SRO eSports 2023

Locul al cincilea la categoria Silver în campania de debut desfășurată în 2022 și o serie de alte performanțe notabile au determinat BMW Motorsport să numească un pilot român dintr-o echipă românească pentru campania din seria europeană de sprint GT World Challenge, disputată în mediul de simulare Assetto Corsa Competizione. Sebastian Apostol va concura împotriva celor mai buni sim raceri din lume la Monza, Paul Ricard, Spa-Francorchamps, Nurburgring și Barcelona.

Citește articol »

Presiunile din IMSA: Câștigătorul de la Daytona le-a depășit, iar constructorii de la GTD le-au aplicat cu succes pe ceafa organizatorilor

International Motorsports Association (IMSA) este organizația care guvernează, de peste o jumătate de veac, cel mai important campionat de anduranță cu mașini sport (prototipuri, dar și GT-uri) din America de Nord. Sub titulatura actuală, IMSA Weathertech Sportscar Championship, seria a trecut printr-o schimbare la față odată cu restructurarea categoriilor și apariția noului grup de prototipuri. Dar mai multe scandaluri recente te fac să-ți pui întrebarea: este acesta doar un castel de nisip spre care se apropie valul necruțător?

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.