Ford E-Transit: primul model Transit 100% electric

Ford anunță E-Transit, pregătit pentru a fi lansat în primăvara anului 2022. Ford E-transit esteversiunea 100% electrică a celei mai vândute autoutilitare pentru transportul mărfurilor din lume beneficiază de tehnologii și servicii de conectivitate avansate, alături de capabilitățile specifice Transit.

Ford prezintă astăzi noua autoutilitară E-Transit, un vehicul inteligent care le va oferi clienților productivitate superioară datorită sistemului de propulsie complet electric, soluțiilor software, serviciilor și opțiunilor Pro Power Onboard.

„Ford este liderul pe piața de vehicule comerciale din America de Nord și Europa. Așadar, tranziția flotelor de vehicule către emisii zero, în special pe segmentul livrărilor la nivel local, aflat într-un stadiu de dezvoltare rapidă, este esențială pentru a ne atinge obiectivul de 0 emisii de carbon până la finele anului 2050”, a declarat Jim Farley, președinte și CEO Ford.

„Ford este pregătit să conducă schimbarea care a început cu modelele Transit Custom Plug-In Hybrid și EcoBlue Hybrid. Este benefic pentru planetă și reprezintă un avantaj și pentru clienți, datorită costurilor de operare mai mici și noilor tehnologii în materie de conectivitate, care le vor fi de ajutor afacerilor lor”.

Noul E-Transit este susținut de o puternică rețea globală formată din peste 1.800 de dealeri de vehicule comerciale Ford, incluzând și rețeaua de 1,000 de centre Transit pentru vânzări și service, din Europa. E-Transit beneficiază, de asemenea, de colaborări cu sute de furnizori de servicii de conversie și modificare a vehiculelor din toată lumea, care oferă suport și diverse accesorii pentru versiunile cu motorizare diesel ale modelului Transit.

Mobilitate verde

E-Transit, care va începe să fie livrat clienților europeni la începutul anului 2022, face parte din investițiile în electrificare în valoare de peste 11,5 miliarde de dolari efectuate de Ford la nivel mondial până în 2022. Noul model 100% electric Mustang Mach-E va ajunge în reprezentanțele europene la începutul anului viitor, iar modelul F 150 integral electric va fi disponibil la dealerii din America de Nord de la jumătatea anului 2022.

În Europa, Ford derulează programe pilot cu tehnologii pentru vehicule comerciale electrificate încă din 2018, colaborând cu autoritățile din Anglia, Germania, Spania și Turcia pentru a studia cum au exploatat șoferii autovehiculele Transit Custom Plug-In Hybrid în Londra, Köln, Valencia și Ankara. Compania a pus în aplicare concluziile acelor studii, inclusiv cele referitoare la obiceiurile de încărcare și exploatare a vehiculelor de către utilizatori, în dezvoltarea modelului E-Transit și a serviciilor acestuia.

Autonomie și soluții de încărcare adaptate pentru activitatea companiilor

Cu o capacitate utilă a bateriei de 67 kWh, E-Transit oferă o autonomie estimată de până la 350 km conform ciclului WLTP combinat, oferind o autonomie suficientă pentru satisfacerea necesarului zilnic, dar cu o capacitate adițională suplimentară pentru a compensa variabilele rezultate din diferitele grade de încărcare a vehiculului și condițiile meteo.

  • Ford E-Transit
  • Ford E-Transit

Ford E-Transit este ideal pentru mediul urban, rutele de deplasare și livrări în cadrul zonelor de trafic cu emisii zero delimitate prin geolocalizare, fără a îi forța pe proprietarii de flote să plătească pentru capacități suplimentare de stocare a energiei de care nu au nevoie.

Modurile de conducere ale lui E-Transit sunt adaptate la sistemul său de propulsie electric. Un mod Eco special vizează o ameliorare de până la 8-10% a consumului de energie, atunci când E-Transit este operat fără încărcătură, cu o accelerație dinamică sau la viteze de autostradă, potrivit datelor Ford. Modul Eco limitează viteza maximă, ajustează accelerația și optimizează controlul climatizării pentru a eficientiza autonomia disponibilă.

Vehiculul oferă, de asemenea, o funcție de climatizare prealabilă programată (Scheduled Pre-Conditioning), care permite programarea sistemului de climatizare astfel încât să ajusteze temperatura din habitaclu la nivelul preferat în timpul încărcării, asigurând disponibilitatea unei autonomii maxime.

Pe lângă faptul că ajută companiile să deruleze activități mai durabile, E-Transit oferă și avantaje comerciale clare. În cazul E-Transit, costul asociat cu revizia se reduce cu aproximativ 40% față de modelele echipate cu motoare cu combustie internă, ca urmare a cheltuielilor reduse cu întreținerea.

În Europa, clienții vor beneficia de cea mai bună ofertă de revizii, la intervale de un an și fără limită de kilometri, care este acompaniată de pachetul de garanție pe opt ani și 160.000 km pentru baterie și componentele electrice de înaltă tensiune.

„Misiunea noastră clară de a sprijini succesul afacerilor clienților noștri a contribuit la transformarea Ford în principala marcă de vehicule comerciale din Europa”, a declarat Hans Schep, director general pentru vehicule comerciale în cadrul Ford Europa. „Electrificarea aduce noi posibilități pentru clienții noștri de a-și gestiona mai eficient flotele.

E-Transit are în spate mai mult de 55 de ani de experiență a gamei Transit, o rețea de dealeri și experți în conversie, și un ecosistem de instrumente digitale care vor ajuta la transpunerea potențialului electrificării într-o realitate de afaceri- la toate acestea se adaugă beneficiile transportului cu zero emisii.

Ford va oferi, de asemenea, o varietate de soluții de încărcare pentru a răspunde nevoilor flotelor și șoferilor, fie acasă, la locul de muncă, sau pe drum.

E-Transit este dotat cu funcție de încărcare rapidă atât de la surse de curent alternativ, cât și de la surse de curent continuu. Încărcătorul de bord de 11,3 kW al E-Transit poate asigura o încărcare de 100% în maximum 8,2 ore. 4 Prin alimentarea la o putere de până la 115 kW prin intermediul unui sistem de încărcare rapidă de înaltă putere de la o sursă de curent continuu, bateria E-Transit se poate încărca de la 15% la 80% în aproximativ 34 de minute. 4

Mai multă energie și conectivitate mobilă

E-Transit beneficiază de dotarea opțională Pro Power Onboard, care permite clienților din Europa să transforme vehiculul într-o sursă de energie mobilă, asigurând o putere de până la 2,3 kW pentru echipamentele electrice, la punctele de lucru și în timpul deplasării. Aceasta este o premieră pentru vehiculele comerciale ușoare pe piața europeană.

Modemul FordPass Connect 5, care face parte din dotarea standard, asigură o conectivitate optimă, ajutând clienții operatori de vehicule comerciale să gestioneze și să optimizeze eficiența flotei, prin intermediul unei serii de servicii dedicate pentru vehiculele electrice, disponibile în cadrul soluției pentru flote Ford Telematics.

Totodată, E-Transit aduce tehnologia de comunicații și divertisment SYNC 4 în segmentul vehiculelor comerciale, fiind echipat cu un ecran tactil de 12 inch ușor de utilizat, plus recunoaștere vocală avansată și navigare bazată pe cloud. Datorită actualizărilor wireless prin SYNC, aplicațiile software și tehnologia SYNC de pe E Transit vor beneficia de cele mai recente noi funcții și îmbunătățiri de calitate.

În trafic și cu navigația activată, operatorii de flote pot beneficia de tehnologii avansate de asistare a șoferului, printre care recunoașterea semnelor de circulație (Traffic Sign Recognition) și asistență inteligentă la adaptarea vitezei (Intelligent Speed Assist), care, împreună, identifică restricțiile de viteză și permit administratorilor de flote să stabilească limite de viteză pentru vehicule.

În plus, E-Transit este dotat cu o gamă de tehnologii disponibile menite să ajute clienții operatori de flote să reducă numărul incidentelor provocate de șoferi care generează cereri de despăgubire către asigurători. Printre acestea se numără asistența pre-coliziune (Pre-Collision Assist), sistemul de avertizare pentru unghiul mort (Blind Spot Information System) cu sistemul de asistență și atenționare pentru păstrarea benzii de mers (Lane Change Warning & Aid) și camera 360 cu funcția de frânare asistată la marșarier (Reverse Brake Assist).

Împreună cu sistemul de pilot automat adaptiv inteligent (Intelligent Adaptive Cruise Control), aceste funcții pot contribui la menținerea standardelor de siguranță ale flotei și la reducerea riscului de accidente.

E-Transit oferă capacitatea foarte apreciată de clienții Transit 

Conceput pentru a oferi o capacitate de încărcare fără compromisuri, bateria lui E-Transit este amplasată sub caroserie, asigurând un spațiu pentru încărcătură de până la 15,1 metri cubi 8, similar celui oferit de modelul Transit cu motor diesel și tracțiune pe spate.

Inginerii Ford au redesenat transmisia și suspensia spate ale lui E-Transit pentru a optimiza spațiul de încărcare, creând un sistem de suspensie cu braț semioscilant pentru exploatare în regim dur, care permite o precizie mai mare a direcției și o manevrabilitate mai bună, plus tracțiune superioară atât cu încărcătură, cât și fără. 

Pentru clienții din Europa, este vizată o sarcină utilă de până la 1.616 kg în cazul versiunii autoutilitară și până la 1.967 kg în cazul versiunii autoșasiu. Motorul electric al autovehiculului oferă o putere de vârf de 198 kW (269 CP) și un cuplu de 430 Nm, ceea ce îl face cel mai puternic motor din segmentul autoutilitarelor pentru transportul mărfurilor complet electrice comercializate în Europa. Configurația cu propulsia pe puntea spate asigură o tracțiune de excepție atunci când vehiculul transportă o încărcătură mare.

În Europa, Ford va oferi o gamă generoasă de 25 de configurații pentru E-Transit, cu versiunile de caroserie autoutilitară, autoutilitară cu cabină dublă și autoșasiu, cu multiple opțiuni de lungime și înălțime a plafonului și o serie de opțiuni de masă totală maximă autorizată de până la 4,25 tone, pentru a satisface o largă varietate de necesități ale clienților.

Ca urmare a parteneriatelor de succes cu municipalitățile în ceea ce privește modelul Transit Custom Plug-In Hybrid, Ford va derula programe de testare la scară largă în cadrul flotelor clienților cu modelul E-Transit, pe principalele piețe europene, începând cu anul 2021.

Redactor șef Adevărul Auto Debut în presă în 2001 la MotoLife. Din 2003 au urmat 9 ani și jumătate de presă auto la ProMotor. Contribuții editoriale: Autobis, Cavaleria.ro, România Liberă, Viteze.ro, 4×4 Adventure, Anuarul Auto Ziarul Financiar, Catalogul Racing Wheels, Adevărul Wheekend.
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on email
De același autor

Renault Clio E-Tech Hybrid este disponibil în România

Renault Clio E-Tech Hybrid îți face debutul în gama constructorului francez. Noul model vine în 4 versiuni de echipare: ZEN, INTENS, Seria Limitată E-TECH și RS LINE, iar prețul de pornire este 18.750 euro, TVA inclus.

Dacia Logan Comfort TCe 90 CVT

Test Drive Dacia Logan Comfort TCe 90 CVT

La volanul celei de a treia generații Dacia Logan. Nu am acoperit mulți kilometri, un test de prim contact, dar suficient pentru a înțelege dacă vorbim despre o revoluție sau nu. Să detaliem.

Oferte mai bune după Black Friday?

Black Friday este un fel de loterie, poți găsi oferte foarte bune, dar această ”sărbătoare” nu m-a convins până acum cu avalanșa de chilipiruri. Oferte cu adevărat bune am observat că apar după.

Plăcuțe de frână premium pentru camionul tău de la Textar

Să produci plăcuțe de frână pentru Bugatti Veyron este o certificare a expertizei pe care o ai în domeniul produselor de fricțiune. Să produci produse similare pentru vehicule comerciale, aici începe cu adevărat provocareapentru Textar.

Ofertă Dacia de Black Friday

Cum nu te poți decide într-o zi dacă să îți cumperi mașină sau nu, cei de la Dacia au transformat Black Friday într-un weekend de oferte speciale.

BMW iX

BMW iX – Finishing the future

O viziune se transformă în realitate – BMW Vision iNEXT devine modelul de serie BMW iX. Cu un an până la lansarea sa pe piaţă şi cu dezvoltarea de serie în derulare, BMW Group oferă o primă imagine a viitorului BMW iX.

Actualități

Ofertă Dacia de Black Friday

Cum nu te poți decide într-o zi dacă să îți cumperi mașină sau nu, cei de la Dacia au transformat Black Friday într-un weekend de oferte speciale.