Rar ai ocazia să vezi un vehicul istoric în stare impecabilă, și de regulă se întâmplă prin muzee. Așa că, doar șansa de a adulmeca interiorul, de a pipăi volanul sau tapițeria unui astfel de model sunt extrem de mici.
Prin urmare oportunitatea de a urca la volanul unor legende, iar singura rugăminte a celor care ți-au încredințat volanul fiind aceea de a apela la bunul simț când vine vorba de condusul acestor bijuterii… este extrem de rară.
Știam că urma să mă întâlnesc cu niște rarități din muzeu Opel, dar eram sceptic vis-a-vis de gradul de libertate în ceea ce privește ”modul de exploatare”. Entuziasmul și nerăbdarea m-au determinat să semnez ca primarul un acord de confidențialitate și embargo, totuși urma să intru în baza Opel de la Dudenhofen, acolo unde sunt cazate o bună parte din prototipurile PSA, dar și ale celor de la GM.
După ce am intrat în complex și am văzut că nu ne-au fost cenzurate echipamentele foto/video… mi-aș fi dorit să fi citit acel acord, să știu la ce mă expun dacă fotografiez sau filmez un prototip Cadillac sau DS… sau Opel, Peugeot, Citroen. Cert este că nu am văzut, în cariera mea de jurnalist, atâtea prototipuri în același loc. De regulă, când sunt organizate evenimente în astfel de locuri, constructorii au grijă să ascundă, totuși, modelele aflate în dezvoltare, nu poți paria întotdeauna că jurnaliștii invitați vor fi fair-play.
120 YEARS OPEL LIGHTING
Un eveniment în care am căutat calea la lumina lumânării și am transformat noaptea în zi cu noile faruri Matrix LED. Și am mai avut privilegiul de a admira și două bucăți din noua generație Opel Corsa… un far și un grup optic spate, ambele LED.
Recunosc, m-am poziționat strategic, în sala unde niște ingineri ne povesteau despre farurile noului Corsa… lângă ușă. Așteptam finalul pentru a alerg afară, aveam deja o listă cu prioritățile…
”S-a sunat de ieșire”, am părăsit sala în grabă cu gândul doar la vechituri… dar cum astrele de-a lungul timpului nu ai fost prea favorabile moldovenilor, păi uite că era deja plină curtea cu pofticioși care chiuliseră de la conferință. Să mai zică cineva că pe planeta asta că dacă ai carte… ai parte.
Dar am apucat să sar în dreapta într-un Opel Calibra 4X4. Destul de emoționat, deși în adolescența mea automobilistică nu prea am avut reverii cu acest model, poate și pentru că la acea vreme consideram un coupe împlinit doar dacă era propulsie.
Totuși, un coupe care în cei 8 ani de producție a reprezentat 238.647 vise împlinite nu poate fi neglijat. Mi-aș fi dorit să degust versiunea turbo de 204 CP, totuși, mulțumesc și pentru versiunea cu propulsor aspirat de 2 litri care dezvoltă 150 CP și îi permite mașinii o viteză maximă de 215 km/h.
Consider despre mine că am prin buzunare suficientă empatie și capacitate de a mă emoționa din orice fleac… așa că de la Calibra așteptat o activare bogată a reflexului pilomotor… dar nu a fost să fie. Cu toată sinceritatea… am regăsit experiența la volan ușor banală, și am depășit de multă vreme faza în care forma unei caroserii poate compensa. Sorry Calibra…
Gata, următorul pe listă Kadette GSi… și pentru palmares, Opel a ținut să menționeze că modelul care urma să-l conduc a aparținut fostului cancelar al Germaniei – Helmut Schmidt, între 1991 și 1996. Doi litri aspirat, 150 CP, un tablou de bord furat din Tron, pelicula originală din 1982… și da, am simțit că prind viață.
Singurul impediment către un delir în noapte fiind bunul simț și faptul că Opel ne-a desenat un traseu prin incinta de la Dudenhofen care includea, preponderent, suprafețe de rulare menite a testa suspensia… prin urmare un gând era tot timpul între talpa dreaptă și pedala de accelerație… ”Hai să nu fiu eu ultimul care conduce mașina asta…” DA!!! Magia GSi am simțit-o!!!
Apoi am sărit pe bancheta spate a unui Opel Rekord 1900L, la timonă un coleg de la Automarket. Opel ar fi dorit să fiu un mic neamț și să măsor cu șublerul lucși modelelor din trecut pentru a remarca evoluția tehnologică. Mi-am permis luxul de a mă alinta, de a încerca să miros acele mașini, să le simt, iar acest Rekord 1900L știa să te alinte în 1966… și nu și-a pierdut șarmul nici în 2019.
Am dat o șansă și unui Kadette Caravan din 1963, și nu am regretat nicio clipă. O mașină atât de vie, atât de plăcută, simți fiecare grăunte de viață din ea, deși sub capotă doar 993 cmc, 4 cilindri în linie, 48 CP… dar ce experiență pură.
După multe eforturi am înfrânt și am reușit să mă strecor pe locul din dreapta în Opel GT, evident cu scopul de a sări la volan după ce colegul slav avea să lase volanul liber.
Aș vrea să vă imaginați o mamă care își pierde copilul într-un supermarket, acel grad de agitație, de disperare, de lipsă de coerență în direcție și orientare… cam așa se comporta colegul slav cu schimbătorul de la Opel GT. Jur… am fost pe punctul de a-l împrieteni pe jurnalist cu dosul mâinii stângi, cam până acolo a mers iritarea mea vis-a-vis de modul în care trata mașina. Dar bucla s-a terminat și slavul a scăpat…
Nu pot spune că am avut o slăbiciune pentru acest Corvette european. Așa că am urcat în mașină, mai mult, din dorința de a bifa acest model pe lista mașinilor conduse… și am coborât aproape îndrăgostit. Opel a avut, cândva, multă latinitate ascunsă în modelele sale.
Opel vorbea cândva de Grand Turismo, erau poate ușor euforici, eu parcă m-aș agăța mai mult de ceea ce defineau francezii prin Berlinette când vorbeau de A110. O mașinuță care a avut sloganul – “Only Flying is More Exciting”, și nu au fost departe de adevăr germanii.
Pentru final am păstrat o altă declinare a părții tehnice care compunea Opel GT – Opel Kadett B Coupe Rallye. Genul de mașină pe care astăzi niciun constructor nu mai are curajul să o dezvolte, să o arunce într-un colț de showroom.
Poate doar Toyota cu versiunea ”cheală” de GT86 oferită doar în Japonia. Opel a fost mereu aproape de tinerii care vor să se implice în sporturile cu motor, și astăzi face acest lucru cu Adam R2, doar că astăzi motorsportul este mai mult decât un lux din punct de vedere al costurilor.
Revenind la Kadett B Coupe Rallye, vorbim despre o propulsie de 106 CP, aproximativ 900 kg, roll cage, ceva instrumentar special și proiectoare. O mașină folosită și astăzi de Opel pentru a participa la multe competiții destinate vehiculelor istorice… o mașină cu un palmare frumușel. Pot spune doar că m-am bucurat de acest Kadett B Coupe Rallye, l-am pus să zburde, și ce dezinvolt face acest lucru.
După aventura de la Dudenhofen sunt puțin mai mult gelos pe acele vremuri… anii 60…70…80, ani în care fierul nu era îmbrăcat în electronică, ani în care erai alintat de sunet, vibrații, miros, erai acolo… în mijlocul procesului magic care te bucura că ai avut șansa să te naști pe Terra.
Și cum făceam slalom cu acele ”vechituri” printre prototipuri în complexul Opel, am realizat la un moment dat că nu mai întorceam capul după viitor, era mult mai plin de viață trecutul…