Sebastian Apostol începe noul sezon Racing League Romania cu un scor perfect

Cea de-a patra campanie RLR BMW GT Challenge a debutat în mediul de simulare Assetto Corsa Competizione cu o etapă de sprint disputată pe Circuit of the Americas, unde componenții echipajului BMW Blog – Sebastian Apostol și Victor Nicolae – au arătat că se poate strânge maximum de puncte într-o etapă chiar de la prima tentativă.

Acțiunea din Racing League Romania a revenit într-un format dual, cu 13 întreceri de sprint și de anduranță, de-a lungul a șase luni. Cursele de sprint au reprezentat norma anului 2020, în care scena de sim racing din țara noastră a intrat în atenția unui public mult mai larg, iar numărul de concurenți a crescut cu 480%. Implicit, a rămas în mentalul piloților o apetență pentru acel tip de curse, care acum revin în calendarul competițional.

Precalificările din timpul săptămânii premergătoare etapei au efectuat selecția primilor 30 dintr-un total de peste 80 de înscriși în noul sezon. Seara de curse a început cu sesiunea de calificări de 10 minute, în care doar cinci sutimi de secundă i-au despărțit pe wildcard-ul Kirill Sadyrov și vicecampionul stagiunii precedente, Sebastian Apostol (BMW Blog). Din linia a doua urmau să se lanseze Victor Taraș (Napoca Rally Academy) și Victor Nicolae (BMW Blog), însă prima lovitură de teatru s-a produs încă dinaintea stingerii semafoarelor. O problemă tehnică l-a scos din cursă pe Taraș, facilitând un scenariu în care ceilalți trei s-au desprins în fruntea plutonului și și-au disputat între ei întâietatea abia după ce au construit un ecart liniștitor.

Sadyrov a trecut primul linia de sosire după ce a respins atacurile lui Apostol, însă doi români au încheiat în aceeași secundă cu musafirul la finele celor 13 tururi. Astfel, impresia generală a fost că vârfurile actuale ale ligii pot duce lupta cu un pilot al cărui palmares internațional este net superior față de ceea ce au început să strângă reprezentanții României abia în ultimele 12 luni, de când participările în serii mondiale de top au devenit un obicei. Campionul en-titre Mihai Șuțeanu (Walk Racing) a sosit al patrulea, la patru secunde în urma învingătorului, devansându-i pe Bogdan Honțaru (Textar eSports) și Andrei Miclea (Adevărul Auto).

Cum doar 10 piloți punctează, adesea se vor regăsi nume cu pretenții care încheie manșele fără vreo recompensă. La primul start al sezonului, în această situație nu s-a regăsit doar Taraș, ci și Cristian Berindea (Aqirys Racing). Mult mai surprinzătoare a fost desfășurarea cursei secunde, în care soarta unui număr mare de sim raceri a fost decisă de consecințele unui carambol din primul viraj. Cătălin Tufeanu (Cube Racing), Mihai Șuțeanu și Alex Cascatău (Aqirys Racing) și-au disputat același spațiu și au intrat în contact, mașina Walk Racing fiind răsucită în calea plutonului urmăritor. Dragoș Simion (Adevărul Auto) și Victor Taraș au fost printre victime, dar toate acestea s-au produs în urma trio-ului fruntaș format din Apostol, Sadyrov și Nicolae. Încă o dată, ecartul față de urmăritori a fost vizibil: Bogdan Moldovan (Walk Racing) a sosit al patrulea, la peste patru secunde de podium. În urma sa, Honțaru a arătat că primul rezultat al sezonului nu a fost accidental, fiind cel mai bine clasat pilot din clubul său.

Dat fiind că invitații nu punctează în campionat, Sebastian Apostol a adunat maximum de puncte în prima etapă de la Austin, fiind lider atât în clasamentul individual de sprint, cât și în cel al juniorilor. Echipajul format din Apostol și Victor Nicolae a totalizat 58 de puncte, însă cel puțin alte patru perechi se gândesc la victorii în această campanie. Următoarea întâlnire cu Racing League Romania va avea loc pe 3 octombrie, pe varianta virajată din interiorul ovalului de la Indianapolis, unde va fi găzduită a doua etapă de sprint.

Peste 80 de piloți și-au anunțat deja participarea în acest nou sezon, iar înscrierile sunt deschise pe tot parcursul celor șase luni la adresa https://go.simrace.ro/

Premii

Participarea în Racing League Romania este gratuită, iar fondul de premiere al noului sezon este deosebit de atractiv. Echipajul campion va fi recompensat de BMW România cu 1000 de Euro, ocupanții podiumului vor primi produse Aqirys, iar câștigătorii categoriilor PRO-AM și AM vor avea parte de cadouri din partea Logitech. De asemenea, o componentă importantă pentru organizatorii ligii este conexiunea dintre real și virtual, pe baza căreia sim racerii au avut ocazia de a concura pe circuit și de a participa la campionate naționale (time attack, vehicule electrice). În acest sens, primele acorduri confirmate pentru experiențe pe pistă la festivitatea de premiere a sezonului sunt cu echipele Cube Performance (noul proiect BMW 325i E90) și West Competition Racing (BMW 325i E36, campioana Romanian Endurance Series Touring 2021).

Clasamente

Seria de sprint

  1. Sebastian Apostol (BMW Blog/Rapid eSports) 34p
  2. Victor Nicolae (BMW Blog/Rapid eSports) 24p
  3. Bogdan Honțaru (Textar eSports/ACDM) 15p

Echipaje

  1. BMW Blog (Apostol/Nicolae) 58p
  2. Walk Racing (Șuțeanu/Moldovan) 21p
  3. Textar eSports (Honțaru/Manole) 20,5p
  4. Aqirys Racing (Berindea/Cascatău) 10,5p
  5. Adevărul Auto (Simion/Miclea) 6,5p

Cluburi

  1. FC Rapid 1923 eSports 64,5p
  2. Alex Cascatău Digital Motorsport 31p
  3. Walk Racing eSports 21p

Juniori

  1. Sebastian Apostol (BMW Blog/Rapid eSports) 34p
  2. Andrei Manole (Textar eSports/ACDM) 19,5p
  3. Andrei Miclea (Adevărul Auto/Rapid eSports) 19p

Licențiați

  1. Alex Cascatău (ACDM) 34p
  2. Dragoș Simion (Rapid eSports) 24p
  3. Radu Dumitrescu (Cube Performance) 19p

Calendar

  1. Sprint – Circuit of the Americas – 19 septembrie;
  2. Sprint – Indianapolis – 3 octombrie;
  3. Anduranță 2h – Watkins Glen – 17 octombrie;
  4. Sprint – Donington Park – 31 octombrie;
  5. Sprint – Oulton Park – 12 noiembrie, în cadrul Bucharest Gaming Week;
  6. Anduranță 2h – Silverstone – 27 noiembrie;
  7. Sprint – Paul Ricard – 11 decembrie;
  8. Sprint – Spa-Francorchamps – 9 ianuarie;
  9. Anduranță 2h – Zolder – 23 ianuarie;
  10. Sprint – Barcelona – 5 februarie;
  11. Sprint – Mount Panorama – 12 februarie;
  12. Anduranță 2h – Hungaroring – 26 februarie;
  13. Anduranță 4h – Monza – 13 martie.

Parteneriatul cu BMW România continuă în 2022-23 Racing League Romania și BMW au venit în întâmpinarea comunității de sim racing cu cinci sezoane regulate în decursul ultimilor doi ani și jumătate, precum și alte evenimente speciale alături de organizatorii Bucharest Gaming Week. Întrecerile sunt difuzate în direct pe contul de Youtube al BMW Romania. 2021 a adus tranziția către platforma Assetto Corsa Competizione, unde cea de-a patra campanie va începe în luna septembrie. Va fi un sezon mixt, de 13 etape, ce include etape de sprint cu BMW M2 CS Racing și etape de anduranță cu BMW M4 GT4.

Jurnalist și antreprenor în domeniul sporturilor cu motor, promotor al campionatului virtual Racing League Romania și fondator al echipei West Competition Racing, campioană națională de anduranță în divizia turismelor.

West Competition Racing răzbună insuccesul de anul trecut în cursa-vedetă a Romanian Endurance Series

Echipajul West Competition Racing (BMW E36 325i) format din Dinu Dumitrașcu și Alexandru Șiclovan s-a impus în cursa de 500 de kilometri de pe MotorPark România în divizia turismelor, învingând nu doar adversarii de la categoria A2, ci și mai puternicele modele ale clasei superioare. Ceea ce nu a fost posibil din postura de favoriți anul trecut, s-a materializat ca outsideri la această ediție.

Citește articol »

Racing League Romania BMW GT Challenge: Noul i4 M50, vedeta festivității de premiere

Ultimele două sezoane din mediul de simulare Assetto Corsa Competizione au fost premiate pe Motorpark România cu ocazia cursei de anduranță RES500. După experiențele pe circuit de care s-au bucurat patru reprezentanți ai ligii pe Salzburgring anul trecut, tururi demonstrative similare au fost organizate pentru prima oară și în România, laureații având ocazia de a descoperi BMW i4 M50 pe virajele circuitului din județul Ialomița.

Citește articol »

Racing League Romania: Rocadă semnificativă la vârful ierarhiei

O cursă perfectă pentru Walk Racing, coroborată cu penalizările încasate de echipajul Adevărul Auto, a reconfigurat ordinea din clasamentul general. VSG Racing și-a trecut în cont titlul categoriei Am cu două etape înaintea finalului de sezon, iar echipajele ce au reprezentat RLR în cel de-al doilea weekend al Romanian Endurance Series au consolidat poziția de lider a echipei.

Citește articol »

Racing League Romania: Egalitate perfectă la cota 2

După cinci etape în care victoriile s-au jucat la diferențe foarte mici, toți adversarii campionilor en-titre au întâmpinat dificultăți în runda olandeză de la Zandvoort. Walk Racing revin astfel la doar patru puncte de liderii din clasamentul general. Cele trei pretendente au fiecare câte două pole-uri și două victorii în actuala campanie!

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.