TEST DRIVE Dacia Duster 2021 facelift – Succesul românesc

dacia duster 2021
După mai bine de un deceniu absolut fabulos pentru Duster, Dacia efectuează un facelift important pentru actuala generație. Am fost la Paris pentru a descoperi, în premieră, care sunt noutățile pe care le propune Dacia Duster facelift.

Deși informațiile despre noul facelift erau parțial cunoscute de aproape două luni, iar prețurile de câteva zile, cu livrări programate să debuteze în luna septembrie, primele teste au avut loc în această săptămână la Paris, unde am fost prezenți pentru a vedea pe viu ce ne propune Dacia pentru noua versiune a lui Duster.

Încă de la primul contact am putut remarca noua culoare Orange Arizona, un portocaliu mai închis, dar puternic, care își schimbă destul de interesant nuanța în funcție de lumină. Apoi, noile blocuri optice față acaparează imediat privirea pentru că utilizează lumini cu LED pentru faza scurtă, integrează noua semnătură luminoasă în forma literei Y, dar mai aduc și o premieră pentru marca românească. Duster facelift este primul model Dacia care utilizează o semnalizare cu tehnologie LED. În realitate, farurile, dar și stopurile cu tehnologie LED, arată spectaculos pentru un model Dacia (vezi video). Revenind la partea frontală, remarcăm, de asemenea, grila redesenată, mult mai proeminentă și vizibilă. Cu noile modificări, Dacia Duster pare acum o mașină mai impozantă în partea din față. În plus, gama de jante oferită a fost și ea regândită și avem modele noi pe 16 și 17 inchi.

La interior, tapițeria este complet nouă și, cel puțin în versiunea de top pe care am testat-o, aceasta arată foarte bine și pare rezistentă în timp. Scaunele au aceeași formă, dar tetierele sunt noi, mai subțiri și aduc o doză suplimentară de eleganță. Poate cea mai importantă schimbare este adusă de sistemele multimedia, trei la număr. În versiunea de top, denumită Media Nav, avem conectivitate Apple CarPlay și Android Auto wireless, un ecran tactil de 8 inchi și un sistem destul de rapid, cu o grafică plăcută. Pentru modelele 4×4, avem și un meniu nou, denumit 4×4 Monitor, care arată informații despre înclinația mașinii, dar integrează și o busolă și un altimetru. Pentru a încheia capitolul interior, notăm prezența unei cotiere, la care partea superioară poate culisa pe o distanță de 70 mm, fiind oferit în interiorul acesteia și un mic spațiu pentru depozitare, de 1,1 litru.

dacia duster 2021

Dacia Duster 2021 facelift 1.3 TCe cu EDC6

Poate cea mai importantă noutate este, însă, adusă de apariția în gamă a unei cutii automate cu dublu ambreiaj și 6 trepte, disponibilă doar împreună cu motorul 1,3 TCe de 150 CP, cu tracțiune față. Aceasta aduce un plus uriaș de confort, mai ales în traficul urban, dar și ușurință în utilizare la drum lung. În această versiune, Dacia Duster poate fi considerat un SUV rapid, pentru că sprintează vivace și urcă rapid la viteze de autostradă. Gama de motorizări pe benzină este completată de 1,3 TCe de 130 CP și de 1.0 TCe de 90 CP, un motor cu o cilindree de 1,0 litru, cu trei cilindri.

Există, de asemenea, un diesel de 115 CP (1.5 dCi), dar și spectaculoasa versiunea ECO-G 100. Aceasta poate funcționa cu benzină sau GPL, are 100 CP atunci când merge cu GPL și are două rezervoare, unul de benzină de 50 de litri și unul de GPL de 49,8 litri, ceea ce îi asigură o autonomie de peste 1.200 km. Chiar dacă cei 100 CP par puțini pentru unii șoferi, Duster se mișcă bine cu acest motor, care acum a primit o cutie manuală cu 6 trepte, ceea ce aduce mai multă elasticitate și reprize mai bune. În ceea ce privește consumul, am avut valori între 8,0 și 9,0 l/100 km în traficul extraurban pe GPL și cam cu 2,5 l/100 km mai puțin pe benzină. Versiunea de 150 CP cu EDC a consumat sub 7,0 l/100 km în traficul extraurban, o valoare foarte bună.

Video preview Dacia Duster 2021

Caracteristici excelente în off-road

Am avut ocazia să testăm și versiunea 4×4 cu diesel în teren accidentat, iar concluzia este destul de clară – Duster este printre cele mai potente SUV-uri de clasă mică, segment în care accentul se pune tot mai mult pe caracteristicile urbane și nu pe aptitudinile de cățărător. În plus, am descoperit o izolare fonică mai bună, dar și un sistem de direcție setat pentru un control mai bun.

Pachetul de sisteme de siguranță a fost și el actualizat, unde notăm prezența sistemului pentru detectarea mașinilor din unghiul mort, cu un mic LED integrat în oglindă, pentru a semnaliza apariția unor automobile în imediata apropiere.   

Prețurile debutează de la pragul de 14.100 de euro cu TVA pentru versiunea de bază și ajung la peste 22.000 de euro pentru versiunea de top, echipată complet. Versiunea de intrare în gamă, Essential, este disponibilă exclusiv cu motorul pe benzină TCe 90, în configurație 4×2, la prețul de 14.100 Euro (TVA inclus). Prețurile celorlalte versiuni variază între 15.750 Euro (TVA inclus) pentru Noul Duster Comfort 4×2 echipat cu motorul ECO-G 100 și 21.350 Euro (TVA inclus) pentru Noul Duster Prestige 4×4 echipat cu motorul TCe 150. Clienții care preferă transmisia automată pot opta pentru versiunile Comfort TCe 150 EDC (la prețul de 19.200 Euro, TVA inclus) sau Prestige TCe 150 EDC (la prețul de 20.900 Euro, TVA inclus), ambele în configurație 4×2.

Iubesc mașinile de mic, îmi place tot ceea ce ține de industria auto și am o experiență în jurnalismul auto de peste 14 ani, fiind fost Redactor-Șef la revista Auto Bild România și Director Editorial la revistele AUTO pro și 4×4. În acest moment, fac parte din echipa editorială Adevarul Auto și am propriul meu canal de YouTube unde testez cele mai noi masini.

Radical Cup: George Cațan, învingător de la primul start

Dacă la MotoRC grila clasei regină arată mai bine decât anul trecut iar în Romanian Endurance Series asistăm la o creștere continuă a efectivelor de turisme, Radical Cup și-a început al treilea an cu tot atâtea mașini precum debuta conceptul, în 2021. În schimb, a punctat la capitolul competitivitate, cu manșe strânse la categoriile PRO 1500 și SR1 Cup.

Citește articol »

MotoRC: Ceasul al 12-lea, vremea primei victorii pentru Marian Pivniceru

Numărul 12 era considerat de mulți un viitor învingător în cursele MotoRC. Al șaptelea sezon al competiției a adus și confirmarea pentru Marian Pivniceru, cel mai recent nume care se adaugă pe lista câștigătorilor de la clasa regină. Înaintea sa, 33 de curse au fost împărțite de doar 7 piloți: Cătălin Cazacu, Bogdan Vrăjitoru, George Cațan, Martin Choy, Vlad Neaga, Ionuț Mistode și Milen Georgiev.

Citește articol »

Sim Racing: Sebastian Apostol și West Competition Racing primesc nominalizarea BMW Motorsport în cadrul SRO eSports 2023

Locul al cincilea la categoria Silver în campania de debut desfășurată în 2022 și o serie de alte performanțe notabile au determinat BMW Motorsport să numească un pilot român dintr-o echipă românească pentru campania din seria europeană de sprint GT World Challenge, disputată în mediul de simulare Assetto Corsa Competizione. Sebastian Apostol va concura împotriva celor mai buni sim raceri din lume la Monza, Paul Ricard, Spa-Francorchamps, Nurburgring și Barcelona.

Citește articol »

Presiunile din IMSA: Câștigătorul de la Daytona le-a depășit, iar constructorii de la GTD le-au aplicat cu succes pe ceafa organizatorilor

International Motorsports Association (IMSA) este organizația care guvernează, de peste o jumătate de veac, cel mai important campionat de anduranță cu mașini sport (prototipuri, dar și GT-uri) din America de Nord. Sub titulatura actuală, IMSA Weathertech Sportscar Championship, seria a trecut printr-o schimbare la față odată cu restructurarea categoriilor și apariția noului grup de prototipuri. Dar mai multe scandaluri recente te fac să-ți pui întrebarea: este acesta doar un castel de nisip spre care se apropie valul necruțător?

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.