După ce anii ’90 au fost considerați o epocă de aur a specificației Super Touring, trecerea într-un nou mileniu a adus transformarea campionatului italian de turisme într-un reviriment al celui european (ETCC), cu sprijinul FIA. Din 2005, acesta a primit titulatura de campionat mondial (WTCC), însă pe parcursul a zece ani producătorii au alternat la vârf (Alfa Romeo, BMW, Seat, Chevrolet și Citroen) și costurile au tot crescut. Reacția venită în 2014 cu noua specificație TC1 a fost considerată tot prea scumpă, iar capătul de drum al mondialului se profila după ce Citroen și Volvo și-au bifat titlurile facile.
Adesea se întâmplă ca ideile reușite să fie antisistem la început, iar apoi să se transforme pas cu pas în noua normă. Marcelo Lotti a realizat ce lipsește în WTCC și a pus bazele unui set de reguli denumit inițial TC3 (titulatura de TC2 fiind păstrată pentru modelele legacy din mondial, pre-2014). În toamna lui 2014 s-au publicat primele planuri concrete: echipe, constructori și competiții în stagiunea următoare. A fost adoptat mai comerciala denumire TCR, iar trei sezoane de creștere fulminantă au pus cruce WTCC, FIA fiind nevoită să-și salveze competiția-vedetă chiar printr-o capitulare totală în fața specificației rivale. Nu i s-a mai spus campionat, ci cupă, iar la final doar o literă s-a schimbat: WTCR.
Întrând mai în detaliu, 2015 a început cu campionatul-fanion TCR International Series, 17 mașini reunindu-se în martie la Sepang. La finele unei campanii câștigate de elvețianul Stefano Comini, în fața spaniolilor Pepe Oriola și Jordi Gené, pe circuite am văzut o mare varietate de modele, unele pure TCR (VW Golf, Honda Civic, Subaru Impreza), altele convertite la o specificație apropiată să iasă la număr (Audi TT Cup, Seat Leon Racer, Opel Astra OPC, Ford Focus ST). Așadar, n-au fost prea multe din primul an, însă turul mondial a convins atât uzine, cât și garaje micuțe, să încerce să construiască mașini conforme. Astfel, în 2016 aveam deja Seat Leon TCR, Opel Astra TCR, Alfa Giulietta TCR și Ford Focus TCR.
Însă acesta era doar vârful icebergului, căci în 2015 au fost adoptate normele lui Lotti în diverse campionate (fie existente, fie complet noi), debutând TCR Asia, TCR Italia, TCR Rusia și TCR Portugalia. După un an, în Europa a înflorit și folosirea acestor turisme în competiții de anduranță – 24h Series și 24h TCE Series, apoi și VLN/NLS având un pluton consistent de TCR-uri. La sprint, au apărut serii în Germania, Spania, Benelux și Thailanda. An de an, tot mai multe campionate și tot mai multe comenzi au dus la o frenezie a producției și a exploatării. Primele semne sumbre au venit la final de 2018, când s-a pus capăt campionatelor TCR din Portugalia și Thailanda. Pandemia a contribuit masiv la încheierea altor serii nu foarte populare (Middle East, China, Malaezia, Benelux, Iberia, Noua Zeelandă).
Marea dramă a venit la finele lui 2022, când FIA WTCR a anunțat punctul final, lăsând turismele astăzi într-o mare dilemă. Din perspectiva noastră, cauzele au fost multiple:
- Scandalurile legate de Balance of Performance (BoP). Adesea, cursele și campionatele au fost decise de strategia de a sacrifica anumite etape (sau sesiuni de calificări) pentru un BoP favorabil în alte momente-cheie. Chiar dacă avem asta în atâtea alte competiții, parametrii erau prea mulți (gardă la sol, puterea motorului, greutate minimă, balast) și diferențele de la o etapă la alta erau prea mari pentru a avea logică în rândul spectatorilor și chiar a piloților. Spre exemplu, Gabriele Tarquini s-a impus în 2018 cu 3 din 10 etape în care nu a strâns niciun punct.
- COVID a fost un factor pentru toate campionatele, însă WTCR a părut ”Cupa Satelor” în momentul în care a ales să înlocuiască destinațiile imposibile cu o vizită la Adria în plină renovare, sau pe circuite interesante, dar de calibru inferior (Anneau du Rhin, Pau-Arnos). Este evident că nu a existat un plan coerent pentru înlocuirea rundelor asiatice, ajungându-se chiar în 2022 la o situație aberantă. Echipele au încheiat runda din Alsacia fără a ști unde va fi următoarea reuniune. Avea să fie după trei luni, la etapa WEC din Bahrain.
- Imixiunea politică a făcut să fie hilară prezumția neimplicării uzinelor într-un campionat ”al privaților”. Hyundai și-a putut obliga echipele să boicoteze runda de la Nurburgring din 2020 după un scandal legat de folosirea ECU din anul precedent, apoi Lynk&co au dat vina pe Goodyear pentru anvelopele nesigure aduse la Vallelunga și Nurburgring, alegând să se retragă din campionat. Iar dacă la jumătatea sezonului îți pleacă în spirit de frondă taman campionul en-titre (Yann Ehrlacher), problema de imagine este evidentă.
- Vremurile noi ale sustenabilității au făcut ca investiția uzinelor în a construi modele TCR să nu poată fi legitimată de o platformă care a întârziat să includă o componentă hibridă. Scumpă? Desigur. Necesară? Iată că da, iar BTCC a arătat că poate funcționa. S-a mers însă ”all in” pe ideea seriei electrice ETCR, însă formatul este neatractiv și greu de mediatizat. Ce să mai vorbim de costuri, căci dacă Formula E are sens din punct de vedere al bugetului necesar, ETCR este la polul opus al aruncatului cu bani față de un TCR clasic. A fost omorât WTCC pentru că era scump, dar acum justificăm aceleași sume doar pentru că e electric? Mai mult, la momentul prohodului WTCR, s-a recunoscut și faptul că testele de adoptare a unui biocarburant nu au avut succes, stresul asupra componentelor interne ale motoarelor fiind prea ridicat.
În afară de BTCC și de V8 Supercars, care mereu și-au urmat propria cale, o specificație globală nu se profilează acum. Țări precum Spania și-au închis și ele campionatele de turisme, iar succesorul cupei mondiale este un format de tip IGTC, denumit World Tour, a cărui popularitate este pusă la mare îndoială încă dinainte de a debuta. Astăzi, doar TCR UK, TCR South America și categoria de anduranță din IMSA (Michelin Pilot Challenge) par să se îndrepte către un sezon 2023 cu prezență numeroasă. De la speculații la fapte e cale lungă, fapt ilustrat și de un total de doar 11 mașini la etapa din Tasmania a TCR Australia, unde organizatorii visau la dublul acestui total. S-a amânat pentru 2024 și adoptarea soluțiilor hibride în World Tour, ceea ce sigur va duce la grimase politically correct.
De ce suferă mai mult turismele (în frunte cu TCR) decât GT-urile? Programele de customer racing nu mai fac față la comenzi pentru GT3 și GT4, în timp ce din producția de TCR-uri s-au oprit demult. Organizatorul Romanian Endurance Series, Viorel Nicolae, este de părere că ”prețul de achiziție al unui TCR era atractiv, dar costurile sale de exploatare ulterioară sunt mari. De asemenea, nu e deloc ușor să duci această mașină la limită, motiv pentru care s-a dovedit nepopulară și prea fizică pentru gentlemen drivers, care reprezintă mare parte din lumea GT-urilor.” Echipa Willi Motorsport fiind o prezență constanță în paddock-ul 24h Series a putut vedea cum clasa TCR decade de la peste 20 de înscriși în 2018 la o singură mașină peste câteva zile pe grila de la Mugello 12h!
În țara noastră, am avut un singur TCR – Cupra DSG – în RES. Eduard și Bianca Anton au participat la diverse etape din ultimii 4 ani, reușind timpi comparabili cu modelele de clasă GT4. De altfel, Eduard a și semnat două victorii la general în mai 2019 pe Transilvania Motor Ring, maniera de pilotaj a unui TCR pretându-se șicanelor de pe acel circuit. Totuși, faptul că niciodată nu s-a constituit clasa TCR prin venirea altor concurenți a făcut ca și acest model să fie vândut în străinătate la final de 2022. Mihnea Ștefan a pilotat un VW Golf TCR în seria de time attack, iar alte două modele Seat/Cupra au fost văzute în probele de coastă. Pe lista de înscrieri a primei etape RES din acest an apare un model TCR și n-ar fi exclus să mai apară și altele când vesticii renunță la ele. De ce? Pentru că apetitul local pentru anunțuri care par foarte ieftine nu este un comportament nou. Avem atâtea prezențe episodice în RES, toate determinate de o necunoaștere a impactului real al costurilor de operare. Iar cu un TCR nu e deloc ieftin să rulezi…
Credit Foto: Petr Fryba, AB Images, arhivă personală
