Racing League Romania: Dragoș Simion obține biletul pentru ROTAC cu prototipul Radical SR1

An de an, tineri de perspectivă renunță la o carieră în motorsport din rațiuni financiare. Evoluția spectaculoasă a competițiilor virtuale a ajuns să reprezinte în România o cale ca unii dintre aceștia să poată reveni pe circuite pentru a-și demonstra calitatea.

Tranziția de la virtual la real reprezintă o cale tot mai des întâlnită în ultimii ani în motorsport – de la Nissan GT Academy și parcursul lui Norbert Michelisz până la titlul mondial al turismelor, ajungem să ne minunăm astăzi dimpreună cu echipele de timpii stabiliți de James Baldwin în British GT sau de Sami-Matti Trogen în cursa de 24 de ore de pe Nordschleife recent încheiată.

Parteneriatele stabilite de campionatul-fanion de sim racing din țara noastră, Racing League Romania, au deschis o portiță similară pe plan intern. Un prim astfel de premiu oferit de Smart Driving România a fost miza unui shootout la care au participat primii trei din sezonul de toamnă 2020: Victor Taraș, Mihai Șuțeanu și Andrei Bechir. La comenzile Alfei 4C pe Motorpark România, s-a jucat la zecimi de secundă între Bechir și Șuțeanu, acesta din urmă reușind să obțină marele premiu – o participare în campionatul național de time attack (ROTAC) cu toate costurile incluse.

Racing League Romania și-a diversificat activitatea în 2021, organizând sezoane competiționale pe două platforme deosebit de populare – iRacing și Assetto Corsa Competizione. La finele lunii mai s-au încheiat campaniile a câte 10 etape, iar cum seria din iRacing era patronată de importatorul regional Radical România, premiul a fost o primă experiență cu prototipul entry-level Radical SR1, de această dată pe sensul antiorar al aceluiași traseu de lângă Adâncata.

Colectivul RLR s-a reunit pentru a-i încuraja pe cei patru reprezentanți (Mihai Șuțeanu, Victor Taraș, Dragoș Simion și Matei Barbu), dar și pe colegii lor angrenați deja în competiția reală Radical Romanian Cup. Leo Borlovan și Radu Dumitrescu, ambii redutabili în cursele virtuale, reprezintă în momentul de față reperele de viteză ale categoriei SR1 Cup și au câștigat împreună 5 din cele 6 manșe din acest sezon inaugural – pe pistă udă sau uscată, pe Motorpark și pe Transilvania Motor Ring.

La finele manșei secunde, echipa tehnică Radical România și-a concentrat atenția asupra sim racerilor, oferindu-le ocazia de a fi instruiți de nume de referință ale motorsportului autohton: Ovidiu Zaberca și Mihnea Ștefan. După ce fiecare dintre cei patru concurenți a ieșit pe pista ce se uscase la final de zi, a urmat verdictul pentru participarea la ROTAC cu prototipul SR1. În pofida aprecierilor primite pentru evoluția sa, Victor Taraș a fost învins de Dragoș Simion, cel ce a prins o ofertă last minute de a intra în calcule pe fondul absenței vicecampionului RLR Radical Sprint Cup, Bogdan Moldovan.

Însă acesta este un aspect crucial al sporturilor cu motor, evidențiat chiar în cursele încheiate sub ochii sim racerilor: Mihnea Ștefan a avut ritmul necesar pentru a se impune la debutul cu Radical SR3 XX în ambele manșe, dar a dat de probleme de fiecare dată și adversarii au fost acolo să accepte darurile. Timpii stabiliți apoi de Simion la shootout au fost foarte apropiați de cei de sâmbătă de la ROTAC, iar asta în doar 4 tururi lansate. Cu siguranță, asta-i va da încredere pilotului ce și-a întrerupt cariera după ce promitea atât de multe în karting și anduranță.

Fondator și manager al echipei campioane din ultimele 4 sezoane ale Romanian Endurance Series. Jurnalist de motorsport de mai bine de un deceniu, antreprenor în domeniul sporturilor cu motor și promotor al sim racingului.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.