Dragoș Simion câștigă cea de-a doua etapă a CNVE la comenzile #RacingMIMI

MIMI EVO obţine pentru prima dată victoria într-un clasament open, grație unui component al echipajului Adevărul Auto din Racing League Romania. Performanţa a fost obţinută în Campionatul Naţional de Vehicule Electrice, organizat alături de Campionatele Naţionale de Îndemânare şi Super Slalom, în a doua etapă, la Ploieşti.

MIMI s-a prezentat la această etapă cu 3 piloţi. A fost prima participare a lui Horia Platona, inginerul echipei şi principalul responsabil pentru transformarea MIMI în 2022. Alături de el, marcând colaborarea cu comunitatea de sim racing şi campionatul Racing League România, au fost prezenţi Dragoş Simion (West Competition Racing) şi Mihai Şuţeanu (Walk Racing). Pentru a ajunge aici, Dragoş şi Mihai s-au luptat pentru a stabili cele mai rapide tururi de-a lungul a cinci etape britanice ale Racing League Romania, în toamna anului trecut, ”British by MINI”.

Etapa de la Ploieşti, în format de auto slalom sau traseu tehnic de îndemânare a fost una foarte disputată, cu multe momente dramatice. Circuitul scurt şi foarte rapid a penalizat orice greşeală, iar în final diferenţele pe podium s-au făcut la sutimi de secundă. Într-un lot de competitori în care performanţele de top se obţin cu pneuri semislick, MIMI s-a bazat încă o dată pe pneuri de stradă Michelin Pilot Sport 4. Acestea îi erau deja familiare lui Simion, prin prisma asemănării cu anvelopele folosite în 2018 la categoria Logan Cup din Romanian Endurance Series, unde a devenit campion.

Toţi piloţii MIMI de la Ploieşti au deja o experienţă consistentă pe circuit, dar a fost prima participare în acest format competiţional care scoate în evidenţă orice imperfecţiune în parcurgerea traseului. Dintre aceştia provocarea a fost şi mai mare pentru Mihai, care la numai 16 ani a strâns kilometri în spatele volanului exclusiv pe circuit.

Chiar şi aşa, toţi trei au fost imediat rapizi la volanul MIMI. Horia şi Dragoş au abordat traseul direct la limită, în timp ce Mihai a folosit fiecare manşă de antrenament pentru acomodare şi a progresat constant. La antrenamentul cronometrat de dimineaţă MIMI demonstra un timp deosebit de competitiv, când a apărut prima problemă din istoria maşinii în competiţie – Dragoş venea cu probleme de direcţie. A fost momentul ca Horia Platona să-şi demonstreze valoarea de inginer. După aproape două ore de muncă frenetică pe asfalt, cu puţin înainte de startul probelor, MIMI a fost gata de manșele de concurs.

Au urmat două evoluții la limită, cu multă adrenalină. la finele cărora MIMI a punctat în trei clasamente: E1, pentru modele de până la 250 CP, Sport, pentru maşini modificate, şi în clasamentul general open. La final, toţi piloţii MIMI încheiau pe podium. Mihai Şuteanu termina pe locul al treilea în clasamentul Sport. Dragoş Simion câştiga la Open şi E1. Horia Platona se impunea la categoria Sport şi termina pe locul al doilea la Open. Remarcabil este că Mihai a fost la numai 4 sutimi de locul al treilea la Sport şi Open. În final, MIMI a câştigat în toate clasele în care a fost înscris.

La fel de important, dacă s-ar fi realizat un clasament cumulat al celor trei campionate ce au evoluat pe același traseu în weekend, Dragoş şi Horia ar fi terminat pe locurile 4 şi 5, într-un lot competitiv cu aproape 50 de concurenţi cu multă experienţă şi cu maşini performante.

Racing League România – sim racing aduce piloţi în competiţie cu MIMI EVO.

Mihai Şuţeanu şi Dragoş Simion au avut o evoluţie similară în motorsport, carierele lor în karting fiind presărate cu victorii, dar şi cu provocări care le-au asigurat o experienţă valoroasă chiar dacă sunt încă tineri – Mihai 16 ani şi Dragoş 22.

După câţiva ani de activitate sportivă, ambii au pus casca în cui, însă mentalitatea de competitor nu i-a părăsit niciodată, ajungând să şi-o exprime pe tot mai dezvoltata scenă de sim racing din România. Mihai face parte din echipajul campion al ultimelor trei sezoane din RLR BMW GT Challenge, în timp ce Dragoş a încasat jackpotul de 1000 de dolari aferent victoriei în cadrul selecţiei naţionale Logitech G Challenge 2021.

Graţie reuşitelor pe traseele virtuale, ambii au avut ocazia de a reveni la volanul unor maşini de competiţie. Mai întâi, au trăit pentru prima oară senzaţiile pilotajului unui prototip pe Motorpark România, apoi urmând experienţa din Campionatul Naţional de Vehicule Electrice cu Racing MIMI.

Artă şi motorsport. Sustenabile.

MIMI este mai mult decât un automobil de curse. Primul MINI Electric de curse din lume redevine suport pentru lucrările de artă. De această dată, Bogdan Cazacincu a pictat live acoperişul modelului timp de două zile, în faţa Galeriei Galateca, ca parte a evenimentului Creative Sustainability Week care deschide o colaborare cu scopul de a promova tineri artişti.

Lucrarea „Quiet” (Linişte) este, în contrast cu numele, plină de energie şi culoare. În prim-plan se distinge o frunză verde stilizată, ca o evocare a unei jungle plină de viaţă. Un fulger albastru traversează lucrarea. Acesta este un element distinctiv al artei lui Bogdan, care se regăseşte tatuat şi pe mâna lui dreaptă. „De fapt, natura devine sinonimă cu liniştea. Dar este şi o putere de neoprit. Puterea sa este de fapt nelimitată: este capabilă să creeze cele mai minunate lucruri, în acelaşi timp este capabilă să le ia pentru totdeauna. Văd natura ca o sursă primară de inspiraţie pentru mine, dar şi pentru omenire.”

Bogdan Cazacincu, un tânăr artist, absolvent UNARTE, Facultate de Artă Murală, are deja în portofoliu expoziţii personale sau prezenţe în diferite manifestări de anvergură precum Expoziţie Personală „Artmalgam” (Urban Collectors), „Unde eşti, copilărie…” (The art of living gall, Festivalul Stradă de c’arte Galateca), „14+11″ (Muzeul de artă din Constanţa), „STARt” (Go art projects), Fusion Arts, Art Factory (Uzinele Faur), DIPLOMĂ (Palatul Ştirbei), MKP / Art On Site şi Art Safari. Exprimarea artistică pe care o caută, presupune o căutare interioară, unde haosul are tărâmul lui. Prin această căutare, încearcă să-l aducă la suprafaţă sub diferite forme abstractizate, prin efecte de clarobscur şi diversitate cromatică.

www.instagram.com/cazacincubogdan

www.facebook.com/cazacincu.bogdan

Jurnalist și antreprenor în domeniul sporturilor cu motor, promotor al campionatului virtual Racing League Romania și fondator al echipei West Competition Racing, campioană națională de anduranță în divizia turismelor.

Racing League Romania: Rocadă semnificativă la vârful ierarhiei

O cursă perfectă pentru Walk Racing, coroborată cu penalizările încasate de echipajul Adevărul Auto, a reconfigurat ordinea din clasamentul general. VSG Racing și-a trecut în cont titlul categoriei Am cu două etape înaintea finalului de sezon, iar echipajele ce au reprezentat RLR în cel de-al doilea weekend al Romanian Endurance Series au consolidat poziția de lider a echipei.

Citește articol »

Racing League Romania: Egalitate perfectă la cota 2

După cinci etape în care victoriile s-au jucat la diferențe foarte mici, toți adversarii campionilor en-titre au întâmpinat dificultăți în runda olandeză de la Zandvoort. Walk Racing revin astfel la doar patru puncte de liderii din clasamentul general. Cele trei pretendente au fiecare câte două pole-uri și două victorii în actuala campanie!

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.