Ford anunță „cea mai puternică și tehnologizată mașină construită vreodată în România”

Ford Romania - Klaus Iohannis
Cu ocazia vizitei președintelui Klaus Iohannis la uzina din Craiova, șeful Ford România, Ian Pearson, a anunțat o nouă investiție de 30 de milioane de dolari.

În prezența lui Klaus Iohannis, președintele Ford România a declarat că, începând din data de 20 iulie, angajații uzinei de producție de vehicule din Craiova au revenit la programul de lucru în trei schimburi, astfel încât volumul de producție este acum la aproape același nivel cu cel înregistrat înainte de începutul pandemiei.

Tot astăzi, Ford a anunțat că a demarat o investiție suplimentară de 30 de milioane de dolari pentru instalarea uneia dintre cele mai moderne linii de presaj. Aceasta are o suprafață de 1.900 mp și va permite uzinei din Craiova să producă la nivel local o gamă mai largă de componente, care, în acest moment, sunt aduse de la alte fabrici Ford din Europa.

„Deși situația continuă să fie volatilă, revenirea la trei schimburi de lucru este un semn că piețele europene au început să se redreseze. Este important ca oamenii să continue să se comporte responsabil și să respecte toate măsurile de securitate și sănătate impuse de către guvernele naționale și de către companii. Acesta este un factor important pentru menținerea activității noastre și a industriei auto în această perioadă dificilă”, a declarat Ian Pearson, președintele Ford România.

„Din 2008, de când a achiziționat fabrica de la Craiova, Ford a respectat angajamentul pe care și l-a asumat față de România și în special față de Craiova. Cred că investițiile constante pe care le-am făcut în ultimii 12 ani, inclusiv cea de 30 de milioane de dolari anunțată astăzi, reprezintă o dovadă a acestui lucru”, a adăugat oficialul Ford.

Puma ST va fi produs la Craiova

Mai târziu în acest an, Ford Craiova va începe și producția de serie a noului Ford Puma ST, cel mai performant și tehnologizat vehicul construit vreodată în România și primul SUV care se alătura familiei Ford Performance în Europa.

Producția modelului Puma a început în octombrie anul trecut la fabrica Ford din Craiova, fiind primul model hibrid construit în România. Acesta este comercializat în Europa, precum și în Australia și Noua Zeelandă, astfel că Ford Craiova exportă vehicule în acest moment în peste 50 de țări la nivel global.

În discursul său, președintele Ford România, Ian Pearson, a menționat că „Ford Europa a anunțat în luna mai a acestui an că Ford Puma va fi disponibil și în versiunea ST. Ne bucurăm să anunțăm că și acest model va fi produs în România. Va fi cea mai puternică și tehnologizată mașină construită vreodată în România! Prezentarea publică și producția acestui fantastic produs sunt planificate pentru sfârșitul acestui an”.

„Începând de luni, Fabrica de Producție Vehicule lucrează din nou în trei schimburi, ceea ce demonstrează faptul că motorul EcoBoost de 1.0 litri, alături de modelele EcoSport și Puma pe care le producem aici au cerere atât în Europa, cât și în alte locații la nivel global”, a mai declarat Ian Pearson.

Grafician de profesie este implcat de 30 de ani în realizarea de publicații, site-uri și fotografii. E pasionat de frumos și lucrează în presa auto de peste 15 ani.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.