Alexandru Iancu, în vârful piramidei kartingului autohton

Cel mai tânăr campion al categoriei-regină KZ la finele stagiunii din Romanian Karting Masters, Alexandru Iancu reprezintă un nume de urmărit în sporturile cu motor în anii ce vin.

Rând pe rând, echipele de top din kartingul românesc au avut ocazia de a forma piloți de perspectivă, însă progresul natural s-a oprit cam de fiecare dată la momentul tranziției către automobilism. Acum, această oportunitate o are Alexandru Iancu (Real Racing), ce-l are drept mentor pe un deschizător de drumuri în ceea ce privește cursele internaționale de monoposturi, Constantin Răileanu.

Iancu a urcat pas cu pas prin categoriile de vârstă ale kartingului românesc, având de asemenea ocazia de a se afirma pe plan internațional. Ajuns la categoria KZ pe final de 2020, pentru a lua contact cu ceea ce avea să fie programul său complet din actuala stagiune, el nu s-a pierdut cu firea și încă de la primul start a urcat pe podium, devansându-l chiar pe cel ce avea să devină campion, Nicolae Pocol-Ionescu. Cu toate șase cursele la care a participat încheiate în Top 6, urmate de o pregătire intensă de iarnă, Iancu se anunța ca un pretendent la titlu în 2021.

O primă cursă cu scântei în noul sezon a dat tonul întregului campionat. Iancu s-a impus și a pus o distanță considerabilă în raport cu Roberto Lucaccioni (Jacques Motorsport) – un adversar experimentat, ce venea după un sezon de lupte la vârful categoriei KZ. Acesta a tras ponoasele unei încăierări de orgolii cu Mihai Rareș Muncean (Real Racing), un alt aspirant la titlu conform estimărilor din pre-sezon, însă care n-a mai participat după acea primă etapă de la București.

Iancu a continuat să colecționeze victorii, în regim de 1-2 din 3 posibile în fiecare etapă disputată pe traseele de la București, Târgu Secuiesc și Prejmer. Mai important a fost faptul că și atunci când nu s-a impus tot a sosit pe 2 sau 3, contenind ofensiva lui Lucaccioni, care a luptat până la final și a amânat verdictul din punct de vedere matematic până în ultima zi a campionatului. Cu 9 victorii și 15 podiumuri din 15 posibile, Iancu a celebrat un sezon perfect, în care a avut parte de bătălii intense, de loteria unor averse care au perturbat cursele și de situații dintre cele mai diverse, până la urmă formative pentru un tânăr ce urmează să împlinească vârsta de 15 ani.

PozițiaNumeVictoriiPodiumuriPuncte
1Alexandru Iancu915337
2Roberto Lucaccioni414295
3Raul Pop210242
Romanian Karting Masters 2021 – Categoria KZ

Acesta este pasul la care urmează o decizie de ordin strategic pentru Iancu: mai rămâne un an în lumea kartingului de seniori, sau face tranziția către Formula 4 la vârsta la care cei mai mulți înfăptuiesc această mutare? Din 2014 încoace, de când Federația Internațională a Automobilului a standardizat campionatele naționale de Formula 4, România a avut rezultate notabile prin doi reprezentanți. Mai întâi, Petru Florescu a avut parte de două sezoane de foc în F4 britanică – primul cu pilotul McLaren din Formula 1 Lando Norris și cu vedeta IndyCar Colton Herta ca și coechipieri, apoi al doilea cu 5 victorii românești. Ulterior, din karting n-a mai promovat nimeni (deși legături puternice au existat, precum filiera DR pentru Daniel Vasile), până când a apărut pe firmament Filip Ugran, care anul trecut s-a impus la Imola în F4 italiană, iar în 2021 a făcut pasul către weekendurile Formulei 1, concurând în Formula 3 alături de echipa elvețiană Jenzer.

Cu mai bine de șase sezoane de karting internațional, pe lângă parcursul intern cu atâtea succese, este firesc ca de numele lui Alexandru Iancu să se lege speranțe ale fanilor români în următorii ani. Constantin Răileanu subliniază atu-urile elevului său: ”are o tărie mentală remarcabilă și a ajuns să-și dezvolte ceea ce se numește știința cursei. E vorba de acea abilitate de a-ți elibera creierul de comenzile pilotajului efectiv, care odată cu experiența devine un automatism în afara momentelor de maximă tensiune și de duel direct, reușind să-ți canalizezi gândurile asupra unei perspective globale a întrecerii – gestionarea ecarturilor, alegerea momentelor potrivite pentru a forța. Evoluțiile curate și constante ale lui Alex Iancu reprezintă una dintre poveștile de succes ale Romanian Karting Masters din acest an.”

Alexandru Șiclovan este jurnalist și antreprenor în domeniul sporturilor cu motor, promotor al sim racingului românesc și fondator al echipei West Competition Racing, campioană națională de anduranță în divizia turismelor.

Radical Cup: George Cațan, învingător de la primul start

Dacă la MotoRC grila clasei regină arată mai bine decât anul trecut iar în Romanian Endurance Series asistăm la o creștere continuă a efectivelor de turisme, Radical Cup și-a început al treilea an cu tot atâtea mașini precum debuta conceptul, în 2021. În schimb, a punctat la capitolul competitivitate, cu manșe strânse la categoriile PRO 1500 și SR1 Cup.

Citește articol »

MotoRC: Ceasul al 12-lea, vremea primei victorii pentru Marian Pivniceru

Numărul 12 era considerat de mulți un viitor învingător în cursele MotoRC. Al șaptelea sezon al competiției a adus și confirmarea pentru Marian Pivniceru, cel mai recent nume care se adaugă pe lista câștigătorilor de la clasa regină. Înaintea sa, 33 de curse au fost împărțite de doar 7 piloți: Cătălin Cazacu, Bogdan Vrăjitoru, George Cațan, Martin Choy, Vlad Neaga, Ionuț Mistode și Milen Georgiev.

Citește articol »

Sim Racing: Sebastian Apostol și West Competition Racing primesc nominalizarea BMW Motorsport în cadrul SRO eSports 2023

Locul al cincilea la categoria Silver în campania de debut desfășurată în 2022 și o serie de alte performanțe notabile au determinat BMW Motorsport să numească un pilot român dintr-o echipă românească pentru campania din seria europeană de sprint GT World Challenge, disputată în mediul de simulare Assetto Corsa Competizione. Sebastian Apostol va concura împotriva celor mai buni sim raceri din lume la Monza, Paul Ricard, Spa-Francorchamps, Nurburgring și Barcelona.

Citește articol »

Presiunile din IMSA: Câștigătorul de la Daytona le-a depășit, iar constructorii de la GTD le-au aplicat cu succes pe ceafa organizatorilor

International Motorsports Association (IMSA) este organizația care guvernează, de peste o jumătate de veac, cel mai important campionat de anduranță cu mașini sport (prototipuri, dar și GT-uri) din America de Nord. Sub titulatura actuală, IMSA Weathertech Sportscar Championship, seria a trecut printr-o schimbare la față odată cu restructurarea categoriilor și apariția noului grup de prototipuri. Dar mai multe scandaluri recente te fac să-ți pui întrebarea: este acesta doar un castel de nisip spre care se apropie valul necruțător?

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.