Universuri paralele – BMW M Performance

Te-ai surprins vreodată gândindu-te că poate acest univers este o idee cam nedrept și poate acolo undeva există o realitate a ta, una în care să strălucești? Universuri paralele BMW.

Astăzi subiectul este un motor cu 6 cilindri în linie. Unul care a dat viață multor pasiuni, și altul care în mod cert va genera cel puțin la fel de multe. Este o predare de ștafetă, imaginată de noi, aici, sub forma a trei modele testate. Poate este și modul de a mulțumi acestui N55 pentru clipele magice oferite de-a lungul anilor.

Astăzi, aici, l-am regăsit pe N55 sub capota lui X4 M40i. El a debutat în gama BMW în 2009, și mai are o declinare care are nume de cod S55 sub capota lui M3 și M4. Când a venit pe lume, l-a pensionat pe N54, și a marcat trecerea de la o soluție twin-turbo la una cu turbină twin scroll.

Deși cilindree a rămas aceeași, plusul adus de N55 a însemnat o reducere a consumului cu 15%, emisii mai mici, o reducere a golului turbo și cuplu mai bun la turații joase. Am în tolba cu amintiri clipe magice la volanul unui 135i m Performance, a unui 335i care îmbrăca hainele unui Safety Car.

Pentru moment, cei 360 CP dezvoltați de acest N55 sub capota lui X4 M40i reprezint cea mai agresivă declinare a acestui SUV cu linie de coupe. 360 CP disponibili constant între 5.800 și 6.000 rpm și un cuplu motor de 465 Nm disponibil de la 1.350 rpm până la 5,250 rpm.

Practic, de la puțin peste turația de ralanti ai la dispoziție unul dintre superlativele acestui propulsor. xDrive, firesc, și o cutie automată cu 8 trepte. N55 conservă ceva din huliganismul mecanic regăsit la M50 și M54 și ale lor versiuni sport – S50 și S54.

Un motor asemeni unui pui de tigru care își descoperă vibrația din voce, se sperie de ea, dar și-o cultivă din instinct. X4 este deservit de o evacuare isterică. Vei fi divinizat de puștii din cartier, vei fi ”pomenit” duminica la biserică… Pentru un model de aproape 2 tone, cele 4,9 secunde necesare pentru a ajunge la 100 km/h reprezintă o performanță senzațională pentru acest motor.

BMW X4 M40i xDrive

Motor – turbo, L6, 2.979 cmc, 36 0 CP@ 5.800-6.000 rpm, 465 Nm@1.350-5.250 rpm. / Transmisie – cutie automată 8 trepte, tracțiune integrală permanentă / Performanțe – 250 km/h v. max, 0-100 km/h în 4,9 secunde / Portbagaj – 500 litri / Rezervor – 52 litri / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.454/ 1.774/ 1.408, ampatament – 2.690/ Consum mediu declarat – 8,6 litri/ 100 km / Consum în test – 10 litri/ 100 km / Preț model testat – 79.216 – euro cu TVA inclus

Nume de cod B58B30M0

În curând, probabil este cel mai polivalent propulsor din actuala gamă de motoare BMW. i3 și i8 au absențele motivate din garderoba acestui 6 în linie, și mai bifăm Seria 2 Active Tourer și BMW X1 și X2… și cam atât, în rest un șase în linie de 3 litri poți ascunde sub orice capotă BMW.

Paradoxal, nici propulsorul diesel de 2 litri nu este atât de popular în gama BMW.

Facem un popas în 340i xDrive. Un model care se laudă cu acest nou B58, un 6 cilindri în linie de 2.998 cmc care face parte din familia modulară de motoare BMW. Adică BMW a desenat un cilindru de 500 cmc și apoi a decis să pună împreună trei cilindri, patru cilindri sau în cazul de față… 6 cilindri.

Seria 3 este un GT camuflat în haine civile. Este trădat de discurile uriașe, de etrierii albaștri… 340i se va livra doar alături de xDrive. O mică blasfemie, ar fi fost o antecameră perfectă pentru M3. Ceva din brutalitatea livrării puterii de la vechiul propulsor s-a evaporat. Acum ai parte de un flux continuu de putere. Nu mai vânezi acel moment de climax, ceea ce anulează puțin din șarmul condusului sportiv.

La sol ajung cu o eficiență senzațională 326 CP atinși la 5.500 rpm și 450 Nm între 1.380 și 5.000 rpm. O singură constantă pot spune că există în cazul celor trei modele… relația magnifică dintre motor și cutia de viteze cu 8 trepte. Dinamic, Seria 3 este cea mai apetisantă propunere din acest trio xDrive.

Cu toate sistemele de asistență de veghe, ai parte de subvirare. Când renunți la ele, descoperi discret supravirarea. 340i este cel mai matur pachet și din perspectiva utilizării cotidiene. Și da, până la 100 km/h acest 340i are nevoie tot de 4,9 secunde.

BMW 340i xDrive

Motor – turbo, L6, 2.998 cmc, 326 CP@ 5.500 rpm, 450 Nm@1.380-5.000 rpm. / Transmisie – cutie automată 8 trepte, tracțiune integrală permanentă / Performanțe – 250 km/h v. max, 0-100 km/h în 4,9 secunde / Portbagaj – 480 litri / Rezervor – 60 litri / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.633/ 1.811/ 1.434, ampatament – 2.810/ Consum mediu declarat – 6,9 litri/ 100 km / Consum în test – 10,2 litri/ 100 km / Preț model testat – 74.351 – euro cu TVA inclus

Pentru final am păstrat M240i xDrive. Ar trebui dat un decret în care să se stipuleze…”Orice BMW M240i va fi comercializat doar cu propulsie. Cine va avea curajul să bifeze căsuța xDrive va fi fugărit din showroom. Așa cum 340i este disponibil doar cu tracțiune integrală.

M240i urlă prin fiecare por al caroseriei adrenalină. Ar trebui să fie frate cu M140i, dar când hatch-ul își dă tricoul jos pe terenul de fotbal, M240i xDrive urcă în casă pentru ”five o’clock tea”. Este o mașinărie eficientă, incredibil de eficientă, iar sistemul xDrive este la fel de enervant de eficient. Este ciudat că din acest trio cel mai isteric model să fie X4 M40i.

În Seria 2 ești mai ocupat, călătoria este mai agitată. Suspensia nu mai este la fel de tolerantă ca-n Seria 3. Evacuarea este poate doar o idee mai vocală decât la trei.

Nu cred că se justifică o discuție despre consum. În urban fiecare model a digerat în medie undeva spre 12 litri. Extraurban… undeva spre 8 litri, poate puțin sub.

Interesant este că cineva ar putea să se regăsească în fiecare din aceste trei modele în același timp, cu alte cuvinte, să contribuie la un garaj de 1.027 CP. Noi am fi plecat acasă cu 340i xDrive.

Noul 6 în linie mai are multe de spus… și noi bănuim că mai avem de inventariat niște clipe magice alături de ai săi cilindri de 500 cmc.

BMW M240i xDrive Coupe

Motor – turbo, L6, 2.998 cmc, 340 CP@ 5.500 rpm, 500 Nm@1.520-4.500 rpm. / Transmisie – cutie automată 8 trepte, tracțiune integrală permanentă / Performanțe – 250 km/h v. max, 0-100 km/h în 4,4 secunde / Portbagaj – 390 litri / Rezervor – 52 litri / Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.454/ 1.774/ 1.408, ampatament – 2.690/ Consum mediu declarat – 7,4 litri/ 100 km / Consum în test – 12 litri/ 100 km / Preț model testat – 60.456 – euro cu TVA inclus

Imortalizat de Mihai Dăscălescu
Redactor șef Adevărul Auto Debut în presă în 2001 la MotoLife. Din 2003 au urmat 9 ani și jumătate de presă auto la ProMotor. Contribuții editoriale: Autobis, Cavaleria.ro, România Liberă, Viteze.ro, 4×4 Adventure, Anuarul Auto Ziarul Financiar, Catalogul Racing Wheels, Adevărul Weekend.

Copia unicatului: Cum a apărut, din nimic, o altă Sintura și care e povestea originalului

Noua Zeelandă este genul acela de țară de la capătul pământului unde ai putea paria că se află monștri subacvatici milenari sau gnomi, fiind o sursă aproape inepuizabilă de surprize și lucruri neobișnuite. Pentru iubitorii GT-urilor ciudate și deosebit de rare, Noua Zeelandă chiar este o nirvana, căci altfel nu s-ar putea explica renașterea, în acel loc, a nu una, ci două mașini Sintura. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să existe doar una.

Citește articol »

Cum a aterizat „Batmobile-ul”: Un circuit uitat și un motor schimbat pe genunchi

În istoria curselor de turisme, una marcată de multiple schimbări de regulamente și chiar mai multe modele legendare, BMW-ul 3.0 CSL are o reputație aparte. Profitând de niște interpretări inteligente ale regulamentului, bavarezii au creat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, un coupe a cărui aerodinamică îl punea la ani lumină de rivali, detaliile exterioare fiind rivalizate doar de cele de sub capotă. Chiar și așa, prea puțini își mai amintesc cum a decurs prima întrecere a celebrului „Batmobile”.

Citește articol »

Ultimul recital pentru bătrânul tenor: Cum a reușit Joest Racing să bată monolitul Mercedes-Sauber

În mai 1989, Campionatul Mondial de Anduranță venea pentru prima sa reprezentație pe pământ european, mai exact pe fostul circuit de Formula 1 Dijon-Prenois. Ceea ce ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru echipa de uzină Mercedes-Sauber a devenit, însă, cântecul de lebădă al celui mai faimos model din istoria Grupei C, Porsche-le 962. Reușita, semnată de formația lui Reinhold Joest prin piloții Bob Wollek și Frank Jelinski este notabilă și pentru că abia recent, în cursa de șase ore de la Spa-Francorchamps din acest an, am putut asista la o nouă victorie pentru un Porsche privat la nivel de campionat mondial – după o pauză de 35 de ani.

Citește articol »
Actualități

Audi lansează un rival pentru Tesla Model S

Al treilea model din gama e-tron a celor de la Audi interpretează tema unui Grand Turismo cu patru portiere, extrem de elegant, dar spectaculos de rapid. Audi e-tron GT este mezinul gamei și este completat de RS e-tron GT, versiunea de performanță. Iată toate detaliile.