DS3 Crossback 1.2 PureTech 155 EAT8 – Esență tare în doză mică

DS3 Crossback 1.2 PureTech 155 EAT8
În segmentul SUV-urilor de clasă mica avem o sumedenie de concurenți, însă niciunul nu pare să-și declare intențiile într-un mod atât de sofisticat și original precum DS3 Crossback. Am testat versiunea de top, cu motorul 1.2 Turbo de 155 CP și cutie automată cu 8 trepte, pentru a descoperi pe larg universul propus de marca DS.

Încă de la prima interacțiune cu DS3 Crossback remarci imediat că ai în față un automobil care nu se încadrează deloc în tiparele clasei mici – clanțele ușilor se retractează electric în portiere, iar interiorul este unul ce pare făcut de un bijutier, care a sculptat fiecare comandă.

Elementele de acest fel nu trebuia să le regăsim în segmentele superioare? La DS3 Crossback, constructorul francez vrea să arate că luxul și natura premium la un automobil au mai multe laturi decât știm în momentul actual și, de aceea, interpretarea vizuală este una foarte puternică.

Indiferent că îți place sau nu stilul lui DS3 Crossback, nu poți nega nici măcar pentru o secundă că impactul vizual este unul puternic, iar acest mini-SUV nu poate trece niciodată fără să fie observat. Ca să rămânem la exterior, trebuie să punctăm și tehnologia imediat vizibilă, pentru că farurile cu tehnologie Matrix LED sunt imediat remarcate și sunt extrem de performante pe timp de noapte, în special grație asistentului pentru faza lungă. Din nou, forma lor este una atipică, cu o semnătură luminoasă spectaculoasă.

DS3 Crossback 1.2 PureTech 155 EAT8

DS3 Crossback 1.2 PureTech – motor turbo de 155 CP

Modelul testat de noi a fost echipat cu propulsorul de 1,2 litri, turbo, cu 3 cilindri, capabil să producă 155 CP, acesta fiind cuplat la o cutie automată cu 8 trepte, excelentă pentru acest segment. Grație platformei ușoare, DS3 Crossback este capabil de accelerații și reprize rapide și se descurcă excelent și în traficul aglomerat, grației cutiei de viteze automate. Aceasta schimbă treptele rapid, fără bruscări și nu am putea să reproșăm decât o ușoară întârziere la plecarea de pe loc.

Trenul de rulare este setat mai moale, pentru un bun confort, ceea ce DS3 Crossback reușește să ofere din plin. Direcția este plăcută, ușor de manevrat, ceea ce face ca agilitatea în spațiile înguste să fie una bună.

DS3 Crossback 1.2 PureTech 155 EAT8 interior

Pe lângă originalitatea de la interior și exterior, DS3 Crossback vine într-o echipare extrem de bogată și nu îi lipsesc echipamente precum head-up display, sistem de navigație cu ecran de 10 inchi, instrumentar de bord digital sau superbele jante de 18 inchi.

Cu toate acestea, prețul de listă pentru versiunea testată de noi este de 35.000 de euro cu TVA, din care se scade un discount în funcție de momentul achiziției.

Cifra nu este una deloc mică pentru segmentul SUV-urilor de clasă mică, însă trebuie ținut cont că DS3 Crossback este un membru al segmentului premium, ceea ce face ca la o comparație directă cu rivalii, prețul să fie chiar unul competitiv.

Fișă tehnică – DS3 Crossback 1.2 PureTech 155 EAT8 Grand Chic

Motor – turbo, benzină, L3, 1199 cmc, 155 CP@5500 rpm, 240 Nm@1750 rpm / Transmisie – cutie automată cu 8 trepte, tracțiune față / Performanțe – 208 km/h v. max, 0-100 km/h în 8,2 secunde / Portbagaj – 350 litri / Rezervor – 44 litri / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4118/1791/1534, ampatament (mm) – 2558 / Consum mediu declarat – 5,0 l/100 km / Preț de bază (euro cu TVA) – de la 35.000 (pagina de prezentare)

Iubesc mașinile de mic, îmi place tot ceea ce ține de industria auto și am o experiență în jurnalismul auto de peste 14 ani, fiind fost Redactor-Șef la revista Auto Bild România și Director Editorial la revistele AUTO pro și 4×4. În acest moment, fac parte din echipa editorială Adevarul Auto și am propriul meu canal de YouTube unde testez cele mai noi masini.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.