Nu sunt multe mașinile întâlnite pe firul epic al celor 17 ani de presă auto care să genereze în lăuntrul meu atâta emoție, să mă facă să simt nevoia de a privi în gol pentru a contempla cinematica ideatică generată de acest puseu afectiv.
Paradoxal, undeva în spatele cortinei, mai surprind un eu care se simte vinovat că pică pradă acestei vulnerabilități și că nu reușește, poate, de mai multe ori să fie pe aceeași lungime de undă cu automobilele testate… dar probabil, la maxim 6 luni aș avea nevoie de o cură cu pajiști verzi pentru a-mi liniști neuronii.
Mazda MX-5 30TH Anniversary
Când am pășit în presa auto, Mazda MX-5 era deja un mit, o legendă. A doua generație, NB, era pe final de carieră. În 2005 a fost lansată a treia generație, NC, și este modelul care m-a virusat cu pasiunea MX-5.
Dacă vă așteptați să citiți un test clasic, o să vă dezamăgesc, va fi mai mult o enumerare a ingredientelor care m-au făcut pe mine să iubesc acest model, să justific tableta efervescentă de emoția care s-a dovedit a fi MX-5 30TH Anniversary.
Nu voi uita niciodată primul test cu MX-5, undeva prin 2008. Era un model albastru, unul la volanul căruia încercam să nu arăt cocktailul de extaz și timiditate indusă de aerul mitic al modelului. L-am avut peste weekend, am fugit la munte cu el. L-am învățat cu timiditatea celui care mai avea multe de învățat din spatele volanului, dar și cu entuziasmul unui adolescent îndrăgostit care își face un blazon din a exagera.
Probabil, atunci, la volanul lui MX-5 am arătat ca un individ aruncat pentru prima dată pe gheață încălțat cu patine. Simt vreo urmă de jenă când îmi aduc aminte de transpirațiile reci generate de subvirări sau mici supravirări? Nu, dansul se învață în ring.
A venit anul 2010, și Mazda a vrut să aniverseze 20 de ani de existență MX-5. Petrecerea și dansul au fost organizate în Italia, pe circuitul Adria International Raceway. Trei români și doi sârbi au avut grijă de destinele unui MX-5 care se apropia de specificațiile unei versiuni de competiție. Prima dată pe un circuit adevărat din perspectiva de concurent… eram ca un burete care mustea de extaz, emoție, nerăbdare. Cum ceea ce știam noi că înseamnă șoferie nu avea nicio legătură cu pilotajul pe circuit, destul de repede am realizat că nu suntem rude cu Schumacher, sau orice alt multiplu campion de F1.
Pentru cursa de anduranță, da eram acolo pentru o cursă de anduranță, alături de colegi de breaslă din toată Europa, ne-am calificat penultimii… și asta pentru că ultimii nu au alergat în calificări deoarece și-au bușit mașina.
A fost locul unde „am învățat să merg”, un altfel de mers. Am identificat piloții valoroși, am stat pe marginea pistei și am observat punctele de frânare, trasele… au fost momente în care m-am provocat să fiu mai bun… pentru că toți cei de acolo aveam același instrument de măsură – Mazda MX-5.
Că am plecat penultimii și am terminat cele 4 ore de competiție pe locul 9 din vreo 29 de echipaje… este mai puțin relevant. Ce a rămas… a rămas satisfacția duelului, faptul că am luptat pentru a confirma că pasiunea noastră pentru automobil este hrănită și de ceva talent… acolo în spatele volanului. Am recitit textul de atunci… și am ochii umezi…
Pentru că 2010 a fost un an special pentru micuțul roadster japonez, ziua de 18 septembrie 2010 mă găsea în Essen, Germania. Este ziua în care am intrat în Guinness World Records la volanul unei Mazda Mx-5. Am avut onoarea să conduc unul din cele 459 MX-5 care au format cea mai lungă paradă de roadstere japoneze.
Finalul anului 2010 îmi aduce în ”Inbox” un mail care conținea invitația la un nou eveniment Mazda – MX-5 Ice Race! Au existat 99% șanse să nu ajung la acest eveniment… și asta pentru că în preajma cursei urma să nască soția. Dar lucrurile s-au aliniat, nu știu cum… dar m-am trezit în Suedia, pe un lac înghețat la -32,5 grade. De această dată eram șase oameni responsabili de destinele MX-5-ului încălțat cu pneuri de raliu nordic – doi finlandezi, doi irlandezi, un sârb și subsemnatul. Peter Geitel… vă spune ceva? Probabil nu, și nici mie nu îmi spunea nimic pe malul criogenat al lacului sudez.
Am devenit suspicios în clipa în care am remarcat venerația din salutul unor colegi de breaslă adresat colegului din Finlanda. Internet pe telefon era o opțiune destul de exotică în 2011. Așa că am elucidat misterul seara la hotel. Peter Geitel – pilot, născut în 1945, cu o carieră în WRC din 1975-1990, om care a luptat pe aceleași probe speciale cu nume precum – Ari Vatanen, Markku Alen, Hannu Mikkola, Timo Salonen, Stig Blomqvist, Henri Toivonen, Carlos Sainz, Auriol Didier, Juha Kankkunen… În perioada de glorie a fost în zona locurilor 10-15 la volanul unei Mazda 323 4WD.
A doua zi, la circuit… îmi cam tremurau gleznele de emoție că voi împărți aceeași mașină cu Peter Geitel. Nu este despre cursă, este despre cum Peter, în antrenamente, pe un circuit de aproximativ 5,2 km era mai rapid decât restul echipei cu 30-35 secunde… și faptul că am progresat până la momentul în care am fost mai rapid decât el cu vreo 4-5 secunde pe tur. A contat că am fost mai rapid… nu, a contat că m-a chemat la el și m-a lăudat pentru cum am progresat… DA!!!! Și toate astea intermediate tot de MX-5.
Acum patru ani, primăvara mă găsea pe circuitul Castelloli, de lângă Barcelona, la debutul programului Friends of MX-5. Sesiune pe circuit de drift cu MX-5, sesiune pe circuit de manevrabilitate cu MX-5, sesiune pe circuit de viteză cu MX-5 Cup, sesiune de taxi-drive cu Johnny Herbert la volan în același MX-5 Cup… vai ce zi intensă, câte amintiri, câte clipe magice…
Anul trecut, la invitația colegilor de la Automarket am participat la Romanian Roads… alte clipe magice prin Dobrogea la volanul lui MX-5, și fără a mai adăuga fiecare text cu acest model.
Mazda MX-5 30TH Anniversary… s-a transformat într-o pastilă care a reușit să comprime toate aceste experiențe aliniate pe firul epic a mai bine de 17 ani de presă auto… și să îmi aplice un uppercut emoțional pe parcursul testului cu versiunea aniversară.
Acesta este testul meu cu Mazda MX-5 30TH Anniversary… nu o să vă povestesc de portocaliul caroseriei, despre cusăturile planșei de bord, despre faptul că este produsă în serie limitată – doar 3.000 exemplare la nivel mondial, despre scaunelel Recaro, sau jantele Rays Engineering… V-am povestit despre ce, în viziunea mea, compune spiritul acestei mașini.
