Hyundai Kona electric – Poate să ruleze peste 600 km cu o încărcare?

Hyundai Kona electric
Valul de mașini electrice este încă la momentul de început, dar piața propune totuși modele extrem de competitive în mai multe segmente. Hyundai este unul dintre constructorii care s-au mișcat rapid și au în ofertă unul dintre cele mai atractive modele, atât ca tehnologie și performanțe, dar și ca preț. Am testat Hyundai Kona electric.

Trebuie să spun încă de la început că Hyundai Kona electric a reprezentat una dintre cele mai plăcute surprize și asta, în principal, prin prisma valorilor de consum și autonomie pe care le propune. Despre Kona știam deja că este un model care se conduce plăcut, setat destul de sportiv și care debordează de agilitate în traficul urban.

Spre deosebire de versiunea cu motor termic, Kona electric propune câteva schimbări la exterior și interior. Dintre acestea notăm grila compartimentului motor care este închisă, jantele cu design aerodinamic, dar și comenzile pentru schimbarea treptelor de viteză de pe consola centrală. Din punct de vedere multimedia, Kona electric beneficiază de un nou sistem, extrem de bine pus la punct la nivel de ergonomie și grafică, cu o rapiditate bună și un ecran superb, de mari dimensiuni. Din acest punct de vedere lucrurile stau foarte bine, mai ales că avem conectivitate Apple CarPlay, Android Auto, dar și încărcare wireless pentru telefonul mobil.

Însă adevărata revoluție a acestei mașini se ascunde sub caroserie modern sculptată. Versiunea testată este cea de top, cu motorul electric de 204 CP și acumulatorii litiu-ion de capacitate mare – 64 kWh. În fișa tehnică, Kona promite 449 km autonomie pentru a încărcare completă a bateriei. Ce se întâmplă în realitate?

Hyundai Kona electric interior

Cât consumă Hyundai Kona electric?

Ei bine, aici au apărut marile surprize. În trafic extraurban, pe drumuri naționale, cu viteze legale și numeroase localități, am reușit un consum de 9,6 kWh, absolut spectaculos pentru că asta înseamnă o autonomie de peste 600 km. Mai mult, în traficul urban, cu aer condiționat și o utilizare axată spre economie am avut un consum de 11,5 kWh, ceea ce se traduce, din nou, într-o valoare excelentă pentru autonomie, de peste 550 km.

Aceste rezultate sunt oarecum o surpriză pentru că valorile sunt mai bune decât cele specificate de fabrică. Este adevărat că din punct de vedere meteo condițiile au fost optime, cu temperaturi aproape perfecte pentru baterie. Kona electric beneficiază de mai multe moduri de rulare, astfel încât funcționarea sistemului de propulsie este optimizată în funcție de ceea ce își dorește șoferul – de la Eco la Sport.

Dacă partea de eficiență trebuie lăudată, Hyundai Kona electric impresionează și prin latura sa dinamică, pentru că accelerațiile și reprizele sunt extrem de rapide. Accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 7,6 secunde și orice depășire pare o manevră efectuată cu multă ușurință. Deși este mai grea decât versiunile cu motor termic, poziționarea în podea a bateriilor aduce un centru de greutate jos și o ținută de drum dinamică pe viraje.

Video review Hyundai Kona electric

Despre partea de încărcare trebuie menționat că la prizele de curent alternativ încărcarea se poate face până la 7,2 kW, indiferent de puterea stației, însă la prizele de mare putere, de curent continuu, încărcarea se poate face cu viteze de până la 100 kW, ceea ce se traduce în doar 54 de minute pentru 80% din capacitatea acumulatorilor. Așadar, la o priză domestică de 7,2 kWh este nevoie de puțin peste 9 ore pentru o încărcare completă a bateriei de 64 kWh, ceea ce însemnă că o astfel de instalație este minimă pentru priza de acasă, în timp ce în locațiile externe trebuie căutate prizele de mare putere, de minim 50 kWh, pentru o rapiditate cât mai bună.

Pachetul pe care îl propune Hyundai Kona electric este unul impresionant, atât din punct de vedere tehnologic, cât și ca nivel de echipare, pentru că versiunea de 204 CP se vinde doar într-o echipare de top – Luxury+. Prețul de listă este unul ce poate părea mare, de 49.326 euro cu TVA, însă vei putea cumpăra această mașină cu 32.085 euro cu TVA, după ce se scade reducerea oferită de importator și prima de 45.000 lei din programul Rabla Plus. Pentru ceea ce oferă, prețul este unul pe care îl consider extrem de competitiv în actualul segment de piață al mașinilor electrice.

Hyundai Kona electric priza

Fișă tehnică – Hyundai Kona electric

Motor – electric, 204 CP, 395 Nm / Transmisie – cutie automată, tracțiune față / Performanțe – 167 km/h v. max (limitat), 0-100 km/h în 7,6 secunde / Portbagaj – 322 litri / Capacitate baterie – 64 kWh / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4180/1800/1570, ampatament – 2600 / Consum mediu declarat – 15,2 kWh/100 km / Preț de bază – 32.085 euro cu TVA (după reducere și Rabla Plus)

Iubesc mașinile de mic, îmi place tot ceea ce ține de industria auto și am o experiență în jurnalismul auto de peste 14 ani, fiind fost Redactor-Șef la revista Auto Bild România și Director Editorial la revistele AUTO pro și 4×4. În acest moment, fac parte din echipa editorială Adevarul Auto și am propriul meu canal de YouTube unde testez cele mai noi masini.

Anduranță în România, anul nou(ă)

O nouă ediție de campionat a demarat la final de martie, cu atât de multe aspecte de rezolvat, încât povestea pe care mi-am promis și v-am promis că o aștern a tot fost amânată, ca la ghișeu, până în ultima zi posibilă. Cu un asemenea termen de valabilitate, măcar vine cu discount de 30% din timpul istorisirii.

Citește articol »

Take a break: Cele mai interesante wagon-uri din motorsport

Cursele de turisme reprezintă, adesea, refugiul celor ce caută să se identifice ușor cu modelele care aleargă pe circuite. Cum în traficul de zi cu zi nu avem doar berline și hatchback-uri, era normal ca, uneori, în istoria motorsportului să consemnăm și câteva estate-uri, combi-uri sau break-uri – în funcție de cum vreți să le numiți. Am încercat, măcar parțial, să trec în revistă unele dintre cele mai interesante și, totodată, marcante break-uri din competiții și, ca o excepție de la regulă, nu m-am oprit la limita asfaltului.

Citește articol »

Mai bun ca un prim-ministru: Hugh Chamberlain

Recent, urmărind momentul festiv ce a urmat primei etape din Mondialul de Anduranță am observat că podiumul privaților din categoria supremă Hypercar aproape că nu este băgat în seamă, camera reținând doar pentru câteva secunde figurile celor ce ajunseseră în top 3 după aproape 10 ore de cursă. Astfel, nu este de mirare că unul ca Hugh Chamberlain, șef de echipă cu două titluri mondiale și o victorie de clasă la Le Mans, este, astăzi, aproape uitat. Mulți rețin, poate, mașinile înscrise de el, dar doar cei care au bătut paddock-urile de-a lungul și de-a latul lor în ultimele decenii pot vorbi și despre omul din spatele Chamberlain Motorsport.

Citește articol »

Ce experiență profesională aveți? Pilot Ferrari, pilot McLaren…

Ferrari și McLaren sunt echipele care au dat cei mai mulți campioni în istoria Formulei 1. Însă numărătoarea s-a oprit pentru aceste echipe în 2007, respectiv 2008. Ultimul campion Ferrari a venit de la McLaren, iar ultimul campion McLaren tocmai a anunțat că se mută la Ferrari. Cine a mai activat pentru ambii granzi și cu ce rezultate? Mihai și Alex deschid cartea de istorie.

Citește articol »

Ferrari, o istorie în galben cu aromă de frites belges

AF Corse a dezvăluit, recent, combinația de culori cu care va intra în luptă cel de-al treilea prototip 499P care va alerga în sezonul 2024 al FIA WEC. La scurt timp după ce ACO a publicat lista provizorie cu echipajele înscrise în următoarea ediție a cursei de 24 de ore de la Le Mans, am putut să lăsăm bălți de salivă în dreptul imaginilor cu primul Ferrari pe care-l va pilota, într-un campionat mondial, polonezul Robert Kubica. Mașina va fi galbenă – foarte galbenă – iar asta m-a pus pe gânduri.

Citește articol »

Cel mai rapid magazin de lux din lume

Ediția din 1995 a cursei de 24 de ore de la Le Mans este faimoasă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, toți își amintesc victoria McLaren, o reușită imposibil de repetat ce a fost facilitată de ploaia torențială care a marcat ostilitățile mai bine de 12 ore. Memorabilă a fost, de asemenea, deziluzia legendarului Mario Andretti, care a ratat la mustață un succes ce i-ar fi întregit cariera ilustră. Mai rar se menționează, însă, povestea echipajului de pe ultima treaptă a podiumului.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.