Importatorul Peugeot – Citroen din România preia și marca Opel

Opel Trust Motors PSA
Trust Motors, importatorul mărcilor Citroen, DS și Peugeot în România va prelua și gestionarea mărcii Opel. Compania va ocupa locul trei în clasamentul celor mai puternici importatori de automobile.

Preluarea mărcii germane Opel de grupul francez PSA Peugeot – Citroen a dat naștere, încă din 2017, unor zvonuri privind modificarea structurii comerciale inclusiv în România. Pe atunci, Gheorghe Dolofan, dețintătorul companiei Trust Motors – importatorul mărcilor Citroen, DS și Peugeot -, declara că zvonurile privind eventuala preluare a importului mărcii Opel ca urmare a achiziționării firmei germane de către grupul PSA sunt false. „În acest moment nu există niciun plan care să implice compania Trust Motors în preluarea operațiunilor Opel din România”, declara în octombrie 2017 antreprenorul român, unul dintre cei mai cunoscuți și experimentați importatori de automobile din România.

Ei bine, conform LifeNews.ro, la aproape trei ani de la acea declarație, lucrurile stau cu totul altfel. Germanii din grupul PSA au decis să transfere operațiunile comerciale ale mărcii germane de la reprezentanța Opel Southeast Europe LLC către Trust Motors. Astfel, în portofoliul companiei deținută de Gheorghe Dolofan se vor afla, din acest an, toate mărcile PSA – Citroen, DS, Peugeot și Opel.

Conform unui comunicat al Opel, „compania a făcut un alt pas în dezvoltarea strategiei sale de business pe piețele europene selectate, cu scopul de a deveni mai agilă, flexibilă și eficientă, așa cum este prezentat în planul strategic PACE!. Ca parte a măsurilor sale de susținere a creșterii durabile, Opel intenționează să coordoneze businessul din România prin importatorul local independent de succes, Trust Motors SRL. Trust Motors este deja importator oficial pentru mărcile Groupe PSA, Peugeot, Citroën și DS Automobiles.

În acest sens a fost semnat un contract. La finalizarea tranzacției planificate, Trust Motors SRL va deveni importator pentru România prin achiziționarea businessului local Opel. Angajații Opel vor fi transferați conform legilor aplicabile (comunicare separată, la o dată ulterioară), cel mai târziu la data la care tranzacția va fi finalizată.

Această tranzacție și lansarea noului model de business sunt supuse în primul rând aprobării oficiale a autorizației de fuziune de către autoritățile în cauză”.

Totodată, Xavier Duchemin, Managing Director Sales, Aftersales și Marketing al Opel/Vauxhall, a declarat că „această decizie reflectă încă o dată scopul planului strategic PACE! și va ajuta la stabilirea unei structuri de vânzare mai agilă, mai eficientă și, prin urmare, mai competitivă, în anumite țări europene. Suntem siguri că marca noastră va performa și mai bine în România, de acum înainte”.

Iar Andrei Iacob, CEO Trust Motors, a menționat că „este un pas înainte, important în parteneriatul cu Grupul PSA. Avem o lungă istorie de colaborare fructuoasă și sunt convins că această preluare aduce o valoare semnificativă pentru toate părțile interesate și ne va ajuta să gestionăm împreună, cu succes, provocările aduse de noua eră a mobilității și electrificării auto. Suntem pregătiți să ne adaptăm responsabil noii dimensiuni și avem experiența și resursele necesare pentru a consolida mai departe businessul Opel în România“.

Dincolo de anunțul neașteptat, implicațiile acestei decizii sunt majore pe piața din România. Pe lângă faptul că reprezentanța Opel își pierde controlul asupra rețelei de dealeri/importatori ai mărcii, Trust Motors devine unul dintre liderii importatorilor de mașini din România. Mai exact, dacă până acum compania ocupa doar locul șapte in clasamentul realizat după unitățile comercializate, înglobarea vânzărilor Opel o propulsează pe locul trei, după Renault Commercial Roumanie (Dacia, Renault, Nissan) și Porsche Romania (Audi, Porsche, Seat, Skoda, Volkswagen), dar peste CNV Ford România, Hyundai Auto România și Toyota România.

Conform datelor de înmatriculări din perioada ianuarie – iunie 2020, Trust Motors, împreună cu Opel, ocupă o cotă de piață de 7,18%, corespunzătoare unor vânzări de 3.562 de unități.

Totodată, anunțul trecerii mărcii germane de la Opel Southeast Europe LLC la Trust Motors vine la doar o zi după ce Mitsubishi a prezentat un plan de reorganizare a activității care ascunde o retragere graduală a acestei mărci din Europa, inclusiv România.

Ar mai fi de adăugat că marca Opel a demarat în mai multe țări din Europa un proces de reorganizare a rețelei de import și comercializare.

Grafician de profesie este implcat de 30 de ani în realizarea de publicații, site-uri și fotografii. E pasionat de frumos și lucrează în presa auto de peste 15 ani.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.